Alex Viziri – moldoveanul economist din Anglia care implementează proiecte caritabile în Moldova/ INTERVIU

Este absolventul unui colegiu de Business și Economie din Anglia, iar timp de un an a urmat stagiul de practică la una dintre cele mai mari companii de contabilitate din lume. Chiar dacă de patru ani este stabilit în Marea Britanie, tânărul nu uită nici de țara natală. Recent Alex împreună cu prietenii săi a inițiat un proiect caritabil în Republica Moldova prin care speră să atragă atenția la starea deplorabilă în care se afla majoritatea caselor de copii din RM. Mai multe detalii aflați într-un interviu acordat de Alex pentru Moldova.ORG.

10717881_822316837811993_1744242869_n– Alex, care este poveste plecării tale în Marea Britanie?

– Când am plecat de acasă aveam 17 ani. Am dorit să încep o altă viață pentru că nu aveam obțiuni clare în Republica Moldova și încă cred că e destul de greu să te afirmi la noi. Când am ajuns în Anglia, nu aveam practic nimic. Inițial m-am angajat în calitate de chelner pentru a-mi putea achita cele necesare, iar peste câteva luni am fost admis la Tower Hamlets College. Acolo, timp de patru ani am studiat  Business și Economie, plus câteva cursuri adăugătoare de finance și contabilitate, iar ultimul an, l-am petrecut la una dintre cele mai mari companii de contabilitate din lume KPMG (oficiul din Canary Wharf).

– Ce te-au învățat cei patru ani plecați peste hotarele țării?

– În Anglia am început o viață independentă, departe de casă, de susținerea părinților. De la început a fost foarte interesant, până când viața mi-a dat o palmă peste față, iar eu m-am trezit la realitate și mi-am dat seama că totul nu e chiar atât de simplu pe cât părea. În general, Marea Britanie m-a învățat să fiu mai perseverent, mai harnic și sigur în ceea ce fac. Mă strădui să merg cu capul sus indiferent de obstacolele pe care le întâlnesc. Principalul e să atingi scopurile pe care ți le-ai propus și să știi ca totul e posibil, doar dacă depui efortul cuvenit.

– La Tower Hamlets College din Marea Britanie ai studiat Business și Economie. Ce te-a determinat să alegi acest domeniu?

– Eu întotdeauna am avut în sânge spiritul de antreprenor, iar dacă văd o idee bună mă gândesc cum poate fi dezvoltată ca să aducă profit. De fapt, idei sunt foarte multe, dar ele trebuie bine analizate. Datorită colegiului am devenit mai răbdător, el fiind cel care m-a învățat ca o să ai succes în afaceri trebuie să-ți faci tema pentru acasă și să fii bine organizat. Împreună cu prietenii și mai mulți voluntari am pus pe roate proiectul VA Projects. E un proiect pe care l-am implementat în Moldova cu ajutorul căruia dorim să facem o schimbare spre mai bine.

– Care este atitudinea englezilor față de cetățenii Republicii Moldova și ce cunosc ei despre această țară?

– De multe ori când le zic că sunt din Moldova, mă amuz pentru că ei încurcă Moldova cu Maldive și spun că e un loc drăguț și pitoresc. Din păcate, mulți aud pentru prima dată de această țară și trebuie să le explici că se află în Europa de Est între România și Ucraina. Englezii nu prea cunosc cine sunt moldovenii și nici din ce țara provin aceștia. E straniu pentru că știu multe despre vecinii noștri, mai ales despre cetățenii români. Recent, romanii au fost și sunt dur criticați de către presa și partide/organizații politice din Marea Britanie. Părerea mea e ca toate învinuirile adresate împotriva românilor sunt destul de banale și ca e o manipulare puternică care se observă foarte bine. Însă sunt foarte mulți englezi care laudă și îi iubesc pe români indiferent ce va cânta presa de acolo.

– Marea Britanie este una dintre puținele țări din Europa, care nu a dat undă verde pentru liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova. Cum crezi de ce?

– Chiar mi s-a părut straniu că nu am obținut liberalizarea regimului de vize de la Anglia. Eu nu cunosc la sigur care este cauza, dar aș putea presupune că cei de la guvernare au făcut o investigație și au aflat cine suntem sau cu ce probleme ne confruntăm. Poate a influențat și faptul că suntem vecinii României sau si ca am avut aceiasi istorie. O mai repet: tot ce se scrie despre România e manipulare. Dacă ar fi să facem o statistică, am descoperi că în Marea Britanie sunt cu mult mai mulți grupe etnice din vestul și estul Europei, decât români și bulgari. Toate acestea au ajuns deja la culmea prostiei și nu sunt altceva decât speculații cu caracter politic. Chiar circula o idee ca să interzică românilor accesul în Marea Britanie, dar aceasta e imposibil, pur și simplu s-a mai aruncat un pic de praf în ochii englezilor.

– Ești fondatorul VA Projects Moldova, un proiect implementat în țara noastră. În ce constă acest proiect și ce ați reușit să realizați?

VA Projects este un proiect inițiat de un grup de tineri, majoritatea studenți, care doresc să realizeze ceva diferit și speră să facă o schimbare. Este un proiect caritabil, dar sperăm ca pe viitor să aducă profit. Până la moment am reușit să realizăm două proiecte, însă planificăm mai multe pe parcurs. Primul a avut loc în luna ianuarie anul curent, iar noi am organizat un flass mob într-un centru comercial din capitală, pe care l-am botezat „One flower- One Smile”. Ideea e foarte simplă, ne apropiam de o domnișoară, îi cântam și îi dăruiam o floare. Atunci finanțarea a venit de la mine, dar au participat și mulți voluntari, plus muzicienii care au cântat gratis. Mulțumim mult grupei Rey’s Band și tuturor voluntarilor care au participat, fără ei nimic nu era posibil. Noi am dorit foarte mult să facem lumea să zâmbească, să facem un pic de sărbătoare fără vreo ocazie special. Al doilea proiect a fost ceva mai greu și mai serios. Am fost la două case de copii din Moldova, unde le-am donat copiilor cele necesare și am organizat pentru ei un mic spectacol cu clovni. Nu am așteptat vreo zi cu roșu în calendar. Pur și simplu am dorit să aducem sărbătoarea în casa lor și să-i vedem fericiți. De această dată deja banii pentru proiect i-am adunat de la prietenii, rude și sponsori din Marea Britanie. Toți cei care aflau ce punem la cale neapărat ne săreau în ajutor și într-adevăr le mulțumesc mult. Mulți alții ne ajutau fie cu donații de haine, rechizite, sau chiar produse alimentare.

10727017_821095977934079_1197902928_o

– De ce crezi că un asemenea proiect este important pentru Republica Moldova?

– În cazul nostru, acești copii ne-au mobilizat să facem ceva bun. Inițial era doar ideea, voluntarii, finanțele. Totul era simplu până nu am ajuns la acești copii. Ei sunt atât de extraordinari, de unici, nu pot spune prin cuvinte ceea ce simți când vezi zâmbetul unui copil care se bucura de cadourile aduse, de prezența ta acolo și de căldura sufletească de care au atât de mult nevoie. Mulți dintre voluntarii noștri începeau să plângă când erau numiți mamă și tată. Timp de câteva ore am devenit o familie mare. Unul din scopurile primare, a fost și de a arăta cât e de accesibil sa organizezi un asemena proiect. Trebuia doar să vii convins că ai destulă vointă și perseverență. Săptămânile lungi de căutare și grijă referiotor la momentele organizatorice sunt răsplatite de un zâmbet curat, sincer și plin de fericire de care acești copii nu prea au parte. Noi, echipa VA Projects, suntem convinși că schimbarea începe de la noi, de la cei tineri și ca niciodată nu o să fie timpul mai potrivit decât acum.

– Ai revenit pentru o scurtă perioadă acasă, dar te-ai gândit să te întorci definitiv în Moldova?

– E cam dificil pentru că nu prea văd schimbări majore la noi. Da, eu pot să vin cu niște idei sau alte tipuri de proiecte, dar nu sunt gata încă să mă reîntorc acasă definitiv. Sună dur, dar aceasta e realitatea. Viața din Moldova este interesantă, există potențial dar avem un sistem vechi cam nu dorește să se modifice.

– Ce ar trebui să se schimbe în țara noastră ca cei plecați să se reîntoarcă?

– Foarte multe,de la guvernare până la mentalitatea oamenilor simpli. Problema numărul unu când un om hotărăște să plece de acasă este nemijlocit problema salariului. Omul nu se duce pentru că tare mult dorește acest lucru, dar pur și simplu nu are de ales pentru că salariu ce-l are aici nu-i ajunge nici pentru minimul necesar, nemaivorbind de întreținerea unei familii. Da, sunt și alte probleme ce ține de justiție, sănătate, învățământ, dar cauza principală sunt banii sau, mai bine zis, lipsa acestora. Știu mulți concetățeni care ar dori să revină, dar nu o fac pentru că se tem de salariile noastre mizere și prețurile mari. În Marea Britanie produsele alimentare, hainele sunt mai ieftine ca în Moldova. În orice caz vei găsi lucruri calitative la un preț rezonabil, ceea ce la noi e imposibil. Eu câtodată am impresia că legile noastre nu sunt făcute pentru oameni, dar împotriva lor, iar oamenii nu trăiesc, ci supravețuiesc.

– Dacă ai avea capacitatea de-a schimba ceva în economia din Republica Moldova, ce măsuri ai lua și de ce?

– Economia Moldovei nu e una dintre cele mai puternice, de aceea cred că pentru a o dezvolta ar trebui să investim în afacerile mici și mijlocii. Aici un rol decisiv îl joacă tinerii, care ar putea iniția afaceri acasă fără a părăsi țara. Însă ei trebuie susținuți, ajutați prin diferite traininguri și credite cu o rată de dobândă mai mică. În Marea Britanie există ajutor din partea statului pentru ca tu să-ți dezvolți afacerea, la noi din contra îți pun piedici pentru ca tu să nu ajungi departe. Sunt foarte multe de schimbat, aici e un sistem vechi adânc înrădărinat în țărișoara noastră si trebuie foarte multe reforme ca să se simtă schimbările.

– Alex, cum vezi tu Moldova peste vreo 10 ani?

– Îmi este greu să spun ce se va întâmpla cu Republica Moldova peste 10 ani. Totuși eu nu văd schimbări radicale, chiar dacă vom adera la Uniunea Europeană nimic nu se va modifica peste noapte. Moldovenii noștri trebuie să înțeleagă că urmează o perioadă de tranzacție, una dură, dificilă, cu reforme pe care nu toți le vor accepta, inclusiv si prețuri mai mari la produse și servicii. Schimbarea nu va fi peste 5 sau 10 ani, dar va fi. Referitor la aderarea Republicii Moldovei la Uniunea Europeană, sincer sper că se vor efactua măcar ceva schimbari, iar standartele și calitatea vieții se vor îmbunătăți considerabil.

– Ce vei face în viitor, care sunt planurile tale?

– Prima pe listă este absolvirea universității, pe urmă aș dori să dezvolt VA Projects la un nivel mai înalt. Poate chiar voi implementa câteva proiecte  în UE, nu neapărat în Moldova sau Anglia. Idei pentru proiecte sunt multe, dar cum am mai spus ele trebuie bine analizate.

Mai multe detalii despre VA Projects aflați AICI.

Sursa foto: Arhivă personală

Interviu realizat de Irina Titica

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.