Connect with us
"
"

Social

Preotul Ghenadie Văluță a legat un câine de mașină  și l-a târât pe carosabil. Ce riscă acesta// FOTO

Publicat

pe

PE SCURT

Preotul din orașul Anenii Noi. Ghenadie Văluță, a agățat un câine cu un lanț metalic de mașină și l-a târât pe carosabil. Cazul, care a avut loc duminică, în jurul orei 19:00, a fost surprins de trei bărbați, care se aflau într-un alt automobil, și care au stopat mașina preotului și au salvat animalulul.

Ofițerul de presă al IP Anenii Noi, Corina Repesciuc, a declarat pentru Moldova.org că preotul și-a a argumentat gestul prin faptul că animalul a mușcat un copil și așa a vrut să-l pedepsească. Acum, potrivit Codului contravențional, părintele riscă a amendă de 1200 de lei.

PE LUNG

Corina Repesciuc a precizat că incidentul a avut loc în localitatea Bulboaca, Anenii Noi. Imediat ce au stopat automobilul preotului, cei trei bărbați au reclamat cazul la Poliție.

„Ajunși la fața locului, preotul nu mai era. Câinele se afla la cei trei bărbați în siguranță. Ulterior, oamenii legii au constatat că este vorba despre preotul Ghenadie Văluță. În explicațiile sale, el și-a argumentat acțiunea prin faptul că acest câine a mușcat un copil, și el a vrut să-l pedepsească”, a mai spus Corina Repesciuc.

Potrivit ei, preotul a mai spus că „nu a târât câinele în mod violent”. Moldova.org a încercat să discute cu preotul, însă, acesta nu a răspuns la telefon.

În acest moment, toate circumstanțele se stabilesc. Conform Codului contravențional, el riscă o amendă de până la 1200 lei și 3600 lei în cazul decesului animalului.

Cazul a fost reclamat și la veteranii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Social

De ce sună moldovenii la poliție?

Publicat

pe

PE SCURT

De ce oamenii sună la poliție? Ce fel de ajutor au ei nevoie? Fiecare al cincilea apel la poliție este despre un conflict. Unul din zece apeluri anunță poliția despre furt.

Potrivit poliției, în 2019 s-au dublat numărul copiilor scoși ilegal din țară.

PE LUNG

Potrivit raportului de activitate a poliției pentru 2019, la numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate  270 517 apeluri prin care a fost solicitat echipajul Poliției.

Durata medie a apelurilor a fost de cca cinci minute. Echipajele de poliție s-au aflat cca 30 minute la fața locului, iar zilnici la 112 au fost solicitată poliția de aproape 750 de ori. Cele mai multe apeluri au venit din Chișinău.

20% – conflict;                        16% – persoană agresivă

15% – accident rutier;        10% – furt

9% – persoană bătută;      8% – persoană agresată

8% gălăgie;                            6% – violență domestică

4% – deces;                               4% – altele

Citește și reportajul dintrun inspectorat de poliție:
„M-ai încătușat în fața femeii mele, dobitocule!”.
De ce bărbații comit cele mai multe infracțiuni

Subdiviziunile Poliției în perioada a 12 luni ale anului 2019 au înregistrat 29118 infracțiuni, circa 34% revinind municipiului Chișinău.

Fiecare a doua infracțiune este patrimonială, iar aproape fiecare a cincea (17% din infracțiuni) este în domeniul transporturilor. 4% din infracțiuni sunt contra familiei și minorilor.

Potrivit poliției, numărul scoaterilor ilegale a copiilor din țară a crescut cu 122,7%. Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Numărul violurilor față de 2018 a crescut cu 23,55%.

Poliția menționează că numărul răpirilor de transporturi a crescut cu 18,53%. Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire se pedepseşte cu amendă în mărime de la 580 (29 mii lei) la 1350 (67 500 lei) unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Citește mai departe

Economie

Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de ajutor UE din vecinătatea europeană

Publicat

pe

PE SCURT

Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de ajutor UE pe cap de locuitor în vecinătatea europeană, anunță platforma proiectelor de asistență tehnică finanțate de UE în Republica Moldova, eu4moldova.md.

PE LUNG

Uniunea Europeană a investit în Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător, agricultură, economie și dezvoltarea afacerilor, energie, transport și infrastructură, mediu și dezvoltare durabilă, justiție și poliție, administrație publică, cultură, știință și educație, sănătate și incluziune socială, societatea civilă și drepturile omului, cooperare transfrontalieră.

70% din exporturile moldovenești și 56% din comerțul total din anul 2018 au plecat spre UE

Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător

DCFTA (Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător) a beneficiat de peste 36 milioane de euro (36,029,205.00 euro), fiind investiți în proiecte care au fost deja implementate sau sunt în derulare (proiecte din 2013 până în 2024). De exemplu, din 2014 până în 2024 se desfășoară proiectul Facilitatea ZLSAC de sprijinire directă a IMM-urilor”. Obiectivul este de a îmbunătăți accesul la finanțare prin asigurarea unor sisteme de garanții și a unei asistențe tehnice pentru sporirea numărului proiectelor viabile derulate de IMM-uri. Proiectul acesta costă peste 10 milioane de euro, fiind unul dintre cel mai mare.

Agricultură

Uniunea Europeană a investit peste 73 de milioane de euro (73,620,670.00 euro) în agricultură. Cel mai mare proiect finanțat este Programul European de Vecinătate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD) cu 53 de milioane de euro. Acesta a început în 2015 și va dura până în  2020. Proiectul are obiectevele generale de 1) asistarea Guvernului Republicii Moldova în eradicarea sărăciei, promovarea creșterii durabile și incluzive, consolidarea și îmbunătățirea guvernării democratice și economice; 2) să încurajeze consolidarea încrederii în Republica Moldova, urmărind – prin intermediul unei componente specifice – regiunile și unitățile administrativ-teritoriale cu statut special.

Economie și dezvoltarea afacerilor

Peste 56 de milioane, în total (56,964,299.00 euro), au fost livrați către economie și dezvoltarea afacerilor. Cel mai mare proiect, de 23 de milioane de euro, au fost livrați către proiectul Regiuni-țintă UE: Cahul și Ungheni, abilitarea economică inclusivă a regiunilor-țintă din Republica Moldova”. Programul are ca scop de a consolida coeziunea economică, teritorială și socială din Republica Moldova, prin facilitarea creșterii socio-economice locale inclusive, durabile și integrate și îmbunătățirea nivelului de viață al cetățenilor în zona așa-numitele „microregiuni” Ungheni și Cahul.

Energie

În acest domeniu au fost investiți peste 78 milioane de euro (78,785,339 euro). Cel mai mare proiect de aproape 40 de milioane de euro sunt destinați pentru construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și eficiența energetică în clădirile publice (2018-2021). În cadrul proiectului se vor construi și vor fi puse în exploatare 10 sisteme de Aprovizionare cu Apă și de Canalizare, precum și vor fi implementate 8 proiecte de Eficiență Energetică în școli din întreaga țară. Este singurul proiect care încă mai este în desfășurare în acest domeniu.

UE a renovat 700 de kilometri de drumuri și a oferit locuitorilor din Chișinău și Bălți troleibuze moderne

Transport și infrastructură

Peste 174 de milioane de euro (174,476,600.00 euro) au ajuns în domeniul transportului și infrastructurii. Cel mai mare proiect: de peste 119 milioane euro sunt destinate proiectului de restructurare a Căilor Ferate din Moldova. BERD a acordat un împrumut CFM pentru realizarea proiectului, care are ca scop îmbunătățirea infrastructurii feroviare și modernizarea materialului rulant pentru a permite CFM să sporească eficiența și siguranța serviciilor feroviare și să îmbunătățească performanța generală a operațiunilor feroviare.

Mediu și dezvoltare durabilă

Acest domeniu a primit, în total, de la Uniunea Europeană peste 68 de milioane de euro (68,603,109.00 euro). Cel mai mare proiect (Programul de Asistenţă a Politicii Sectoriale în Domeniul Apei) a costat peste 35 de milioane de euro și a fost implementat în perioada 2009-2012. În general, proiectele din acest domeniu au început să fie finanțate de UE încă din anul 2007, când Partidul Comuniștilor al Republicii Moldova avea majoritate în parlament, iar țara era condusă de pro-rusul Vladimir Voronin.

15700 de persoane au acces la apă potabilă, datorită apeductelor construite cu sprijinul UE

Justiție și poliție

Peste 83 de milioane de euro (83,668,994.5 euro) au fost investiți în justiție și poliție. Cel mai mare program implementat de UE este „suportul UE pentru reforma poliției în Republica Moldova (Suport Bugetar)” în valoare de 57 de milioane de euro. Acesta a început în 2017 și se va finaliza în 2020. Un alt proiect de peste 2 milioane de euro, la fel, este destinat reformei poliției. Alți bani s-au dus pentru: sporirea eficienței, responsabilității și transparenței instanțelor judecătorești în Moldova, pentru sprijinirea prevenirii eficiente și combaterii corupției în sectorul justiției.

Administrație publică

Reforma administrației publice a beneficiar de peste 33 de milioane de euro (33,263,413.9 euro). Aproape 2 milioane de euro s-au investit în îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova. Obiectivul general al proiectului a fost să sprijine Moldova în avansarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale cu accent pe dezvoltarea politicii, cadrului legal și instituțional pentru o dezvoltare eficientă a regiunilor Moldovei.

Cultură, știință și educație

La acest capitol, Uniunea Europeană a investit cei mai puțin bani: peste 25 de milioane de euro (25,994,607.00 euro). În schimb, au fost finanțare proiecte pici la nivel local cum ar fi: studiou foto în s. Avdarma, Comrat; școală de robotică, școală de meșteșuguri și altele. Cei mai mulți bani (14 milioane) sunt destinați proiectului Erasmus + Moldova.

Sănătate și incluziune socială

Aproape 14 milioane de euro (13,956,505.3 euro) au fost livrați către diferite proiecte din sănătate și incluziune socială. Trei milioane de euro au fost investiți, de exemplu, în evaluarea capacității și modernizarea Spitalului Clinic Republican.

Societatea civilă și drepturile omului

Aproape 18 milioane de euro (17,819,529.3 euro) au fost investiți în societatea civilă și drepturile omului. În acest domeniu s-au făcut multe proiecte (20), cele mai multe destinate societății civile, drepturile femeilor, tinerilor, vârstnicilor, minorităților naționale, persoanelor cu dizabilități.

Cooperare transfrontalieră

În acest domeniu au fost livrați peste 40 de milioane de euro (40,388,373.4 euro). Cei mai mulți bani au fost destinați suportului pentru implementarea Planului de Acțiune privind Liberalizarea Vizelor: peste 15 milioane de euro. Tot 15 milioane de euro au fost destinați proiectului „Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră între Moldova și Ucraina (EUBAM)”. Acesta a început în 2005 și are scopul de a armoniza standardele și procedurile de gestionare a frontierelor vamale și comerciale cu cele din UE, de a contribui la cooperarea transfrontalieră și consolidarea încrederii, ajutând la îmbunătățirea eficienței, transparenței și securității de-a lungul frontierei moldo-ucrainene. Misiunea are sediul central în Odessa (Ucraina), oficiile statale în Ucraina și Moldova și 6 birouri teritoriale. Proiectul de încheie în 2020.

Uniunea Europeană a investit cei mai mulți bani în domeniul transportului și infractructurii. Cei mai puțini bani au fost livrați spre sănătate și incluziune socială.

Citește mai departe

Social

Consiliul Concurenței a sancționat „Apă-Canal Chișinău” cu o amendă de 7,2 milioane lei. De ce?

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Consiliul Concurenței a sancționat „Apă-Canal Chișinău” cu o amendă în valoare de 7 190 453, 43 lei. Aceasta pentru aplicarea diferențiată, arbitrară a coeficienților la stabilirea tarifelor diferențiate sau plăților suplimentare pentru depășirea concentrației maxim admisibilă în apele uzate evacuate.

Amenda a fost stabilită inclusiv pentru neperceperea plăților suplimentare de la o parte din întreprinderile active din mun. Chișinău și or. Ialoveni.

PE LUNG

În urma unei investigații, care a durat 1 an și 10 luni, Consiliul Concurenței a calificat acțiunea întreprinderii municipale drept abuz de poziție dominantă și a constatat că „Apă-Canal Chișinău” a acționat ilegal.

Aceasta pentru că, „Apă-Canal Chișinău” a aplicat diferențiat și arbitrar coeficienții la stabilirea tarifelor diferențiate sau plăților suplimentare.

În același timp, de la o mare parte din agenții economici din mun. Chișinău – 95,47% din cca 23 000 de întreprinderi din mun. Chișinău – „Apă – Canal Chișinău” SA nu a perceput tarife diferentiate sau plăți suplimentare pentru deversarea apelor uzate supraîncărcate.

O altă problemă identificată de Consiliul Concurenței este faptul că în prezent singurul laborator capabil să aprecieze nivelul de poluare a apelor uzate se află în subordinea „Apă – Canal Chișinău” SA, ceea ce trezește îngrijorări privind imparțialitatea acestui laborator și veridicitatea analizelor, „Apă – Canal Chișinău” SA fiind interesată direct în încasări cât mai mari.

Principiul „poluatorul plătește” este un concept conform căruia poluatorul trebuie să plătească pentru poluarea mediului. Acesta trebuie respectat de toate persoanele, atât juridice, cât și fizice, care desfășoară activitate de întreprinzător, a căror activitate economică este generatoare de poluanți și aplicat în mod echitabil de către operator.

„Conform legislației naționale în vigoare, principiul „poluatorul plătește” impune obligația ca respectivul agent economic să suporte cheltuielile pentru realizarea măsurilor de prevenire a poluării sau să plătească pentru pagubele provocate”, a precizat Consiliul..

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social10 ore în urmă

SONDAJ/ Ce cred moldovenii despre coronavirus, unde se simt în siguranță și cum se vor descurca

PE SCURT 26 la sută dintre moldoveni consideră că noul tip de coronavirus a apărut în China, în pieţele cu...

Cultură11 ore în urmă

Recomandări de la o agenție de marketing: Păstrăm umanitatea în marketingul de criză

Jobul dvs. astăzi, probabil, este altfel decât era acum câteva săptămâni. Lumea a fost răsturnată în câteva zile. În acest...

Social12 ore în urmă

Pandemia a crescut numărul cazurilor de violență domestică în lume. Care este situația în Moldova?

Izolarea și carantina generată de pandemia COVID-19 este simțită diferit mai ales de către persoanele vulnerabile. Această perioadă scoate în...

Divertisment13 ore în urmă

Piesa virală „Pen-Pineapple-Apple-Pen” cu 92 milioane de vizualizări are un remake. El este despre coronavirus

PE SCURT Artistul japonez Pico Taro, care a devenit faimos datorită piesei „Pen-Pineapple-Apple-Pen”, a înregistrat un remake după celebra sa...

Social17 ore în urmă

LIVE TEXT / 115 cazuri noi de infectare cu COVID-19

PE SCURT Ora 17:07: Au fost înregistrate alte 115 cazuri de infectare cu COVID-19. În total sunt 1289. Ora 16:45:...

Cultură18 ore în urmă

Ai nevoie să vorbești cu cineva? Peste 140 de psihologi s-au gândit la tine și vor să te ajute gratuit

PE SCURT Urmând exemplul bun al colegilor din România și din alte țări, psihologa Daniela Terzi-Barbăroșie a creat un grup...

ExterneO zi în urmă

Cum vor fi atenuate restricțiile de izolare în mai multe țări din Europa

PE SCURT Austria, Cehia și Danemarca sunt primele trei țări ale Uniunii Europene care au decis să reducă ristricțiile impuse...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

COVID-19 în Transnistria/ „Granițele” au fost blocate. Puncte de control ilegale, 3 decese și pregătire militară

PE SCURT Tiraspolul a instituit din nou puncte de control ilegal și abuziv, sub pretextul stării de urgență instituită în...

Politică6 zile în urmă

Scenariu pesimist: 31 de mii de cazuri COVID 19 până la finele lunii mai în RM. Ce prevede scenariul optimist

PE SCURT Până la finele lunii mai, în Republica Moldova ar putea să fie înregistrate în jur de 31 000...

PoliticăO săptămână în urmă

Ședința Parlamentului s-a încheiat înainte de a începe. Premierul Chicu și un deputat, implicați într-o ceartă

PE SCURT Ședința de astăzi a Parlamentului nu a avut loc din lipsă de cvorum. Asta pentru că deputații socialiști,...

Politică3 săptămâni în urmă

Igor Dodon: Ne-am pregătit pentru a implica, dacă va fi necesar, și Armata

PE SCURT Președintele Igor Dodon a menționat astăzi, că dacă va fi necesar, în acțiunile de combatere a noului tip...

Politică3 săptămâni în urmă

Oamenii care iau decizii pentru noi. Cine sunt membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a RM

PE SCURT Parlamentul a aprobat pe 17 martie hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în...

Politică3 săptămâni în urmă

PSRM și PDM fac alianță majoritară. Lista miniștrilor PDM

PE SCURT Partidul Socialiștilor și cel Democrat au semnat astăzi acordul de constituire a unei alianțe majoritare. Potrivit celor două...

Alegeri4 săptămâni în urmă

No pasaran. Alegerile parlamentare de la Hâncești nu vor fi anulate din cauza Covid-19

PE SCURT Măsurile de securitate luate de autorități pentru a opri răspândirea Covid-19 în țară, nu s-au răsfrânt asupra alegerilor...

Advertisement

Opinii

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930