Ex-preşedintele României Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi cu un grup de copii, cei mai mulţi olimpici judeţeni, din Ialomiţa. Politicianul a recunoscut că a fost surprins când un copil din clasa a VIII-a l-a întrebat dacă politicanul le recomandă tinerilor să se îndrepte către politică.
„Răspunsul meu a fost: “da, cu o condiţie, înainte de a intra în politică, să aveţi o meserie sigură, în care să fiţi recunoscuţi ca profesionişti”, a răspuns Traian Băsescu.
Acesta a spus că doar aşa cei tineri pot deveni politicieni liberi şi independenţi faţă de şefii politici.
„Oamenii politici trebuie să aibă relaxarea că, atunci când nu mai sunt aleşi, nu devin oameni fără căpătâi. Cei care nu au o meserie şi fac politică nu sunt decât cărători de geantă, pentru că sunt dependenţi de şefii lor politici. Eu, şi acum, am valabil brevetul de căpitan de cursă lungă”, a menţionat acesta.
Traian Băsescu a fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiul Bucureşti.În timpul mandatului său, România a aderat la UE.