Pitorescul şi magicul de la Văratic (GALERIE FOTO)

Situate pe mal de râu, la poale de stâncă, pe dealuri semeţe sau câmpii întinse, satele din raionul Râşcani au ceva care te atrage precum un magnet. Firul de drumul care duce spre nordul republicii e ca unul de poveste – unde mai întortocheat, unde mai drept. Ba colb, ba o boare de vânt şi uite aşa te trezeşti la porţile frumosului. La aproape 200 de kilometri de capitală şi peste 30 de centrul raional Râşcani se află satul Văratic. Trecerea spre localitate se face pe podul de pe Ciuhur. De altfel, râul este atestat la 1429, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Satul, însă, apare mult mai târziu, în unele documente găsim anul 1613, în altele – 1664.

Văraticul are impresionante defileuri şi stânci. Acestea stau de veghe de parcă ar fi nişte cetăţi. Bijuteriile naturii sunt de o atractivitate deosebită.

Pe râuleţul Ciuhureţ, afluent al Ciuhurului, se află Strâmtoarea Văratic. Aici sunt două grote imense în care vieţuiesc liliecii. La fel, pot fi admirate cele trei cascade de 1,5, 2,5 şi 3, 5 metri. Peşterile şi cavernele săpate în calcar sunt pline cu resturi de cristale de calciu.

Deşi ar părea imposibil să poţi discuta cu cineva aflat la o distanţă de vreo doi kilometri de tine, în amfiteatrul format la Văratic de toltre – sunetul este magic. Asta şi atrage mulţi doritori de a se convinge de misterul acustic de la monumentul natural „Stânca”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.