Informaţiile privind jaful unei bănci sunt ţinute în secret

În acest week-end a fost jefuită o subdiviziune din sectorul Botanica a băncii comerciale Eximbank, au afirmat pentru Info-Prim Neo surse care au solicitat anonimatul.

În prima jumătate a zilei de sâmbătă, 18 noiembrie, au fost observaţi mai mulţi colaboratori de poliţie în prejma sediului subdiviziunii respective a Eximbank.

Surse de la poliţie au refuzat să ofere sâmbătă informaţii în acest sens, dar au confirmat că a fost jefuită o bancă.

Şi pe parcursului zilei de duminică, 19 noiembrie, surse de la Comisariatul general de poliţie şi Comisariatul sectorului Botanica au evitat să ofere reporterului agenţiei informaţii în legătură cu presupusul jaf, dar nu au negat faptul în sine.

Info-Prim Neo a încercat să contacteze administraţia Eximbank, care nu a fost de găsit. La filialele şi reprezentanţele băncii din sectorul Botanica de asemenea nu a răspuns nimeni la apelurile telefonice, cu excepţia filialei Nr. 13, de la care o persoană, a oferit un număr de telefon de la administraţia centrală.

Solicitat să comenteze această situaţie, analistul economic Veaceslav Ioniţă a declarat că în astfel de cazuri băncile să străduiesc să păstreze la maxim secretul. Pierderile pe care le au din cauza circulaţiei informaţiei sunt cu mult mai mari decât pierderea provocată în urma furtului. De regulă sumele furate nu sunt atât de mari şi nu afectează activitatea băncilor. „Sunt ca muşcătura de ţânţar pentru un elefant”, a menţionat el. Referindu-se la faptul că nici poliţia nu a dorit să ofere informaţii, Ioniţă a declarat că toţi înţeleg că astfel de informaţii provoacă efecte nedorite în sistemul bancar. // Info-Prim Neo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.