Premiul Nobel pentru Pace are anul acesta 304 candidaţi

Premiul Nobel pentru Pace are anul acesta 304 candidaţi, dintre care 219 sunt persoane şi 85 sunt organizaţii, a anunţat marţi Comitetul Nobel din Norvegia, informează agenţia EFE preluată de Agerpres.

Este al patrulea cel mai mare număr de candidaţi din istoria de peste o sută de ani a acestui premiu, recordul fiind înregistrat în anul 2016, când au fost 376 de candidaţi.

Identitatea candidaţilor poate fi cunoscută numai dacă aceştia aleg să-şi anunţe public candidatura, conform practicii Comitetului Nobel numele candidaţilor fiind publicate abia după 50 de ani de la ediţia dintr-un anumit an.

Reamintim că Guvernul de la Chișinău l-a propus la Premierul Nobel pentru Pace pe Ion Lazarenco, primul om de pe glob care a reușit să traverseze în înot cele șapte strâmtori, din prima încercare.

Actele au fost depuse de premierul Pavel Filip, înregistrarea fiind realizată cu succes. În perioada următoare, Ion Lazarenco va fi promovat pe plan internațional prin numeroase activități, care vor contribui la informarea societății despre realizările sale și mesajele de pace și unitate promovate prin înot.

Premiile Nobel sunt anunţate la începutul lunii octombrie şi decernate în fiecare an pe 10 decembrie, data morţii fondatorului lor, în cadrul a două ceremonii, la Oslo cea a Nobelului pentru Pace şi la Stockholm pentru celelalte cinci premii Nobel.

Anul trecut, Nobelul pentru Pace a fost acordat medicului congolez Denis Mukwege şi activistei yazidi Nadia Murad.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.