Dumnezeu mi-a îndreptat de mai multe ori paşii la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Frumoasa, Călăraşi. De fiecare dată o priveam cu admiraţie, dar şi cu tristeţe. Lăcaşul din vârful dealului are o istorie trunchiată, sfâşietoare chiar, o istorie amară gustată de mai toate bisericile şi mănăstirile basarabene în anii de tristă faimă. Toţi oamenii află din spusele măicuţelor doar partea frumoasă a lucrurilor. Ele vorbesc despre măreţia lăcaşului şi se sfiesc să-i judece pe cei care l-au devastat.
O colegă de breaslă a spus că Mănăstirea Frumoasa a fost distrusă de calamităţile naturale, iar un deputat comunist a accentuat că democraţii sunt de vină. Sunt nişte inepţii pe care le poate accepta doar o persoană cu minte bolnavă. Distrugerea Mănăstirii Frumoasa este opera de rea credinţă a comunismului îmbibat cu ideile ateismului scrântit. Astăzi unii dintre ei se erijează în mari creştini, însă feţele bisericeşti, care la sigur cunosc Biblia, este importat să nu uite că şi satana poate lua chip de înger.
Mănăstirea e de prin 1804 şi este întemeiată de trei monahi care au venit de la Neamţ. Alte surse menţionează că lăcaşul a fost ctitorit de răzeşul Efrem Iurco din satul Olişcani, judeţul Orhei. Acesta având prea puţin pământ a solicitat ajutorul oamenilor de la Bravicea. După ce a fost ales terenul, au tăiat o parte de pădure şi au sfinţit locul, înălţând în 1806, o bisericuţă de lemn. Călugării trăiau în bordeie, de aceea răzeşii din Bravicea şi din împrejurimi au construit patru chilii, iar mai târziu alte câteva chilii şi trapeza. Se spune că şi acum la Mănăstire se află o icoană din vechea biserică de lemn.
Mănăstirea avea un caracter strict autohton, erau o mulţime de cărţi bisericeşti în limba română. Chiar şi în anii dominaţiei ruseşti, 1812 – 1918, slujbele erau oficiate în graiul acestui pământ pentru că obştea nu cunoştea limba ocupanţilor.
După Unirea de la 1918, Frumoasa a cunoscut o înflorirea atât a vieţii spirituale, cât şi materiale. Mănăstirea a pus accentul pe studiu şi rugăciune. Istoricul Paul Mihail, acum cam 90 de ani a găsit în biblioteca mănăstirii peste 60 de cărţi vechi şi două manuscrise, mai toate bisericeşti.
Mănăstirea avea 16 ha de vie, 25 ha de livadă, 25 ha de vie, 1 ha de grădină de zarzavat, 8 iazuri, 3 ha de vatră neproductivă, 7 corpuri de case cu un rând, 3 mori de vânt, 1 moară de foc, iar la Chişinău pe str. Pruncului nr. 8 avea un mitoc. De asemenea, mănăstirea dispunea de mori cu motor, maşini de scărmănat lână, fierărie, strungărie.
Pe la 1919, scriitorul Mihail Sadoveanu călătorind prin Basarabia scrie în notiţele sale „…găseam la Frumoasa sufletul curat al ţării. Îl găseam neîntinat, moldovenesc ca la 1812, armonizat cu acel piesagiu unic aşa de distinct, aşa de pătrunzător, plin de durerile şi amintirile trecutului. Cel ce se simte al Moldovei e ca un arbore care suge seva pământului şi lumina soarelui. Aveam la Frumoasa senzaţia că făceam parte şi eu, ca şi oamenii, ca şi tot ce mă înconjura, din natură, din lumină, din pământul morţilor, către care mă voi întoarce”.
Venirea puterii sovietice în Basarabia a însemnat începerea calvarului pentru neamul românesc din stânga Prutului. Ateii au început să stârpească limba, istoria şi credinţa. Au distrus biserici şi mănăstiri, au deportat feţe bisericeşti şi personalităţi care ţineau la cele sfinte. Scenariul diabolic a continuat, nici un lăcaş sfânt nu a scăpat de tăvălugul comuniştilor sovietici. Potrivit documentelor, multe biserici, dar mai ales mănăstiri din Basarabia au fost distruse cu ajutorul fidel al feţelor bisericeşti, înregimentate în KGB-ul rusesc.
În anul foamei planificate de duşmanii neamului, 1947, Mănăstirea Frumoasa este închisă, călugării fiind forţaţi să părăsească lăcaşul. În 1948 complexul este transformat în casă de copii, apoi prin 1965 aici s-a instalat şcoala pentru surdomuţi. Din 1973 până la 1985 a fost o colonie de feţe, iar din 1986 până în 1994 – şcoala pentru copii cu handicap mintal.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a trecut prin două incendii, unul la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, iar altul în iarna lui 1985. A doua biserică, cu hramul „Sfânta Treime” nu a trecut prin pârjol, în schimb a fost profanată cu neruşinare. Potrivit istoricilor, aceasta a fost clubul casei de copii, ulterior al coloniei şi, apoi al şcolii. Acum 12 ani, şcoala a fost evacuată, iar complexul monastic distrus cu bestialitate.
După ani buni, m-am întâlnit cu mai mulţi locuitori de la Frumoasa, rugându-i să-mi spună cum a fost, de ce s-a întâmplat calvarul. Spectacolul tristeţii – lacrimi şi regrete, unii oamenii au recunoscut că şi acum au remuşcări pentru că nu au reuşit să salveze bijuteria de pe Ichel. Mulţi spun că e o ruşine să ştii că eşti neputincios şi nu poţi apăra un lăcaş ce a dat denumire baştinei tale.
Prin 1994, câţiva călugări au venit să scoată sfântul lăcaş din ruine. Ajutaţi de creştinii din satele învecinate aceştia au început reparaţia complexului monastic. Timp de 11 ani, de la redeschidere, mănăstirea a fost una de monahi, iar acum acesta este loc de rugăciune pentru maici. În prezent, cei care vin la Mănăstirea de la Frumoasa, pot păşi pragurile capelei „Trei Ierarhi” şi ale bisericilor „Sfânta Treime” (de iarnă) şi „Adormirea Maicii Domnului” (de vară).
Mănăstirea Frumoasa, veche de peste 200 de ani, revine la tradiţiile sale de odinioară. După ce a zăcut în ruine mai bine de patru decenii, astăzi este de admirat cum a reînviat.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, a avut cel mai mult de suferit de pe urma dezmăţului comunist ateu, astfel că a fost nevoie de ani buni pentru a readuce sfântul locaş la menirea de altădată. Acum, aici se află cele mai de preţ odoare ale Mănăstirii „Sfânta Treime”. În biserica „Adormirea Maicii Domnului” se păstrează o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, dăruită IPS Ioan, Mitropolit al Portugaliei şi Braziliei.
De asemenea, creştinii pot veni să se închine la moaşte, de altfel foarte rar întâlnite în sfintele lăcaşuri dintre Prut şi Nistru, ale Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Sf. Apostol Evanghelist Marcu, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni din Mira Lichiei, Sf. Ierarh Vasile cel Mare, Sf. Apostol Zaheu Vameşul, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţe, Sf. Mare Mucenic Pantelimon, tămăduitorul, Sf. Ierarh Nectarie de Eghina etc.
O măicuţă îmi spune că tot mai mulţi creştini aduc mărturii că Icoana Maicii Domnului de la Frumoasa este făcătoare de minuni. Se presupune că e veche, de vreo 200 de ani, cam de la începuturile sfântului lăcaş. Aceasta a fost tăinuită şi păstrată pe vremea sovieticilor la nişte creştini, iar la redeschiderea mănăstirii ei au res tituit-o. „Maica Domnului este Ocrotitoarea Mănăstirii şi-n orice necaz sau ispite simţim ajutorul ei”, susţine călugăriţa.Dovadă că Icoana este făcătoare de minuni sunt jertfele aduse de creştinii.
Maicile de la Mănăstirea Frumoasa vorbesc cu evlavie despre Arhimandritul Benedict, stareţ şi ziditor al Mănăstirii Frumoasa (1818-1850). Racla cu moaştele ilustrei feţe bisericeşti se află în coridorul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Astăzi, unii pretind a fi ctitori ai Mănăstirii Frumoasa, oferă danii şi sunt foarte evlavioşi, atunci când apar la TV. Mâine-poimâine, vor iniţia un alt radio sau telemaraton şi vor spune că este de nimic acel neam care nu ţine la valori, sfidând bunul simţ şi uitând cu neruşinare că acum câţiva ani tot ei sau colegii lor de idei au fost cei care au închis biserici şi mănăstiri şi le-au transformat în locuri ale dezmăţului.
