Turnul din Pisa a început să se îndrepte. Explicația fenomenului

Turnul din Pisa este mai drept în urma lucrărilor de stabilizare. Experții spun că unghiul de înclinare al turnului este mai mic cu o jumătate de grad, scrie The Guardian.

Turnul din Pisa este celebru pentru înclinația sa care a luat formă încă din 1173. Însă în ultimii 20 de ani, turnul a pierdut 4 centimetri din înclinație, potrivit unui raport care evaluează o dată la trei luni starea construcției.

„De când au început lucrările de restaurare, turnul se înclină mai puțin. Însă ce contează este stabilitatea turnului, care este mai bună decât arătau estimările inițiale”, a declarat Nunziante Squeglia, profesor la Universitatea din Pisa.

Construcția a fost grav avariată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost închisă publicului în 1990, din cauza problemelor de siguranță ale clădirii. 11 ani mai târziu, turnul din Pisa a fost însă redeschis.

Turnul din Pisa, aflat în apropierea catedralei, atrage peste 5 milioane de turiști anual. Pentru a urca până în vârf, vizitatorii au de urcat 269 de trepte.

Sursa:Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.