Un moldovean, șoferul unei autoutilitare a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a pierdut controlul volanului şi a lovit glisiera mediană pe autostrada A1 Sibiu-Deva, sensul de mers către Deva. Traficul este oprit pe sensul de mers Sibiu către Deva şi este deviat pe DN1.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, bărbatul are 32 de ani şi este cetăţean moldovean.
Victima era proiectată din maşină, având traumatisme grave, incompatibile cu viaţa, susţin reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.
Două echipaje de prim ajutor de la Ambulanţă şi SMURD Orăştie s-au deplasat la locul accidentului, dar au găsit victima decedată, proiectată în afara maşinii.
„Victima prezenta multiple traumatisme severe, atât la nivelul capului, cât şi al toracelui, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Din păcate, echipele de prim ajutor au fost nevoite să declare decesul victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Călin Dumitrescu, scrie Agerpres.
Traficul este oprit pe sensul de mers Sibiu către Deva şi este deviat pe DN1, la kilometrul 334, prin localitatea Orăştie, judeţul Hunedoara.