Embargoul rusesc: Vasile Bumacov– aşteaptă o lună, Rosselhoznadzor– nu promite nimic

„Sperăm că timp de o lună să avem o claritate în ceea ce priveşte exporturile de fructe moldoveneşti pe piaţa rusă”, a declarat pentru presa de la Chişinău ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, după întrevederea de astăzi de la Moscova cu Serghei Dankvert, şeful Agenţiei federale ruse pentru siguranţa agroalimentară şi veterinară Rosselhoznadzor.

Potrivit lui, a fost o discuţie bună, în cadrul căreia responsabililor de la inspecţia rusă li s–a explicat că embargoul îşi pierde orice sens în condiţiile în care Rusia a introdus taxele vamale pentru produsele moldoveneşti.„ Am avut satisfacția de a remarca faptul că autoritățile fitosanitare ruse înțeleg că este în beneficiul ambelor părți importul merelor moldovenești direct, nu prin reexportul din țările terțe”, a menţionat Vasile Bumacov.

Pe de altă parte, Serghei Dankvert, şeful Rosselhoznadzor, citat de pagina oficială a instituţiei, a declarat că “ridicarea restricțiilor este posibilă doar dacă este asigurată siguranța fitosanitară a produselor”.

„Ministerul Agriculturii din Republica Moldova nu poate garanta aşa-ceva, pentru că autoritatea de supraveghere, adică Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, se află în subordinea Guvernului. În opinia noastră, astfel de garanții ar trebui să ofere reprezentanți ai autorităților competente, care încă nu au fost făcute”, a declarat Serghei Dankvert.

Moldova.ORG reaminteşte că Federaţia Rusă a interzis, de la 21 iulie, importul de fructe şi conserve de fructe şi legume din Republica Moldova, pe motiv că acestea nu ar corespunde normelor sanitare.

Pe 10 septembrie 2013 Rospotrebnadzor a introdus embargo la importurile de băuturi alcoolice moldoveneşti, care nu a fost anulat în pofida faptului că Chişinăul s-a conformat tuturor cerinţelor inspecţiei ruse.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.