Vine ger puternic în România. Vor fi minus 25 de grade

Vin zile geroase peste România. Vremea se va răci puternic în zilele următoare, iar cel mai frig va fi în Transilvania unde în depresiuni, temperaturile vor scădea până la minus 25 de grade Celsius, scrie Digi24.

În oraşele mari, gerul năprasnic se va simţi cel mai tare în Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu şi Baia Mare, unde spre dimineaţă vor fi temperaturi ce se vor apropia de minus 20 de grade Celsius.

În plus, de miercuri, în Transilvania revin şi ninsorile. Şoferii care au drum în zone de munte trebuie să se pregătească pentru trafic în condiţii de iarnă.

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţă, atenţionări cod galben de vânt pentru zonele de munte din judeţele Neamţ şi Suceava, unde rafalele pot depăşi 80 – 90 de kilometri pe oră.

Vreme foarte rece va fi şi în Moldova şi Dobrogea, unde vântul va sufla cu putere şi va fi viscol.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.