În ziua scrutinului, „grănicerii” transnistreni au instalat posturi la Corjova și au blocat urna mobilă la intrarea în Bender

Delegația Republicii Moldova și reprezentanții Misiunii OSCE au prezentat, la ședința Comisiei Unificate de Control, multiple cazuri de încălcare a regimului Zonei de Securitate de către structurile de forță transnistrene în perioada campaniei electorale, precum și în ziua desfășurării scrutinului electoral.

Părților li s-a atras atenția că, deși în prealabil au existat asigurări reciproce de a se abține de la acțiuni provocatoare care ar perturba desfășurarea alegerilor parlamentare, spre regret, cazurile semnalate denotă contrariul.

Astfel, abaterile înregistrate în perioada de referință au debutat cu reținerea la data de 21 februarie de către „grănicerii” transnistreni a personalului secției de votare 48/10 și examinarea abuzivă a dispozitivelor tehnice acordate de către Comisia Electorală Centrală în scopuri de serviciu.

În aceeași zi, reprezentanții Misiunii OSCE, între or. Bender și satul Varnița, au stabilit un post mobil de „grăniceri” transnistreni, nefiind reflectat în raport de către observatorii militari din motivul tergiversării de către partea transnistreană a deplasării acestora la fața locului.

Încălcările au continuat nemijlocit și în ziua scrutinului electoral, prin instalarea posturilor mobile de „grăniceri” în satul Corjova, în adiacentul satului Varnița. De asemenea, a fost blocată la intrarea în or. Bender trecerea funcționarilor electorali ce transportau urna mobilă în instituțiile penitenciare din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, amplasate în localitate.

Delegația Republicii Moldova atrage atenția că, abuzurile în cauză sunt tolerate și nu sunt documentate corespunzător din cauza atitudinii neconstructive a reprezentanților militari ai regiunii transnistrene și Federației Ruse, care blochează activitatea observatorilor militari.

În contextul evenimentelor consacrate Zilei Memoriei (2 martie), delegația Republicii Moldova a făcut apel către părți de a se abține de la orice acțiuni cu tentă provocatoare, fără a recurge la o suplimentare a efectivului organelor de forță în Zona de Securitate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare