„Polobocul de aur”- un nou festival al Vinului în Republica Moldova

Festivalul vinului artizanal, tradiţiilor gastronomice şi meşteşugurilor populare cu genericul „Polobocul de aur” va fi organizat anual în Republica Moldova, în a doua sâmbătă/duminică după sărbătorile de Paşti.

Noul festivalul „Polobocul de aur” va fi organizat de Camera de Comerț și Industrie şi are drept scop popularizarea vinului artizanal, a tradiţiilor naţionale de fabricare a acestuia şi a produselor gastronomice autohtone.

De asemenea, evenimentul va promova cultura de producere și consum a vinului „de casă”, va facilita schimbul de informaţii între producătorii de vin de casă și va stabili relații de colaborare între întreprinderile specializate.

De notat că până în prezent în R.Moldova era organizat anual un concurs cu acelaşi generic „Polobocul de aur”, în cadrul Zilei Naționale a Vinului. Potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie, concursul a devenit unul atât de popular în rândul producătorilor de vin de casă, încât ar putea fi transformat într-un adevărat festival.

„Astfel de festivaluri sunt organizate tradițional de către colegii noștri din țările europene, iar concursul deja consacrat „Polobocul de aur” are potențialul de a deveni un eveniment de masă care promovează tradițiile noastre autentice, ca element al capacității turistice naționale”, a declarat Valeriu Lazăr, preşedintele CCI.

Locul desfăşurării festivalului va fi ales după provenienţa celor mai bune vinuri artizanale din cadrul concursului anului precedent.

Amintim că anterior, premiile concursului „Polobocul de aur”, câte un poloboc de 120 de litri, erau înmânate în cadrul Zilei Naționale a Vinului. Anual, la concurs participă în jur de 500 de producători de vin artizanal, fiind desemnați până acum 135 de învingători din 7500 de participanți din cadrul celor 12 ediții precedente.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.