Trump refuză să-și recunoască înfrângerea. De ce se teme și ce va face mai departe?

Mandatul celui de-al 45-lea președinte american Donald Trump se apropie de sfârșit. După ce a pierdut alegerile, el trebuie să părăsească Casa Albă până pe 20 ianuarie 2021, iar administrația sa trebuie să transfere puterea echipei lui Joe Biden. Cu toate acestea, Trump și administrația sa refuză cu încăpățânare să accepte rezultatele alegerilor și insistă asupra renumărării voturilor în mai multe state în care a pierdut. De exemplu, în Georgia, unul dintre statele americane în care cursa prezidențială a fost extrem de strânsă, va avea loc o renumărare manuală a tuturor voturilor. Renumărarea va avea loc pentru că democratul Joe Biden a câștigat alegerile în Georgia cu o diferență de 14 111 de voturi.  Dar chiar dacă după renumărare Biden ar pierde Georgia, acest lucru nu va periclita victoria sa, întrucât democratul are 279 de electori, iar actualul președinte 217 de electori.  Între timp, se aud tot mai multe voci care susțin că dorința lui Trump de a tărăgăna timpul ar fi cauzată de faptul că acesta este amenințat de mai multe procese de judecată care s-ar putea activiza după ce va înceta oficial să fie președinte și își va pierde imunitatea. Dar ce planuri are Donald Trump și când se va retrage din Washington în Florida, acolo unde se află mai multe proprietăți ale sale?

În general, Trump are de gând să plece?

Donald Trump a pierdut alegerile prezidențiale, dar totuși refuză să recunoască rezultatele și pare că nu are de gând să transfere puterea. Trump postează pe Twitter mesaje în care își acuză oponenții săi democrați de fraudă electorală, iar staff-ul său electoral anunță noi procese de renumărare a voturilor în statele în care republicanul a pierdut în fața lui Joe Biden. Este adevărat că, până acum, avocații lui Trump nu au prezentat nicio dovadă de falsificări masive și nu au nici martori în favoarea lor. În Pennsylvania, ei au încercat să conteste legitimitatea numărării voturilor prin poștă; cu toate acestea, la o întrebare directă a judecătorului dacă contestația lor implică o acuzație privind fraudă la alegeri, avocații lui Trump au răspuns negativ. În contestație se menționează aproximativ 600 de buletine; asta în timp ce în Pennsylvania, Trump rămâne în urmă cu peste 50 de mii de voturi în spatele lui Joe Biden. Reprezentanții birourilor electorale – atât democrați, cât și republicani – au declarat pentru The New York Times că nu au găsit nicio urmă de fraudă pe scară largă în statele lor. Până în prezent, doar Georgia a anunțat o renumărarea a voturilor, dar nu pentru că biroul electoral de stat suspectează fraude electorale masive, ci din cauza decalajului mic de voturi dintre candidați – Biden are cu 14 mii de voturi mai mult. Așa că, deocamdată, toate litigiile par menite doar pentru a tărăgăna procesul: mai devreme sau mai târziu, Donald Trump va trebui să-și recunoască înfrângerea, să-l felicite pe Joe Biden pentru victoria sa și, în cele din urmă, să înceapă transferul de putere către administrația președintelui ales.

Cum are loc transferul puterii?

Transferul puterii prezidențiale începe de obicei imediat după anunțarea rezultatelor generale, chiar înainte ca noul Congres să aprobe oficial rezultatele Colegiului Electoral. În procesul de tranziție sunt implicate mii de persoane. Acest proces este gestionat de o agenție federală separată, Administrația Serviciilor Generale (GSA). Acesta este un organ executiv, o agenție federală independentă. În fruntea acesteia se află Emily Murphy, numită de Trump, care până acum nu a finalizat încă procedura formală fără de care nu va porni întreaga mașinărie birocratică de înlocuire a unui președinte cu altul. Murphy trebuie să semneze un document fără de care echipa lui Biden nu poate accesa oficial toate resursele guvernului federal – de la capsatoare și e-mailuri de lucru pe domeniul .gov al guvernului până la sesiunile de securitate națională. Aceasta este o scrisoare în care șefa agenției urma să-l felicite pe „câștigătorul evident” al alegerilor prezidențiale, după care echipa câștigătoare are acces la bugetul federal pentru propriile nevoi. Murphy încă nu a scris-o. Și dacă în  alegerile anterioare această scrisoare nu era decât o formalitate minoră, iată că în 2020 aceasta s-a transformat într-un impediment birocratic neașteptat pentru echipa lui Biden. Președintele ales Biden a declarat deja că refuzul lui Trump de a-și recunoaște înfrângerea, de a se întâlni cu el și de a începe transferul puterii îi pune pe toți într-o situație jenantă.

Trump riscă închisoarea?

Trump a reușit să înregistreze un fel de bingo prezidențial: a pierdut realegerea în funcția de președinte, a acumulat mai puține voturi ale alegătorilor la votul general decât contracandidații săi (în 2016 Hillary Clinton a acumulat cu aproape trei milioane de voturi mai mult decât Donald Trump, însă cel din urmă a câștigat datorită voturilor Colegiului Elector) și a trecut prin procedura de impeachment. Unii președinți americani s-au confruntat separat cu unele din cele trei situații, dar cu toate simultan – a reușit doar Trump. Și, deși a reușit să evite procedura de demisie prin punere sub acuzare – inclusiv datorită dominanței republicanilor în Senat – problemele lui nu se limitează la asta.

Împotriva lui Donald Trump au fost pornite zeci de dosare penale și civile, precum și anchete inițiate de procurori de diferite niveluri. Două investigații ale autorităților statului New York reprezintă un pericol special pentru el. Prima investigație se referă la cazul sponsorizării ilegale a campaniei electorale, în cadrul căreia fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen, a fost condamnat la trei ani de închisoare în decembrie 2018. O parte din acuzații se referă la plata a 130 de mii de dolari „pentru rambursarea costurilor de judecată” prin intermediul unei companii offshore către starul porno Stormy Daniels, cu care Trump ar fi avut o relație extraconjugală. Procuratura de stat se bazează pe faptul că banii au fost folosiți pentru a cumpăra tăcerea lui Daniels în timpul campaniei electorale din 2016, ceea ce l-a ajutat indirect pe „complicele nenumit” al lui Cohen și care „a fost ales cu succes președinte al Statelor Unite”. Departamentul de Justiție al SUA, urmând politica sa internă de a nu solicita urmărirea penală a președintelui în funcție, nu a insistat să investigheze acțiunile acestui complice al lui Cohen. Dar după 20 ianuarie 2021, nimic nu-l va opri pe procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, să continue acolo unde s-a oprit  procurorul general al SUA. La fel de serioase sunt și intențiile procurorului general al statului New York, care se ocupă de un caz – bazat pe mărturia lui Michael Cohen – despre frauda financiară în una din organizațiile lui Trump, care ar fi efectuat contabilitate cu intrare dublă și și-ar fi subestimat în mod artificial veniturile, încercând să evite plata impozitelor.

Ce va face Trump mai departe?

De obicei, foștii președinți și primele doamne scriu cărți (Bill și Hillary Clinton au primit în total 36,5 milioane de dolari în avans pentru memoriile lor), susțin prelegeri și fac consultări politice sau se implică în acțiuni de caritate. Domeniul cel mai aproape de Trump este media, în primul rând televiziunea. Presa de peste Ocean scrie că poate că fostul președinte ar putea încerca să-și întemeieze propria mass-media – așa cum a încercat deja să facă în 2016, când nimeni nu se aștepta ca el să câștige alegerile. Noua afacere a lui  Trump s-ar putea baza pe cele mai loiale organizații media Trump: rețeaua de canale de televiziune regionale conservatoare Sinclair și One America News Network, un canal ultra-patriotic de televiziune prin cablu. În plus, Trump ar putea, de exemplu, să moștenească celebra emisiune radio a unuia dintre renumiți moderatori, Rush Limbaugh, a declarat pentru New Yorker unul dintre foștii asociați ai președintelui în exercițiu. „Trump ar putea găzdui emisiunea radio chiar din proprietatea sa din Florida, Mar-a-Lago – deși este puțin probabil să aibă perseverența de a sta în fața microfonului câteva ore în fiecare zi, iar formatul este prea mic pentru el, Trump a fost creat pentru televiziune”, a spus pentru  The New Yorker Barbara Res, autoarea cărții „Turnul minciunilor”.

În cele din urmă, nimic nu-l împiedică să candideze din nou la președinție. Potrivit lui Axios, care citează surse apropiate de actualul președinte, Donald Trump ar fi pregătit deja pentru campania electorală din 2024. Și trebuie de menționat că el are șanse mari de a fi reales – sau cel puțin are șanse la o campanie de succes. Iar faptul că Trump este capabil să insufle loialitate absolută față de sine în Partidul Republican este clar vizibil nu numai în numărul record de voturi exprimate pentru el, ci și în absența unor proteste puternice împotriva refuzului său de a recunoaște rezultatele alegerilor în rândul fruntașilor republicani.

Sursa: Meduza

Foto principală: Al Drago / Bloomberg / Getty Images

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.