Un bărbat din oraşul Moscova a ajuns în instanţa de judecată, după ce a participat la o acţiune promoţională şi nu a câştigat premiul mare-un automobil. Bărbatul s-a plâns că a respectat întocmai condiţiile concursului şi timp de 60 zile a expediat câte un SMS, dar altcineva a luat maşina.
Astfel, potrivit www.rg.ru, în plângerea sa bărbatul a declarat că a participat la o acţiune promoţională de SMS-ur i”60 zile-60 de automobile”. El a expediat în perioada 27 octombrie -30 noiembrie 3926 de mesaje, pentru fiecare plătind câte 42 de ruble.
El a afirmat că învingătorul era ales conform punctajului acumulat. Bărbatul s-a arătat convins că întrebările au fost formulate incorect, iar punctajul pentru răspunsurile lui nu a fost luat în consideraţie.
În cererea sa, el a cerut ca organizatorul acţiunii să-i restituie banii cheltuiţi pe mesaje şi să-i achite şi procente, „întrucât a atras şi bani străini”. De asemenea, el a solicitat şi o recompensă bănească pentru daune morale.
Instanţa a refuzat să dea curs cererii bărbatului, invocând faptul că astfel de cazuri sunt examinate doar atunci când reclamaţii participă la jocurile de acest gen prin înșelăciune, violență sau amenințări.
Instanţa a precizat că bărbatul a acționat la loterie în mod benevol, iar pârâtul nu a încălcat condiţiile de desfăşurare a acţiunii promoţionale.