Un angajat de la curățenie a găsit 300.000 de lire sterline într-un autobuz din Londra. Ce a făcut cu banii

Un angajat de la o firmă de curățenie care se ocupă de igienizarea autobuzelor londoneze a avut o surpriză de proporții când, în timpul serviciului, într-unul din vehicule, a descoperit un pachet cu 300.000 de lire sterline (396 mii de dolari), scrie Metro.

Banii au fost găsiți într-un pachet de culoare cafenie, iar angajatul firmei Cordant Cleaners a făcut un gest de care prea puțini oameni ar fi fost în stare – s-a dus cu banii direct la Poliția Metropolitană.

Polițiștii au fost mirați de cinstea de care a dat dovadă angajatul respectiv, a cărui identitate nu a fost făcută publică, mai ales că au aflat și la cât se ridică venitul lui.

Acum, polițiștii încearcă să găsească persoana care a pierdut banii.

Guy Pakenham, șeful firmei de curățenie, a fost, de asemenea, mirat când a auzit întâmplarea. El a spus că personalul este instruit să ducă la poliție sau la sediul firmei lucrurile de valoare uitate de pasageri, dar recunoaște că nu există multe persoane care să reziste tentației pe care o reprezintă suma de 300.000 de lire.

Sursa: Stirilepro.tv

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.