Un nou sondaj a fost prezentat astăzi la Chișinău! Vezi cum ar arăta Parlamentul dacă duminica ar avea loc alegeri

Un nou sondaj privind situația socio-politică din țară a fost prezentat astăzi la Chișinău de către compania Intellect-Group. Potrivit acestuia, dacă în duminica ar avea loc alegeri parlamentare, 6 partide ar accede în Legislativ, unul fiind la limită. Sondajul de asemenea arată o creștere considerabilă a popularității unor partide, pe când altele pierd considerabil din popularitate.

Astfel, lider al clasamentului este Partidul Socialiștilor cu 25,6%, înregistrând o creștere aproximativ 8 la sută în comparație cu datele precedentului sondaj realizat în august de această companie. PSRM este urmat de PAS, condus de Maia Sandu, care pierde jumătate de procent și acumulează 12,5 la sută. Locul 3 în top îi revine Partidului Democrat care înregistrează o creștere considerabilă de 4%. Pentru democrați ar vota 12 % din respondenți. Democrații astfel au devansat partidul „DA” pentru care și-ar da votul 11% din respondenți, acesta fiind urmat de partidele care au înregistrat cea mai mare scădere a popularității – „Partidul Nostru” care a pierdut 4% acumulând 8,4 la sută din voturi și Partidul Comuniștilor care pierde 3 la sută din popularitate și riscă să nu acceadă în Legislativ, acumulând 6%.

Potrivit datelor aceluiași sondaj, trei din partidele din actuala legislatură a Parlamentului nu se vor regăsi în următorea, dacă duminică ar avea loc alegeri. Astfel, PLDM, PPEM și PL ar acumula mai puțin de 6 la sută din voturi.

Sondajul a fost realizat în perioada 19-28 septembrie și acoperit un eșantion de 2100 persoande din toată țara, marja de eroare fiind de +/- 1,3%.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.