Connect with us

Opinii

Victoria Morozov vorbește despre voluntariat și ce beneficii pe termen lung îți poate aduce acesta

Publicat

pe

Mă întreb oare, în ce se măsoară normalitatea și de ce profesionalismul încă nu este egalat cu voluntariatul? De ce oamenii din întreaga lume continuie să-l practice de secole, necondiționat?

Voluntariatul este vital pentru persoanele nevoiașe și comunitatea în care trăim. Sunt multe beneficii valoroase pentru oricine face voluntariat. O activitate voluntară aleasă de tine poate reduce stresul, depresia, oferă un sentiment de utilitate, noi prieteni, ne ajută să cunoaștem comunitatea în care trăim, dezvoltă abilități și oferă avantaje în carieră.

Voluntariatul este creativitate, motivație și viziune. A fi voluntar e un mod diferit de a ne explora interesele și pasiunile. Munca voluntară devine o soluție energizantă, o evadare din rutina angajamentelor față de job, școală sau familie.

Timpul este o resursă care trebuie administrată cu grijă. Tu-l poți dărui cum consideri de cuviință, fie, îți aduci aportul la îngrijirea animalelor sau spațiilor verzi, fie promovezi legi sau servești oamenii străzii, ceea ce contează este cîtă dragoste oferi în ceea ce faci.

Voluntariatul are un efect extraordinar de benefic și pentru stat, are rezultate tangibile asupra mediului economic. Acesta reduce cheltuielile statului, compensează deficitul de buget, ba chiar are efect asupra descreșterii infracțiunilor.

În societatea moldovenească domeniul social, îndeosebi voluntariatul deseori este asociat cu venituri mici, puține oportunități reale, îngrijirea bătrânilor și copiilor, profit pentru altcineva, ba chiar pierdere de timp.

Și pentru mine a fost o provocare aparent imposibilă de a combina voluntariatul, dorința de a călători și de a aduce o contribuție pozitivă în societate cu viața mea profesională. Paradoxal, dar anume voluntariatul a reușit să îmbine armonios visele, cariera și să-mi creeze oportunități de a-mi asuma anumite angajamente civice. Voluntariatul te lasă să-ți dezvolți liber ideile, să creezi, să experimentezi cu propria-ți personalitate, să deschizi orizonturi care te dezvoltă ca cetățean responsabil în cadrul unei societăți.

La moment suntem privilegiați pentru că avem și o lege a voluntariarului care stabilește o serie de beneficii pentru persoanele care practică voluntariatul, spre ex:

  • la angajarea în câmpul muncii, activitatea de voluntariat este considerată de angajator ca experiență de muncă
  • voluntarii beneficiază de facilități la înmatricularea în instituțiile de învățământ superior, la oferirea de burse sau la cazarea în căminele studențești
  • voluntariatul este considerat drept „vechime în muncă” dacă voluntarul a activat în același domeniu cu specialitatea deținută, fapt confirmat prin carnet de voluntar, certificatul nominal și contractul de voluntariat
  • instituțiile de învățământ superior acordă anual 5 credite de studiu pentru stagiile de practică voluntarilor în domeniile conexe cu specialitatea la care învață
  • voluntariatul prestat de studenţi în scopul dezvoltării aptitudinilor şi formării experienţei profesionale, confirmat prin carnetul de voluntar, certificatul nominal şi contractul de voluntariat, va fi considerat practică de iniţiere sau practică de licenţă daca s-au confirmat cel puţin 40 de ore;
  • voluntarilor, cetăţeni străini, li se va facilita obţinerea vizei de intrare în Republica Moldova şi a vizei de reşedinţă pe durata desfăşurării activităţii de voluntariat.

Pentru mai multe detalii puteți accesa Legea voluntariat. Iată și analiza cost-beneficiu a proiectului de lege cu privire la voluntariat.

Sunt pasionată de voluntariat. Acesta a devenit un stil de viață, și, sunt mîndră să fac parte din marea familie a VOLUNTARILOR lumii. Eu servesc copiii vulnerabili și nimic altceva nu mă face mai fericită decât atunci cînd aceștia sunt fericiți, sătui, la călduț, alături de părinți, zâmbind.

Hai în Gașca Voluntarilor! Noi avem nevoie de tine!

Victoria Morozov

Fondatoarea și Directoarea a 2 organizații în Marea Britanie, dar care activează în Republica Moldova:  “The Moldova Project” și “Volunteering Moldova”. În ultimii 10 ani a găzduit peste 1000 de voluntari internaționali în RM.

Citește mai departe

Oficiale

PLR, despre decizia CSJ privind cetățenia lui Băsescu: „Este o vendetă politică organizată la comandă”

Publicat

pe

De către

Partidul Liberal Reformator a luat act de decizia instanței supreme de justiție a Republicii Moldova vizavi de recursul lui Traian Băsescu privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova în urma unui decret emis de președintele Igor Dodon.

Astfel, PLR a publicat o listă cu reacții și concluzii în privința aceasta:
1. Bâlbâiala Curții Supreme de Justiție (CSJ) cu amânarea ședinței – anularea amânării ședinței – reluarea ședinței – luarea subită a deciziei în plină noapte arată cât de scurte și strânse sunt pârghiile de manevrare instituțională a justiției dacă chiar și cea mai înaltă instanță a ei gafează nesiguranță și probează supunere fără cârtire unor centre de comandă din exteriorul sistemului;
2. Decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu a fost o acțiune de vendetă politică organizată la comandă, motivată tendențios, incompetent și nefondat, un act de obstrucționare flagrantă a unor drepturi. O justiție independentă ar fi trebuit să o îndrepte cu lejeritate și promptitudine, anulând-o, încă la prima etapă de examinare juridică.
3. Hotărârea subită de respingere a recursului lui Traian Băsescu emisă de CSJ se înscrie, după anularea rezultatelor alegerilor pentru Primăria Municipiului Chișinău din iunie 2018, în seria de acțiuni politico-juridice de timp mafiot și reprezintă un ultim cui bătut de binomul politic de la guvernare în sicriul statului de drept;
4. Decizia CSJ și întregul periplu al dosarului în cauză vânturat prin toate instanțele așa numitei justiții moldovenești este o demonstrație în plus că în Republica Moldova orice alt caz care ar fi considerat că atinge interesele electorale, politice, economice, ori de alt ordin, ale camarilei de la guvernare și intrat în malaxorul justiției, nu are șansă de izbândă;
5. Din punct de vedere juridic, Republica Moldova este un stat mort pentru cetățenii ei rămași încă în țară, pentru cetățenii ei plecați în exil, dar și pentru potențialii investitorii străini care sunt invitați să cumpere cetățenia Republicii Moldova. Partidul Liberal Reformator își exprimă indignarea în legătură cu această nouă dovadă de umilire a actului de justiție și de degradare periculoasă a statului de drept.

Citește mai departe

Opinii

Anatol Șalaru: Urmează să stabilim dacă vom participa sau nu la aceste alegeri

Publicat

pe

De către

Președintele Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru, spune că urmează să fie luată o decizie în cadrul formațiunii în legătură cu participarea la parlamentare. Potrivit politicianului, una dintre opțiuni este ca PUN să nu participe la alegeri, dar să sprijine blocul PAS și PPDA. Anatol Șalaru spune că o decizie finală va fi luată săptămâna viitoare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

„Pentru noi nu este important să avem trei deputați în Parlament, dar pentru noi este important și ca Partidul Socialiștilor să nu câștige aceste alegeri parlamentare, iar actuala guvernare să nu revină în fruntea statului după scrutin. Pentru a atinge acest scop sunt bune toate mijloacele”, a spus Anatol Șalaru.

Politicianul spune că nu a dat curs invitației Vitaliei Pavlicenco pentru a forma o alianță între mai multe partide care vizează unirea pentru că ideea constituirii acestei platforme ar veni din partea lui Vladimir Plahotniuc pentru a face un pol unionist care să fure voturi, dar să nu intre în Parlament.

Citește mai departe

Opinii

Maia Sandu: „Putem sprijini un candidat din afară care face dovada integrității”

Publicat

pe

De către

„Filtrele de integritate ale viitorul bloc electoral ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, sunt în măsură să arate care oameni sunt șantajabili și care mai ușor ar putea să fie cooptați de anumite persoane”, a declarat Maia Sandu, lider PAS, în cadrul emisiunii În Profunzime, la ProTV.

„Noi toți trecem prin aceleași filtre. Noi putem să sprijinim un candidat care vine din alt partid politic, doar dacă acest candidat face dovada integrității. Putem să sprijinim un candidat care vine din alt partid politic, doar dacă acest candidat face dovada integrității și trece prin aceleași măsurători a meritocrației.”

Despre evenimentul organizat de PD în centrul capitalei, acum două săptămâni, lidera PAS a spus că participanții aduși cu forța s-au simțit umiliți. Organizatorii susțin că au adus în Piața Marii Adunări Naționale 100 de mii de oameni. Poliția, care de obicei anunța de două ori mai puțini demonstranți, de această dată practic confirmă cifra organizatorilor și vorbește de un număr de 90 de mii. Manifestația a fost încheiată cu votul mulțimii acordat unui angajament asumat de formațiune în preajma alegerilor parlamentare.

„Pe acești oameni PD i-a pierdut ca alegători. Modul în care acești oameni au fost duși la miting și au fost impuși să asculte discursuri pe care ei nu le cred, să spună mulțumesc partidului pentru o pensie de 600 de lei.”

Puteți urmări emisiunea integrala aici.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com