Când aerul e plin de colinde, când peste țară se mai aude Le+rui-ler, în cea de-a doua zi de Crăciun (stil nou), pe 26 decembrie, vă îndemn să ajungeți la ctitoriile de seamă ale Sfântului Nicodim. Pe lângă faptul că e perioada Luminatelor Sărbători, biserica a orânduit ca pe 26 decembrie să fie prăznuit acest sfânt. Nicodim a fost un mare apărător al adevăratei credințe. A fugit de bogățiile materiale ale acestei lumi, a îmbrăcat cu smerenie haina monahismului și a ridicat cu mare dragoste divină zeci de biserici și mănăstiri.
Grec după tată și sârb după mamă, Sfântul Nicodim a venit în Țara Românească la 1369, părăsind Krajna. Simțindu-se profund legat sufletește de poporul român a zidit adevărate perle ale spiritualității. Vodița, Tismana, Prislop (precum și multe altele) – nume sonore pline de încărcătură sfântă, toate purtând pecetea credinței și dragostei pentru cele sfinte.
Cea mai impunătoare ctitorie a Sfântului Nicodim este Mănăstirea Tismana. Aceasta se află în frumoasa Oltenie, în judeţul Gorj, la 36 de km de Târgu-Jiu şi peste 790 de kilometri de Chişinău. De mai bine de şase secole, mândra mănăstire a Olteniei este leagănul culturii şi spiritualităţii româneşti. „Îmbrăcată” în alb şi negru, Tismana este ca o emblemă a credinţei ortodoxe de nestăvilit.
În aceasta împărăţie a liniştii şi frumosului înţelegi şi mai bine că toate se întâmplă din voia Celui de Sus. Pornirea Mănăstirii Tismana este una plină de sfinţenie. Aici trebuia să fie ctitoria de seamă a Cuviosului Nicodim, nu în altă parte. Or, pe când se nevoia în lavra Hilandarului, Maica Domnului, în vis, i-a cerut să înalţe un loc de închinăciune lângă cascadă. După multe căutări, printr-o minune cerească, s-a oprit anume la Tismana.
Astfel, în secolul al XIV-lea, Cuviosul Nicodim, susţinut material de domnitorii Basarabi: Radu I şi fii acestuia Dan I şi Mircea cel Bătrân înalţă un aşezământ monahal de toată splendoarea. La 1378, de Adormirea Maicii Domnului” (15 august, stil nou) este sfinţită biserica mare, care e atestată documentar în 1385 prin hrisovul voievodului Dan I.
Pe lângă faptul că a ridicat Mănăstirea, Cuviosul Nicodim a întemeiat o şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. Potrivit documentelor, ctitorul, la 1405, a caligrafiat şi ilustrat cu miniaturi un Tetravanghel, pe care l-a ferecat cu coperţi de argint aurit. Aceasta este şi cea mai veche carte datată din Ţara Românească, cu cea mai veche ferecătură, fiind păstrată la Muzeul Naţional de Istorie.
Mai ales pe 26 decembrie, mulţi creştini vin pentru a se închina la mormântul Sfântului Nicodim de la Tismana (pe care și l-a săpat pe când era în viață), precum și la racla cu moaștele acestuia. Cei care ajung la Tismana neapărat vor trece şi pe la peştera în care s-a nevoit Cuviosul Nicodim în ultimii săi ani de viaţă pământeasca. Ctitorul a decedat la 26 decembrie 1406.
O altă ctitorie atribuită Sfântului Nicodim de la Tismana este și Mănăstirea Prislop. Această perlă din Țara Hațegului apare în arealul spiritual la 1360. Potrivit publicației “Mănăstiri ortodoxe”, un un ieromonah pe nume Efrem îi atribuie Sfântului Nicodim ctitorirea sfântul locaș din apropierea satului Silvașu de Sus. Nu ester exclus că aici, inițial, ar fi fost o bisericuță de lemn. “Mănăstiri ortodoxe” notează că la 1600, Mănăstirea Prislop a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica fostului domn muntean Moisei Vodă Basarab. La 1747, printr-un decret al Mariei Tereza, au fost alungați călugării de la Prislop. După 12 ani, aici din nou încep să viețuiască monahi.
La 1762, temutul general Bucow ordonă ca Mănăstirea Prislop să fie distrusă. Astfel, calvinii maghiari dau foc sfântului lăcaș de aici. Mai mulți monahi au încercat pe parcursul anilor să refacă Mănăstirea Prislop, doar că nu prea le-a reușit. Abia, după două decenii de înstrăinare, în 1948, sfântul lăcaș de aici revin la menirea cea sfântă de păstrare a credinței străbune. Cel care a avut mare grijă ca mănăstirea să aibă fața de odinioară a fost părintele Arsenie Boca.
