Un aeroport din Italia a fost închis după ce s-a descoperit bombe din al Doilea Război Mondial

Aeroportul din Roma „Ciampino”, Italia, a fost închis și evacuat astăzi, 7 februarie, după ce au fost găsite trei bombe din al Doilea Război Mondial, în timp ce se efectuau lucrări pe teritoriu.

Potrivit site-ului thelocal.it, unele zboruri au fost amânate pe un termen nelimitat sau transferate pe aeroportul Fiumicino din Roma.

Se preconizează ca aeroportul să fie închis până la 18:00 (timpul local).

Pasagerii și lucrătorii au fost evacuați din interiorul aeroportului. Pasagerii din exteriorul aeroportului au declarat că nu au fost anunați inițial despre motivul evacuării.

Aeroportul din Roma îi sfătuiește pe pasageri să contacteze compania aeriană pentru informații detaliate despre zborurile lor.

Se mai spune că actualizările ulterioare vor fi furnizate pe tot parcursul zilei prin intermediul site-ului web, al aplicațiilor și al rețelelor sociale.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.