Rusia: Noile patente pentru străini au adus în buget peste 1,6 miliarde de ruble

Noul sistem de patente pentru muncitorii străini din Federația Rusă, care a intrat în vigoare din 10 ianuarie curent, a adus în bugetul Rusiei peste 1,6 miliarde de ruble. Despre aceasta a declarat pentru TASS șeful Serviciului Federal de Migrație, Constantin Romodanovski.

Pentru comparație, acesta a anunțat că anul trecut, în bugetul federal patentele (care atunci se eliberau doar pentru lucru la persoane fizice) au adus un venit 18 miliarde de ruble. Noua sistemă de eliberare a acestora, potrivit estimărilor, ar putea aduce de la 80 la 100 miliarde de ruble anual.

Potrivit lui Romodanovski, criza economică prin care trece țara “nu s-a reflectat, practic, asupra numărului de muncitori migranți în Rusia”. “Dacă nu luăm în considerare pe cei care sosesc din Ucraina, o ușoară scădere a numărului de migranți care sosesc este, dar este nesemnificativă. În primele zile ale lunii ianuarie, numărul acestora a scăzut cu 70% Acum scăderea numărului de intrări în Rusia s-a oprit”, a declarat el.

De asemenea, el a menționat că față de anul precedent, ieșirile străinilor din Rusia au crescut cu 14% și aceasta nu ar fi din cauza crizei economice, dar în legătură cu “lupta dusă de autorități cu migranții ilegali”.

La începutul lunii ianuarie, preţul unei patente de muncă, care oferă dreptul de a fi angajat legal atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice din Rusia, varia de la 1,5 mii şi până la 6 mii de ruble ruseşti. În Moscova şi regiunea ei, costul patentei este de 4 mii ruble. De atunci, costul acestora a crescut de 6,5 ori, iar pentru eliberarea documentelor necesare, muncitorii străini trebuie să plătească mai bine de 14 mii de ruble, a declarat recent prim adjunctul şefului SFM, Ecaterina Egorova

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.