Ploaia cu grindină a cauzat prejudicii în mai multe localități din țară

Conform informațiilor operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, în urma ploilor torențiale din seara zilei de 18 iunie, mai multe localități din țară au fost afectate.

Grindina a distrus acoperișuri din 16 sate ale raionului Ungheni, iar din cauza vântului puternic, 30 de persoane au rămas blocate pe drum în mijloace de transport în apropiere de localiatatea Cosăuți, raionul Soroca. În regim de alertă a fost ridicat în această noapte efectivul Detașamntului căutare-salavre nr. 2 din municipiul Bălți, în componența a nouăzeci de salvatori cu șapte unități de tehnică, pentru a interveni la lichidarea consecințelor ploilor în localitățile afectate din raionul Ungheni.

Conform informațiilor prealabile, grindina a distrus acoperișurile a 1092 de case din localitățile Blindești, Sculeni, Medeleni, Semeni, Bușila, Petrești, Cornești, Pîrlița, Bumbăta, Romanovca, Poiana, Mircești, Hîrcești, Todirești, Grăseni, Valea Mare, toate din raionului Ungheni. Pentru monitorizarea sitauației și gestionarea intervenției echipelor de salvatori, la fața locului s-a deplasat conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI.

Ploaia a făcut ravagii și în raionul Șoldănești, unde mai mulți copaci au fost doborâți pe traseul dintre localitatea Vadul lui Rașcov și orașul Șoldănești. La fața locului, pentru defrișarea arborilor și eliberarea drumului, au intervenit echipe de salvatori. Pompierii au mai fost solicitați pentru deblocarea traseelor de copaci în raioanele Rezina și Florești. În urma condițiilor meteo nefavorabile, fără curent electric au rămas 52 localități din 7 raioane. Fără energie electrică au rămas mai mulți consumatori din raioanele Sîngerei, Rîșcani, Fălești, Florești, Drochia, Soroca și Edineț. Pentru restabilirea curentului în teren lucreză echipele specializate.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI monitorizea situația în țară iar în ultimele 24 de ore, pentru lichidarea consecințelor situațiilor de risc au acționat 438 de salvatori și pompieri cu 76 unități de tehnică.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare