Federaţia Rusă se implică direct în treburile interne ale Republicii Moldova, mai ales în procesul electoral din UTA Gagauz-Yeri, a declarat astăzi în şedinţa Parlamentului, preşedintele fracţiunii parlamentare PLDM, Vlad Filat.
Deputatul a solicitat instituţiilor statului şi, în special Ministerului Afacerilor Externe, să dea calificarea necesară acestei situaţii, pentru a solicita Federaţiei Ruse să nu se implice în treburile interne ale R.Moldova.
„Instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria, iar Parlamentul cred că ar trebui să dea calificarea juridică şi politică a acestei situaţii – finanțarea directă și indirectă a campaniei, promovarea unui candidat la funcția de bașcan, uitând că Găgăuzia este o parte componentă a teritoriului Republicii Moldova, candidat prezentat alegătorului ca și candidatul de la Moscova”, a menţionat Vlad Filat.
Politicianul a ţinut să precizeze că acest mesaj nu trebuie perceput ca unul îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, dar dacă nu se va lua act și nu se va acționa acum, se poate crea un precedent foarte periculos.
Vlad Filat le-a cerut și colegilor din Parlament, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, să ia atitudine.
„Nu m-am așteptat ca în Parlament să există unitate în gândire și acțiune, dar insist în a spune că, indiferent de deosebirile care sunt între noi, avem datoria să fim uniți când vine vorba de interesele R. Moldova”, a declarat Vlad Filat.
Reamintim că la 22 martie în UTA Gagauz-Yeri vor avea loc alegerile başcanului, în cursa electorală fiind înscrişi 12 candidaţi. Unul dintre aceştia, ex-comunista, Irina Vlah, deşi declarată oficial drept candidat independent, se bucură de sprijinul Partidului Socialiştilor. Astfel, recent, Irina Vlah, împreună cu socialistul Igor Dodon, a efectuat o vizită la Moscova, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin. În plus, la întrevederile electorale, Irina Vlah apare cu o eşarfă la gât de culorile tricolorului rusesc.