O tânără de 28 de ani din Georgia a încercat să intre în Turcia într-un geamantan. Tânăra a recurs la acest pas, pentru că autorităţile turce i-au refuzat accesul în ţară, scrie Agenţia DHA.
Cazul a avut loc în oraşul Hopa, la punctul de trecere Sarp Sınır. Poliţiştilor de frontieră li s-a părut suspect un tânăr, care avea un comportament ciudat. De aceea i-au cerut să deschidă geamantanul.
Mare le-a fost mirarea, când au văzut-o în valiză pe tânără, care era ghemuită.
Georgianca le-a spus oamenilor legii că a recurs la această metodă, pentru că acum trei luni a fost deportată din Turcia, după expirarea vizei.
Tânăra, dar şi cetăţeanul de 25 de ani din Georgia, care a ajutat-o pe aceasta au fost deportaţi.
Reamintim că un caz similar a avut loc la începutul lunii decembrie, în România. Atunci două femei de origine afgană au încercat să ajungă la Viena în două geamantane. Poliţiştii de frontieră români au rămas uimiţi când au descoperit, într-un compartiment gol al trenului care mergea spre Viena, două geamantane voluminoase. Oamenilor legii li s-a părut suspect, așa că au deschis geamantanele.
Au găsit două femei, în vârstă de 25, respectiv 59 de ani, ambele din Afganistan.
Cazul a avut loc în trenul Inter Regio care circula pe ruta București Nord – Viena.