SUA îndeamnă liderii din R. Moldova să acționeze cât mai rapid pentru a forma un nou Guvern

Departamentul de Stat al SUA felicită cetățenii R. Moldova cu desfășurarea alegerilor parlamentare și îi îndeamnă pe politicienii de la Chișinău să acționeze cât mai rapid pentru a forma un nou Guvern.

Departamentul de Stat al SUA a felicitat cetățenii R. Moldova, Comisia Electorală Centrală și învingătorii alegerilor parlamentare din 24 februarie”, se arată într-un comunicat al instituției.

Cu toate acestea, Departamentul de Stat menționează că împărtășește îngrijorările OSCE privind acuzațiile ce țin de mituirea alegătorilor și utilizarea abuzivă a resurselor administrative și îndemnăm autoritățile R.Moldova să investigheze aceste revendicări.

De asemenea, autoritățile trebuie să ia în considerare la modul serios în cadrul organizării viitoarelor alegeri recomandările OSCE, ale Comisiei de la Veneția și ale altor organizații internaționale.

„SUA îndeamnă liderii din R. Moldova să acționeze cât mai rapid pentru a forma un nou Guvern care să respecte voința alegătorilor moldoveni și să servească poporul moldovenesc prin combaterea corupției, promovarea reformelor judiciare și asigurarea progresului Moldovei în ceea ce privește traiectoria sa democratică. Viitorul Moldovei aparține poporului său”, se mai arată în comunicat.

Șeful Misiunii de observatori Promo-LEX, Pavel Postică, a declarat miercuri seara la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR că raportul prezentat de Misiunea OSCE privind alegerile din 24 februarie este unul dur.

Potrivit lui, este pentru prima dată când o misiune internațională sub egida OSCE menționează direct în rapoartele sale preliminare informații credibile privind cumpărarea votului, utilizarea resurselor administrative etc.

„Rolul acestor rapoarte este de a oferi atât publicului, cât și persoanelor interesate, în special organelor electorale, autorităților publice, în speță Parlamentul și Guvernul, sugestii să întreprindă măsuri așa încât astfel de situații negative să nu mai fie admise”, a menționat Pavel Postică  citat de IPN.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.