Schimbări în conducerea de vârf a Partidului Democrat!

Partidul Democrat din Moldova și-a extins conducerea politică a formațiunii. Astfel, sâmbătă, în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional, au fost desemnaţi trei noi vicepreşedinţi.

Vicepremierul Octavian Calmîc va coordona Departamentul Economie, buget şi finanţe din cadrul partidului. Ministrul Culturii Monica Babuc va fi responsabilă de coordonarea a două departamente de specialitate ale partidului, cel pentru Educaţie, cultură, tineret şi sport şi cel pentru Relaţii interetnice şi drepturile omului, iar deputatul Sergiu Sârbu va conduce Departamentul Justiţie şi politici legislative.

Marian Lupu, preşedintele PDM, a declarat că PDM are cea mai mare pondere în majoritatea parlamentară, şi-a asumat conducerea Guvernului şi are cei mai mulţi primari.

“Partidul Democrat are o conducere colectivă în adevăratul sens al cuvântului. La noi, deciziile se iau democratic, prin dezbatere, consultare. Vă amintesc de momentul alegerilor deschise pentru desemnarea candidaţilor PDM pentru Parlament, exerciţiu pe care l-am realizat în premieră, în 2014. Vă reamintesc şi de Congresul PDM din 2012 şi de momentele care au urmat de atunci, în care am demonstrat mereu că suntem deschişi, comunicăm şi luăm deciziile cele mai bune pentru oameni, pentru Moldova”, a declarat Marian Lupu.

Moldova.ORG precizează că PDM avea până înprezent cinci vicepreşedinţi al formaţiunii: reşedintele Parlamentului Andrian Candu, premierul Pavel Filip, deputaţii Marcel Răducan, Valentina Buliga şi Valentina Stratan.

De asemenea, PDM are în conducerea sa şi funcţia de preşedinte de onoare şi prim-vicepreşedinte deţinute de Dumitru Diacov şi, respectiv, Vladimir Plahotniuc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.