Republica Moldova a obținut statut de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice

“Republica Moldova este prima țară care a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică”, a anunțat astăzi președintele Igor Dodon. Decizia a fost luată astăzi, 14 mai, în cadrul întrunirii în format restrâns a reprezentanților a Consiliului Suprem Economic Eurasiatic.

Potrivit lui Dodon, statutul a fost acordat la propunerea președintelui rus, Vladimir Putin și a fost susținută unanim de liderii țărilor membre ale UEE.

“După anunțarea acestei decizii, am ținut un discurs la ședința Consiliului eurasiatic economic suprem și le-am mulțumit șefilor statelor-partenere pentru încredere. Totodată, am subliniat că cooperarea și mai strânsă a Moldovei cu Uniunea Economică Eurasiatică este solicitarea majorității cetățenilor noștri și drept interes național obiectiv”, a declarat Igor Dodon.

Oficialul a declarat că obținerea statutului de observator va permite Chișinăului să colaboreze cu mai mult succes cu țările UEE în domeniul comerțului, agriculturii, industriei, IT, economiei digitale și în multe alte sfere economice.

“În final, mi-am exprimat siguranța că în realitatea de azi doar dialogul și cooperarea economică reciproc avantajoasă, politica externă echilibrată poate asigura dezvoltarea stabilă și menținerea statalității a Republicii Moldova”, a adăugat el.

Precizăm că preşedintele Igor Dodon a anunţat la 22 martie 2017 că a decis iniţierea procedurii de acordare Republicii Moldova a statutului de stat-observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Atunci șeful statului a precizat că deja a semnat o scrisoare în acest sens către președintele Consiliului Economic Suprem Eurasiatic.

Ulterior, șeful Legislativului Andrian Candu a declarat că acordarea Republicii Moldova a statutului de stat-observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice are un caracter mai mult simbolic, precizând pentru presă că orice acord internațional, ca să producă efecte juridice, trebuie să treacă prin procedura de ratificare în Parlament.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.