Reprezentanții Tiraspolului tensionează activitatea Comisiei Unificate de Control

Demersurile delegației Republicii Moldova privind determinarea părților de a executa protocolul în vigoare care prevede elaborarea unui mecanism de monitorizare eficientă a Zonei de Securitate au fost reiterate și în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC) din 27 decembrie.

Potrivit unui comunicat al Delegației R.Moldova, menținerea în atenție a subiectului și insistențele delegației noastre derivă din multiplele incidente înregistrate în ultimii ani în Zona de Securitate, persistența unor încălcări din partea structurilor militarizate ale Tiraspolului, precum și deficiențele constatate în actuala procedură de identificare și documentare a încălcărilor.

Argumentele prezentate, conform cărora părțile deja și-au asumat obligația de a crea un asemenea mecanism, precum și că acesta ar permite evitarea unor incidente pe viitor și ar contribui la menținerea ordinii în Zona de Securitate, nu au fost acceptate.

Dimpotrivă, delegația transnistreană a încercat să promoveze în agenda ședinței subiectul privind neadmiterea modificării mecanismelor existente de control al situației în Zona de Securitate.

Pe parcurs, conducătorul delegației transnistrene a fost atenționat asupra evitării utilizării platformei CUC pentru lansarea unor declarații politice și dezinformării opiniei publice în calitate de copreședinte al Comisiei, lansând în spațiul public informații și aprecieri ce nu corespund realității.

În speță, la data de 25 decembrie, în interviul acordat unei publicații, acesta a declarat că Chișinăul ar destabiliza situația din Zona de Securitate și ar crea un context negativ în procesul de reglementare a conflictului.

Gestul este regretabil în condițiile în care, în cadrul ședințelor Comisiei, acesta a notat anterior existența unor abordări constructive și tendințe de a soluționa problemele atribuite în competența Comisiei.

În urma unor discuții încordate, ședința s-a finalizat fără a fi atins un numitor comun la formarea ordinii de zi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare