Regim simplificat pentru trecerea ambulanţelor în regiunea transnistreană

Administraţia de la Tiraspol a instaurat un regim simplificat pentru ambulanţele care traversează punctele de control amplasate pe Nistru. Hotărârea este deja în vigoare şi vine să simplifice procedura de acordare a ajutorului medical în timp util, transmite agenţia „ Novâi Reghion”, citată de Info-Prim Neo.

Potrivit sursei, datele despre pacienţii transportaţi, precum şi despre medicii care îi însoţesc vor fi transmise în regim operativ la puncte de control, fiind astfel evitate orice reţineri pentru vreificări.

Regimul simplificat de trecere peste Nistru a ambulanţelor este utilizat în cazurile în care există o nevoie specială de îngrijire medicală, în condiţii care pun în pericol sănătatea şi viaţa cetăţenilor, precum îmbolnăvirea subită, exacerbarea bolilor cronice, accidente, leziuni, intoxicaţii, complicaţii în timpul sarcinii şi a naşterii.

Viceministrul sănătăţii, Gheorghe Ţurcanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că pe data de 7 septembrie, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii se vor deplasa la Tiraspol, unde vor fi discutate aspecte legate de regimul simplificat de transportare a bolnavilor peste Nistru. Potrivit viceministrului, deja nu mai există bariere în transportarea bolnavilor din regiunea transnistreană la Chişinău, sau invers, dacă sunt recomandaţii ale medicilor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare