Piaţa serviciilor aeriene între Moldova şi Rusia a fost liberalizată

Restricțiile pentru cursele aeriene Chişinău-Moscova, unica destinaţie reglementată până în prezent în relaţiile de transport aerian între Moldova şi Rusia, au fost anulate. Decizia privind liberalizarea destinaţiei mai devreme decât se planifica a fost luată în cadrul consultărilor bilaterale în domeniul transportului aerian care au avut loc pe 24 iunie la Moscova, cu participarea autorităţilor de profil din ambele țări, şi a intrat în vigoare după schimbul de note diplomatice.

Anterior, în noiembrie 2012, autorităţile aeronautice ale Moldovei şi Federaţiei Ruse au decis liberalizarea totală a pieţei aeriene începând cu noiembrie 2014, iar avansarea acestui termen a fost determinată de cererea sporită din partea pasagerilor, precum şi de interesul mai multor companii aeriene, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor de la Chișinău. Potrivit estimărilor făcute de minister, liberalizarea pieţei va determina companiile aeriene să majoreze numărul de curse operate, precum şi să reducă costul biletelor.

Acordul privind serviciile aeriene între Moldova şi Federaţia Rusă prevedea desemnarea din partea fiecărei părţi a unei singure companii aeriene, precum şi coordonarea numărului de curse efectuate, stabilit pe principiul de paritate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.