Țările din Europa unde învață copiii demnitarilor ruși, în timpc e părinții lor jignesc europenii

Rostesc zilnic discursuri antieuropene la tribune, în timp ce își trimit copiii la instituții de învățământ europene. Este vorba despre o listă lungă demnitari ruși care s-au evidențiat prin atitudini anti-europene, dar au ales universități occidentale pentru copiii lor, își țin averile în țări europene sau, mai mult, dețin cetățenii duble.

În capul listei este chiar președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ale cărei fiice au studiat în Germania, iar mezina acestuia, Ecaterina, locuiește și acum în Munchen. Totodată, fiica mai mare a președintelui rus locuiește acum în Olanda, ambele fiice fiind căsătorite cu cetățeni străini.

De asemenea, la moment fiica premierului Dmitri Medvedev studiază în SUA, la fel ca și fiica ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

Urmăriți întreaga listă aici.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.