România, fără şef al Statului Major. Curtea de Apel a decis suspendarea decretului lui Iohannis

Curtea de Apel Bucureşti a decis să suspende decretul preşedintelui Iohannis prin care a prelungit mandatul comandantului Ciuca la conducerea Statului Major al Armatei, soluţia nefiind însă definitivă, anunță Mediafax.

MApN a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, decretul prin care a fost prelungit mandatul de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea şi anularea decretului.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Decizia instanței vine în momentul în care la Bucureşti este în vizită Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.