Un bărbat care lucra la deszăpezire i-a tăiat nasul cu lopata unui coleg

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, angajat la serviciul de salubritate din Huşi, a ajuns, luni la spital, după ce un coleg cu care lucra la deszăpezire l-a lovit din greşeală cu lopata şi i-a tăiat nasul.

Cei doi bărbaţi sunt muncitori la societatea de salubrizare din Huşi şi participau la deszăpezirea străzilor din oraş.

Accidentul a avut loc într-un moment de neatenţie, când cei doi bărbaţi au încercat să îndepărteze zăpada din acelaşi loc. Unul dintre ei l-a lovit cu lopata pe celălalt, provocându-i acestuia o plagă tăiată la nivelul nasului.

“Un echipaj de prim ajutor din cadrul SMURD s-a deplasat pentru acordarea de îngrijiri medicale în cazul unui pacient de 46 de ani cu nasul tăiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene citat de Agerpres.

Potrivit cadrelor medicale, viaţa pacientului nu este în pericol.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.