S-a dat start construcției Chișinău Arena. Andrian Candu: Începe un proiect istoric şi de importanţă naţională

Astăzi, de Hramul capitalei, s-a dat start construcției primei săli polivalente din țară – Chișinău Arena. Obiectivul se va întinde pe o suprafață de 10 ha, iar costul proiectului este de cca 43 milioane euro.

Chișinău Arena va dispune de o arenă polivalentă cu o capacitate de peste 4,000 spectatori, o sală dedicată pentru antrenamente și evenimente mici, bazin olimpic, Aqua Park, Club de Tenis, piscină deschisă pe timp de vară, care se va transforma în patinoar în aer liber pe timp de iarnă, parcare modernă, cu o capacitate suficientă de a găzdui toți oaspeții.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, prezent la evenimentul de lansare, a declarat că astăzi începe un proiect istoric şi de importanţă naţională pentru ţara noastră, iar Chişinăul poate să-şi obţină rolul şi locul său la diverse evenimente, atât sportive, cât şi culturale.

„Am promovat proiectul unui complex polivalent modern pentru că numai printr-o investiție de asemenea amploare vom asigura condiții pentru pregătirea sportivilor de performanță, organizarea unor competiții internaționale și a evenimentelor culturale de rezonanță. Materializarea aspirațiilor noastre comune din ultimii 27 de ani este Chișinău Arena – cel mai ambițios proiect dezvoltat în Republica Moldova de la independență”, a declarat Andrian Candu.

Președintele companiei turcești SUMMA Selim Bora a anunțat că peste 12 luni construcția va fi finalizată. Compania a fost selectată în urma unui concurs public.

„Sunt sigur că toţi vă întrebaţi când se va finaliza acest proiect. Ne angajăm să-l inaugurăm exact peste un an”, a menţionat Selim Bora.

Inițiativa construcției complexului multifuncțional Chișinău Arena a fost anunțată de Andrian Candu la 13 martie. Proiectul Chișinău Arena a stârnit însă critici în rândurile opoziției, activiștilor civici, care au declarat că este un proiect electoral, pentru care se va cheltui mai mult decât pentru alte probleme sociale și economice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.