Vizită istorică! Barack Obama – primul preşedinte american care a ajuns în Cuba în ultimii 90 de ani

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a ajuns duminică după-amiază la Havana, devenind primul şef de stat american în funcţie care vizitează această ţară în ultimii aproape 90 de ani.

Preşedintele american a fost întâmpinat, în timp ce cobora zâmbind din avion – împreună cu Prima Doamnă Michelle Obama, cele două fiice Sasha şi Malia şi de soacra sa Marian Robinson, de către oficiali cubanezi de rang, inclusiv de ministrul de Externe Bruno Rodríguez Parrilla şi de ambasadorul american la Havana Jeffrey DeLaurentis.

“Que bolá Cuba? Ce mai faceţi? Tocmai am aterizat aici şi abia aştept să mă întâlnesc şi să primesc veşti direct de la poporul cubanez”, a scris preşedintele american într-un mesaj postat pe Twitter imediat ce a sosit la Havana.

Agenda vizitei  include între altele o întâlnire, luni, cu Raul Castro, la Palatul Revoluţiei, sediul Guvernului comunist, şi o întâlnire, marţi, cu un grup de disidenţi, foste victime ale reprimării regimului.

Obama este însoţit de o amplă delegaţie de membri ai Congresului din ambele partide care-i susţin îndemnul de ridicare a embargoului impus Cubei – ce se profilează în continuare ca un obstacol în calea apropierii dorite de preşedinte.

Din delegaţie fac parte, de asemenea, zeci de oameni de afaceri americani, în căutare de oportunităţi pe această insulă.

Această vizită este menită să strângă relaţiile dintre cei doi vechi inamici şi “să exorcizeze una dintre ultimele fantome ale Războiului Rece”, titrează presa internaţională cu referire la această vizită istorică.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.