Connect with us
"
"

Opinii

Rada Supremă de la Kyiv ratifică acordul cu privire la controlul comun la frontiera cu Moldova. Ce urmează?

Publicat

pe

Autorul acestui articol este domnul Rosian Vasiloi, expert în securitate națională și management de frontieră la IDIS “Viitorul”. Opinia redacției Moldova.org poate să nu coincidă cu cea a autorului.

***

Astăzi, Rada Supremă la 18.04 a votat în lectura finală Legea cu privire la ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi obiectelor în  punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene,  întocmit la Chişinău la 6 octombrie 2017. Astfel la votare au participat 302 deputati ucraineni, pentru au votat 234, impotriva 1, s-au abțiunut 1, nu au participat la vot 66.

Precizez că deputatii partidului care fac parte din coloana a 5-a a Federației Ruse în Ucraina „Blocul de Opoziție” şi are 43 deputați efectiv nu a participat la vot. Din cei 43 deputaţi au lipsit 40, nu au participat la vot 2 și unul a votat împotrivă (Шурма, Игорь Михайлович).

Ce urmează?

1. Procedura de semnare de către Președintele Ucrainei Petro Poroșenco (10-14 zile);
2. Procedura de notificare a autorităților Republicii Moldova (30-60 zile);
3. Intrarea în vigoare a prevederilor Acordului.
Estimez că totul va fi gata în prima jumătate a lunii mai 2018.
În ianuarie, anticipam că martie va fi luna în care va fi ratificat acest Acord, ceea ce dovedește că autoritățile Republicii Moldova și cele ale Ucrainei se conduc după un grafic, deși ne-am dori o mai mare viteză în acest domeniu. Oricum urmează o perioadă intensivă de pregătire a protocoalelor aferente organizării controlului comun pentru încă cel puțin 3-4 puncte de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei de stat cu Ucraina. Aici autoritățile din Moldova și Ucraina, susținuți de Misiunea EUBAM, ar trebui să dea dovadă de maturitate pentru a „închide” acest segment de frontieră odată pentru totdeauna.
Felicit colegii de la IGPF, SV, SGSUA, autoritatea vamală din Ucraina, MAEIE și MAE al UA, precum şi Misiunea EUBAM. Nu în ultimul rând felicit veteranii acestor negocieri 👮😉, care încă din anul 2001 au promovt controlul comun pe acest segment de frontieră extrem de important.

Correspondent reporter of Moldova.org Focus: Transnistrian conflict settlement, Eastern Partnership. Inquiries at [email protected]

Citește mai departe
Advertisement

Cultură

2 cărți mai mult sau mai puțin fericite

Publicat

pe

De către

Mă fascinează inteligența emoțională. Ador oamenii empatici. Scriu cu drag despre emoție ca parte inerentă a dezvoltării Sinelui. Dar tot mai frecvent, am senzația că lumea noastră îmbracă haina sumbră a austerității. În caz contrar, riscă să fie catalogată drept neserioasă sau prea infantilă. De aceea, ne tragem măștile pe față și afișăm conduita solicitată, pentru că așa dă bine.

Articol de Corina Moisei-Dabija

Observ acest lucru, în mod involuntar, pe forumuri de carte, în chat-uri comune, în care orice tentativă de a te declara fericit este privită cu aceeași reacție de parcă ai recunoaște că ești dușman al poporului. Chiar și în literatură se resimte acut laitmotivul (ne)fericirii ca dimensiune fără de care existența umană nu ar mai avea relevanță. Iată de ce am optat, astăzi, să scriu despre 2 cărți care sunt mai mult sau mai puțin fericite.

„Geografia fericirii” de Eric Weiner, tradusă la Editura Niculescu

Eric Weiner este jurnalist și autor de carte, dar pe lângă toate un om de o înaltă factură intelectuală cu potențial analitic și critic. Spune despre sine că este un scriitor morocănos și că fericirea este pe cât de iluzorie, pe atât de inutilă.

Acesta pleacă într-o călătorie prin 8 țări, în căutarea acelui Graal al tuturor veacurilor: fericirea. Însemnările acestuia pot fi catalogate drept un jurnal de voyageur profesionist, care încearcă să despice firul în șapte și să găsească esența stării de bine, inerente fiecărei țări.

Unele istorisiri sunt pertinente, scrise într-o cheie aparte, încărcate cu umor:

  • Întotdeauna am crezut că fericirea se află imediat după colț. Șmecheria e să găsești colțul potrivit.”
  • Ține de natura umană faptul că ne face plăcere să-i privim pe alții angrenați în acțiuni agreabile. Astfel se explică popularitatea de care se bucură două domenii de activitate: pornografia și cafenele“.

Dar iată istoria sejurului în Moldova m-a atins dureros de mult. De ce? Pentru că nu putea să fie mai clișeizată decât ne-a servit-o autorul. Toate relele s-au rezumat la observații despre „femei care se îmbracă și machiază ca prostituatele” sau că „vinul moldovenesc este cel mai prost vin băut vreodată”. Oare se poate lua imaginar la pumni un autor? Cred că am fost la un pas.

Revenind la istoria noastră, apare o întrebare firească: a găsit sau nu fericirea Weiner? În principiu, acesta a reușit să găsească mai multe dimensiuni ale fericirii, specifice unor realități sociale din diferite țări și de pe diferite continente. Dacă ești interesat de conduita și nivelul de empatie a unor state, precum Elveția, Qatar sau Islanda, atunci cred că acest volum o să-ți fie pe plac.

„Algebra fericirii” de Scott Galloway

Suntem pe val, în prezent, cu literatura motivațională. Cărțile destinate dezvoltării profesionale sau personale se vând ca pâinea caldă, iar cititorii sunt tot mai răsfățați în acest sens. Și pentru că sunt destul de flexibilă în materie de lecturi, am decis că est momentul oportun să bifez și o astfel de lectură.

„Algebra fericirii” este un carnet de idei și reflecții cu și despre fericire. Un carnet în care Scott Galloway, antreprenor / profesor universitar, își creionează toate simțămintele față de experiențele sale empatice.

Scrisă într-o manieră foarte simplistă și aerisită, cartea nu are pretenția de fi o expresie de înaltă scriere creativă. Este mai curând o tentativă foarte stângace de a vinde anumite iluzii, anumite strategii care mi se par mult prea individuale și subiective.

Acest titlu ar merge de minune, atunci când ai nevoie de o descărcare emoțională și de o ceașcă mare cu cacao.

De ce doar 2 cărți? Cumva le-am experimentat în diferite auditorii on-line și reacțiile mi-au depășit așteptările. Concluziile mele sunt grupate în două:

  • Avem mulți cititori cărora le este comod să propage nefericirea, deoarece asta le asigură vizibilitate. Da, auto-compătimirea e un soi de PR longeviv.
  • Avem cititori curioși, pe care conceptul de fericire îi activează, îi transformă în veritabili cercetători.

Vreau să las acest text cu final deschis și să te întreb: Ești fericit?

Citește mai departe

Cultură

Cum e să ai un club de carte în Moldova?

Publicat

pe

De către

Cluburile de carte sunt asociate, de cele mai multe ori, cu iz de naftalină și de învechit. Se pare că cititorul din Moldova crede că doar femeile după 50 sau bărbații decrepiți mai pot trece pragul unui astfel de eveniment. Anume această idee mi s-a cuibărit mie în cap, când am decis că este cazul să pun fundamentul unui club de carte lunar. Pentru că a fost un concept plămădit de vreo doi ani, mi-am pus speranțele și entuziasmul în receptivitatea cititorilor noștri. Iar acum sunt gata să trasez niște concluzii.

Articol semnat de Corina Moisei-Dabija

În primul rând, avem de a face cu o groază de stereotipuri. Cel mai răspândit este: „Aoleu, voi fi obligat(ă) să citesc o carte anume!”. Înțeleg de unde ia naștere această idee, dar credeți-mă pe cuvânt, la un astfel de eveniment nu este loc de standarde școlare. Nu sunteți obligat să rostiți nici măcar un cuvânt, dacă nu vreți. Ideea fundamentală este, evident, să promovăm lectura. Iată aici intervine elementul surpriză. Cum să faci acest lucru fără să obosești membrii clubului? Eu am mers pe ideea că orice întrevedere va fi centralizată pe un subiect concret, nu pe o carte, fapt care le oferă celor implicați posibilitatea de a se bucura de diversitate și libertate.

În al doilea rând, nu există sprijin din partea editurilor sau retailerilor de carte. Știu că această frază poate trezi reacția celor care fac parte din această afacere de carte, dar citând unul dintre personajele pe care le-am abordat în acest sens: „trebuie să fii mai mare și mai vizibil pentru ca noi să îți oferim sprijin”. Ce înseamnă în viziunea lor mare și vizibil? Probabil, clubul meu de carte ar trebui să fie amplasat pe un stadion și să scandeze: „Vrem cărți de la X sau Y!”. Pur subiectiv, acest lucru mi se pare o absurditate crasă. Ce nevoie aș mai avea de ajutor, dacă deja aș fi mare sau vizibilă? Intuiesc în acest sens, că primează doar interesul economic.

În al treilea rând, tot ce faci în cadrul clubului ține exclusiv de standardele de calitate pe care ți le impui. Încă o fațetă a monedei e că poți primi ajutor de la jucătorii pieței de carte doar dacă faci compromisuri. Vrei să te sprijinim? Ia niște cărți de calitate dubioasă și pune-le în dezbatere. Nu știu dacă, în acest sens, e cazul să te compromiți sau să faci concesiuni. Poate că e mai potrivit să refuzi un astfel de parteneriat defectuos.

Evident, acest text nu a fost gândit ca un reproș, ci ca un soi de concluzie. Înțeleg realitățile Moldovei, percep mesajul editurilor/librăriilor care vor vânzări bune, dar mi se pare trist că micile proiecte de suflet sunt sortite să supraviețuiască mai mult sau mai puțin timp.

Ce mi-a plăcut la această experiență? Entuziasmul cititorilor. Da, la noi se citește bine, se citește de calitate, iar membrii clubului #CitimPentruSchimbare sunt deschiși la minte, gata să dezbată teme actuale și să transmită un mesaj important cu privire la cărți. Voi mai continua tradiția? Bineînțeles. Din simplu motiv că vreau să aduc și aici, la noi, ideea unui citit de calitate și să transform un club de carte într-o obișnuință sănătoasă.

Citește mai departe

Cultură

Cum scăpăm de fobia de literatura clasică?

Publicat

pe

De către

Mă gândeam de ceva timp asupra unui subiect care îmi e destul de aproape de suflet și în care se regăsesc câteva puncte relevante pe care vreau să le analizez – reinventarea literaturii clasice. Este o misiune aproape ingrată, deoarece implică o mână de oameni care citesc literatură clasică și baricada opusă, formată din cititori care și acum își tratează durerile de cap obținute în liceu, la obiectele limba și literatura română sau la literatura universală.

Articol semnat de Corina Moisei-Dabija

Dar cum să depășești aceste mici piedici care nu te lasă să întinzi mâna după o carte bună, dar dificilă? Cum să iubești autorii cu care ai fost „torturat” pe băncile școlii? În cele ce urmează vreau să îți ofer, stimate cititor, câteva recomandări pe care le-am încercat și care sunt fiabile.

  1. Alege nișa – chestia asta ține de mai mulți parametri: autori dintr-o anumită țară, perioada aleasă. Poate suna bizar, dar dacă te apuci să-l citești pe Tolstoi, e barem să mergi și pe Dostoievski, astfel încât vei obține o imagine de ansamblu a moralității sociale existente în acea vreme, un portret al țăranului rus sau al boierului sus-pus. De ce mi se pare util această alegere a nișei? Deoarece selectarea autorilor și a perioadei îți permite concentrarea eficientă și totodată te lasă să studiezi amplu curentul literar.
  2. Alege perioada – partea dificilă este să atingi anume acel segment de timp în care nu te-ai „îneca”, ci ai reuși să înțelegi plenitudinea evenimentelor care l-au inspirat pe autor sau în care se derulează acțiunea.
  3. Alege autorul cu care începi – vei fi probabil uluit, dar clasicii nu sunt doar autorii trecuți în grila școlară. Poți citi ceva cu totul special, aparte, dacă începi să alegi cu atenție autorii. Să luăm un exemplu aparte. În prezent, multă lume citește literatură horror și thrillere, gen Stephen King, dar uită cu desăvârșire că există autori notorii, care scriau de îți îngheța sângele în vene. Iată câteva schimburi de autori care chiar îți pot deveni idoli:
    • În loc de Stephen King (deși eu îl ador) – H. P. Lovecraft, tatăl literaturii de groază (descoperă „Chemarea lui Cthulhu și alte povestiri stranii” sau „Monstrul din prag”).
    • În loc de Daria Donțova – Agatha Christie, regina romanelor crime. Femeia asta scria cu har de la Dumnezeu și e de la sine înțeles, deoarece avea un spirit acut al atenției și o logică imbatabilă (recomand insistent „ negri mititei”).
    • În loc de Danielle Steel – Daphne du Maurier. Am îndrăgit cu fiecare por istoria din „Rebecca”. Maurier ne oferă o istorie plină de intensitate, de sumbru și de emoție.
  4. Fă notițe – din proprie experiență pot să recomand insistent acest lucru, deoarece, în caz contrar, riști să uiți firul acțiunii sau unele personaje episodice. Notițele sunt o obișnuință pe care mi-am educat-o, încă în perioada când citeam „Anna Karenina”. Astfel mi-am creat o bază cu diferite citate, idei, cronologie, toate memorabile în timp.

Acest articol a luat ființă în momentul când mama mea, profesoară de limbă și literatură română, m-a întrebat: „Cum să elimin frica copiilor față de clasici?”. Și atunci, m-am pus în pielea lor. Cu adevărat, literatura clasică este multidimensională, atractivă, dar rece pe alocuri. Ne despart ani lumină de anumite realități, iar acest lucru poate să ne incube o anumită fobie față de aceste cărți, iar acest fapt mi se pare total nedrept.

Eu cred în valoarea cărților clasice, cred în mesajul lor bogat și sper din suflet ca cititorii tineri să le îndrăgească firesc, fără impuneri și exagerări. Or, dragostea cu de sila nu se face.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social9 ore în urmă

Fotograful care și-a tratat depresia prin cultivarea arborilor

PE SCURT A fost printre cele mai rupte și necunoscute locuri ale planetei. A mers sute de km pe jos...

Social9 ore în urmă

Moldova.org lansează filmul documentar despre moștenirea transmisă din tată în fiu – ciobănia

PE SCURT Moldova.org lansează filmul documentar despre ciobănie, meserie tradițională, atât în Georgia cât și în Republica Moldova, dar pe...

Politică12 ore în urmă

Despre Aeroportul Chișinău, criminalitate, Plahotniuc și „tușoncă”. Ce a declarat Igor Dodon după CSS

PE SCURT Statul vrea să rezilieze contractul privind concesionarea Aeroportului Chișinău și examinează trei posibilități în acest sens. Dacă noul...

EconomieO zi în urmă

Ce este inflația și de ce trebuie s-o înțelegem?

PE SCURT „Inflația este la fel de violentă precum un tâlhar, la fel de înspăimântătoare precum un hoț armat și...

Social2 zile în urmă

Raiul de la Piața Centrală și mirosul de la stația de epurare. Principalele probleme discutate la Primărie

PE SCURT Edilul capitalei Ion Ceban nu susține majorarea tarifelor de călătorie cu microbuzul și, cel mai probabil, nici Consiliul...

Sănătate2 zile în urmă

Obezitatea împotriva cancerului, mahmureala pentru vegani și de ce a surzit Beethoven. Ultimele știri medicale

PE SCURT Excesul de greutate poate ajuta pacienții cu cancer, vegetarienii suferă de mahmureală mai tare decât cei care mănâncă...

Reintegrare3 zile în urmă

Istoriile a 12 tineri care au făcut armata în regiunea transnistreană: „În armată nu se schimbă nimic. Așa a fost, este și va fi”

PE SCURT „Această istorie a început acum mai bine de un an. În luna noiembrie 2018 am făcut cunoștință cu...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

Politică5 zile în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

Externe6 zile în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

Politică6 zile în urmă

Sinteza ședinței de Guvern: Centrul de Implementare a Reformelor dizolvat, vămuirea electronică și controlul vamal – modificate

PE SCURT  Membrii Cabinetului de Miniștri s-au reunit în această după amiază în ședință, unde au aprobat un șir de...

Politică7 zile în urmă

Dodon îndeamnă MAI, Guvernul și Primăria Chișinău să se curețe de „duhuri rele”. Iată 8 lăcașe pe care i le recomandăm în schimb

PE SCURT După ce Consiliul pentru egalitate a constatat că crucifixul instigă la discriminare, Dodon a recomandat ministrului de Interne,...

JustițieO săptămână în urmă

SINTEZĂ / Vlad Plahotniuc și familia acestuia sunt interziși în SUA. Cine mai este inclus în listă

PE SCURT Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc are interdicția de a intra pe teritoriul SUA. Acesta...

Politică2 săptămâni în urmă

Infografic / Recordurile raioanelor din Republica Moldova

PE SCURT Un studiu realizat de BNS, pentru anii 2014-2018, configurează topul raioanelor conform diferitor criterii social-economici. Cifrele prezentate de...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031