Proiect de lege șocant în Rusia: avioanele de pasageri pot fi doborâte

Ministerul rus al Apărării a pregătit un proiect de act normativ care permite doborârea avioanelor de pasageri în cazul în care acestea încalcă spaţiul aerian al Federaţiei Ruse, informează în ediţia sa de vineri cotidianul Izvestia, citat de Radio Svoboda, transmite Agerpres.

Conform textului citat, avioanele de pasageri care încalcă spaţiul aerian al Rusiei ar putea fi doborâte în cazul în care nu reacţionează la semnalele de avertizare şi la focurile de avertisment şi dacă zborul lor riscă să ducă la decese în masă, la catastrofe ecologice sau la un atac asupra unor obiective strategice.

Documentul prevede, de asemenea, că armata rusa ar trebui să reacţioneze chiar şi în cazul în care o aeronavă neidentificată se apropie la o distanţă mai mică de 50 de kilometri de graniţa Federaţiei Ruse.

Atunci când acesta este un avion militar, intrat ilegal în spaţiul aerian rusesc, el trebuie forţat să aterizeze pe un aeroport rusesc sau determinat să părăsească spaţiul aerian al Rusiei, iar în cazul în care nu răspunde la semnale, să fie doborât.

Aceleaşi măsuri vor fi aplicate – conform proiectului menţionat – şi avioanelor de pasageri, cu excepţia cazurilor când nu există „un pericol real de decese în masă, un risc de catastrofă ecologică sau de atac asupra unor obiective strategice”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.