Teodor Meleşcanu despre declaraţiile de unire: Sunt expresia unei dorinţe de a fi mai aproape, însă nu au o valoare juridică

Ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat sâmbătă, la Ploieşti, că declaraţiile de unire a României cu Republica Moldova sunt ‘expresia unei dorinţe de a fi mai aproape’, însă ele nu au o valoare juridică, scrie Agerpres.

“Din punctul meu de vedere, declaraţiile privind unirea pe care le-au adoptat mai multe municipalităţi sau conduceri de comune sunt de fapt expresia dorinţei de a fi mult mai aproape de România. Ele nu au valoare juridică, sunt expresia unei dorinţe pe care o înţelegem şi pe care o respectăm”, a spus Meleşcanu într-o conferinţă de presă.

De asemenea, el a precizat că există o diferenţă de viziune între preşedintele Igor Dodon şi majoritatea guvernamentală şi parlamentară din Republica Moldova.

“Eu cred că trebuie să facem o distincţie foarte clară între poziţia preşedintelui Dodon şi care este voinţa politică a Guvernului şi a Parlamentului Republicii Moldova. Vreau să vă asigur, există un respect deosebit şi mulţumiri calde pentru tot ceea ce face România în sprijinirea Republicii Moldova. Există o diferenţă de viziune între preşedintele Dodon, care este mai degrabă preocupat de orientarea Republicii Moldova spre spaţiul estic şi de majoritatea guvernamentală şi de majoritatea parlamentară care susţin ideea drumului european al Republicii Moldova, idee în care România contribuie foarte substanţial”, a mai spus Meleşcanu.

O declaraţie de reunire a României cu Republica Moldova a fost semnată, miercuri, de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Prahova şi de consilierii judeţeni, prin acest document cerându-se Parlamentelor celor două ţări să adopte o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, dar şi un pachet pachet de legi în acest sens.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.