Un asteroid va trece pe lângă Pământ de mai multe ori. De ce se tem cercetătorii ruşi

Potrivit oamenilor de ştiinţă ruşi, un asteroid, numit după Zeul Egiptean al Haosului şi al Întunericului, se află pe un curs de coliziune cu planeta noastră. „Apophis 99942” are un diametru de 370 metri şi se presupune că va trece pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani, transmite metro.co.uk citat de Mediafax.

Cercetătorii ruşi se tem că asteroidul s-ar putea ciocni de planeta noastră cu o viteză de peste 24.000 de kilometri pe oră, în anul 2068.

Academicienii de la departamentul mecanismelor astrale de la Universitatea din Sankt Petersburg se tem că „există posibilitatea unui număr mare de coliziuni între Apophis şi planeta noastră, iar cea mai periculoasă coliziune s-ar putea produce în 2068”. Totuşi, şansele unui astfel de scenariu este de unu la 2.3 milioane.

Adepţi ai teoriei conspiraţiei susţin că Apophis va distruge Pământul în anul 2036, provocând astfel apocalipsa şi eliminarea speciei umane. Se presupune că această previziune este sprijinită de un comunicat de presă emis de NASA.

Însă, în a doua propoziţie din comunicat, NASA scrie că „traiectoria recalculată arată că posibilitatea unei coliziuni s-a redus semnificativ”.

„Apophis este unul dintre acele corpuri astrale care au capturat atenţia publicului de la descoperirea sa, din 2004”, a spus Steve Chesley de la NASA.

Astronomii au spus initial că exista o şansă de 2.7% ca Apophis să se lovească de planeta noastră în anul 2029, dar această posibilitate a fost eliminată complet în urma unor analize mai ample.

Cu toate acestea, asteroidul se va apropia de suprafaţa planetei noastre la o distanţă „record” de peste 29.000 de kilometri – o distanţă „minusculă” în termeni astrali.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.