Referendumul din Republica Moldova va fi invalidat

Mai puţin de 30% din populaţia cu drept de vot din Republica Moldova s-a prezentat duminică la urne, la referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit informaţiilor făcute publice luni dimineaţă de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău.

Potrivit acesteia, 29,34% (792.486) din cei 2.631.591 alegători incluşi în listele electorale şi-au exprimat dreptul de vot. Numărul alegătorilor care au participat la votare pe liste suplimentare este de 69.880.

Rezultatele referendumului, prezentate luni, la ora 7.00, arată că 87,5% (682.208) dintre cetăţenii cu voturi valabil exprimate s-au pronunţat în favoarea modificării Constituţiei, astfel încât preşedintele să fie ales prin votul direct al populaţiei, iar 12,5% (97.440) au fost împotrivă. Datele prezentate luni dimineaţă de CEC nu includ şi voturile de la ambasade.

În aceste condiţii, dacă procentele nu vor fi modificate semnificativ, astfel încât prezenţa la urne să depăşească 33%, referendumul va fi invalidat. Invalidarea ar urma să fie făcută de Curtea Constituţională, la propunerea CEC

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.