Scenariu de groază! În Ucraina, din greşeală, poliţişti din diferite subdiviziuni au împuşcat unii în alţii

O adevărată tragedie s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Kneajici, o suburbie a oraşului Kiev. Şase persoane au murit, în urma unui schimb de focuri dintre poliţişti şi agenţi ai serviciului de stat pază.

Poliţiştii din cele două structuri au tras din greşeală unii în alţii, în cadrul unei operaţiuni, din cauza unei neînţelegeri, scrie www.segodnya.ua

Astfel, doi poliţişti se aflau într-o casă de locuit din Kneajici şi pregăteau o ambuscadă unor hoţi, care de mai multe luni jefuiau casele de aici.

În acest moment, în casa de alături s-a declanşat sistemul de alarmă. Aici s-au deplasat agenţii serviciului de stat pază, care au confundat poliţiştii ascunşi în casa de alături cu hoţii. Au fost trase focuri de armă din ambele părţi.

Presa de la Kiev se întreabă ce a fost acesta: o întâmplare nefericită sau lipsa de coordonare dintre cele două structuri?

Astfel, într-o construcţie nefinalizată din suburbia Kievului s-au ascuns doi poliţişti, care se pregăteau să înhaţe hoţii la locul faptei. Aceştia deţineau informaţii că una din casele din apropiere urma să fie în noaptea respectivă ţinta unor hoţi.

La ora patru dimineaţa. în casa de alături s-a declanşat alarma. Din ce cauză şi cum, deocamdată rămâne o enigmă. La acest apel au venit agenţii de pază, care au inspectat casa, iar ulterior au ieşit să inspecteze şi teritoriul adiacent. Iar urmele au condus la construcţia nefinalizată în care se aflau poliţiştii, ascunşi la pândă.

Agenţii de pază fără să stea prea mult pe gânduri i-au arestat. Însă pentru “salvarea” celor doi poliţişti au venit un grup operativ al structurii din care făceau parte şi atunci au fost trase focuri.

Nu se ştie cauza acestei confruntări, pentru că poliţiştii din ambele structuri purtau uniforme. De asemenea, la locul incidentului erau şi maşinile cu însemnele celor două structuri.

De ce poliţiştii nu şi-au recunoscut colegii, urmează să se lămurească Procuratura Generală a Ucrainei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.