Sibiul, cel mai important centru muzeal din România. O jumătate de milion de turiști, pe an

Sibiul este cel mai important centru muzeal din România. Acesta reușește să atragă anual cel puțin jumătate de milion de vizitatori. Și asta mai ales datorită celor două muzee – Brukenthal, cel mai vechi din România și Complexul Național Muzeal ASTRA, cel mai întins muzeu în aer liber din România, notează Agerpres.

Cei care doresc să viziteze muzeele importante din Sibiu vor avea nevoie de mai mult de o zi la dispoziție, așa că ar putea găsi utilă această lista cu pensiuni din Sibiu.

„Sibiul, cu ASTRA, este clar, cel mai important centru muzeografic din România și cel mai vizitat. Oricum o întoarcem, mai bine de 500.000 de oameni, pe an, intră în muzeele sibiene. (…) Este un semn extraordinar de bun, pentru că și în Occident, nu există turist care să nu intre în muzee. Noi începem să urcăm”, a declarat, într-o conferință de presă, directorul Muzeului Național Brukenthal, Sabin Adrian Luca.

Potrivit acestuia, anul trecut, Muzeul Național Brukenthal a înregistrat 739.378 de vizitatori, din care mai puțin de jumătate, 270.732, au intrat cel puțin o dată în unul din sediile muzeului, încasările generale din bilete reprezentând peste 1,1 milioane de lei, în creștere față de 2012.

Îmbucurător este pentru Brukenthal că vizitatorii început să-și cumpere abonamente și bilete complete, care le permit accesul în toate muzeele care stau sub brandul Brukenthal, adică nu se mai limitează doar să intre la Palatul situat în Piața Mare din centrul istoric al Sibiului.

Brukenthalul este un brand internațional de renume. Anul trecut, peste 470.000 de europeni au văzut cel puțin un tablou de la Brukenthal, expus în muzee din România, Polonia și Italia.

Cei care nu ajung la Sibiu doresc să vadă, în special, tablourile colecționarului Brukenthal, măcar on-line. Cel mai vechi muzeu din România, Muzeul Național Brukenthal, ocupă locul doi în lume, după Luvru (Franța), la numărul de vizitatori virtuali, în urma unei statistici pe 2012, iar anul trecut accesările on-line au crescut cu 40.000, ajungându-se la peste 407.000 de oameni interesați să vizualizeze pe Internet colecțiile muzeului sibian.

Și Muzeul ASTRA din municipiu ajută turismul cultural, dezvoltat în mod exploziv, începând din 2007, anul în care Sibiul a fost, în premieră pentru România, Capitală Culturală a Europei.

Muzeul ASTRA din Sibiu este considerat de directorul acestuia, Valeriu Ion Olaru, „muzeul cu cei mai mulți vizitatori din România”, după ce, în 2013, a reușit să ajungă la 374.419 de persoane care i-au trecut pragul.

Muzeul ASTRA din Sibiu va deveni în scurt timp cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, după ce va primi de la Consiliul Județean o suprafață de 51 de hectare, ajungând astfel la un total de 141 de hectare.

Stela Matioc, șefa Serviciului de promovare și dezvoltare în cultură și turism al Primăriei Municipiului Sibiu, a confirmat că muzeele din Sibiu joacă un rol important în atragerea turiștilor.

Unul din primele trei obiective pe care le caută un turist străin în Sibiu, este cel puțin un muzeu din cele două, Brukenthalul și ASTRA. Practic, Sibiul a devenit un model național de turism cultural, potrivit Stelei Matioc.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.