PE SCURT
Un bărbat din Boston a fost protagonistul unui incident cel puțin bizar. Bărbatul s-a întors acasă, împreună cu fiul său, și a constatat că cineva intrase prin efracție în locuința sa, făcuse curat și plecase.
Americanul a presupus că a fost jefuit- dar a greșit. Când a mers în camera fiului său, unde dimineața era dezordine, aceasta era perfect curată și ordonată. Covoarele erau aspirate, lucrurile erau așezate frumos și puse la locul lor. Curățenie era și în dormitorul bărbatului, relatează CNN.
PE LUNG
În baie, bărbatul și fiul său au descoperit și niște trandafiri confecționați din hârtie igienică. În schimb, bucătăria a rămas murdară.
Nate Roman a sunat imediat la poliție. Ofițerii au verificat casa pentru a se asigura că intrusul nu se mai afla acolo.
Dar întrucât din casă nu a dispărut nimic, nu a existat nicio pagubă, polițiștii nu au mai avut ce face. Camerele de supraveghere nu au fixat pe nimeni, întrucât înainte de a pleca la serviciu bărbatul a uitat să seteze sistemul de securitate al casei. Vecinii nu au observat persoane străine.
Nate Roman recunoaște că probabil a uitat să blocheze ușa din spate, dar totuși între timp și-a schimbat yala de la ușă.
Americanul are o teorie: crede că a fost mâna unei femei de serviciu care a ajuns la adresa greșită. Dar în acest caz, nu este clar de ce aceasta a ignorat bucătăria.