Peste doi ani, traseele Hânceşti-Cimişlia şi Chişinău-Ungheni-Sculeni vor arăta altfel datorită sprijinului UE

foto 2Peste doi ani, traseele Hânceşti-Cimişlia şi Chişinău-Ungheni-Sculeni vor avea altă calitate, una europeană. Ca şi în cazul arterei Sărăteni-Soroca, pe lângă reabilitarea propriu-zisă a drumurilor, vor fi reconstruite şi reparate podurile şi podețele, şi vor fi amenajate trotuare. Lucrările vor fi realizate din fonduri europene, valoarea totală pentru ambele trasee fiind de 94 de milioane de euro: bani alocați de Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD), şi un grant oferit de Comisia Europeană.

Indicatoarele rutiere cu inscripția „Drum în lucru” sau „Pericol de accidente”, pe care le vedem imediat după ieşirea din oraşul Hânceşti, ne atenționează că intrăm pe o porțiune pe care se circulă cu dificultate. Lucrările de reabilitare sunt în toi, drumul fiind împânzit de muncitori care trudesc din greu: unii taie asfaltul degradat, alții măsoară gropile, iar pe unele porțiuni deja se toarnă primul strat de asfalt. „Am început lucrările prin luna august. Acum punem primul strat de asfalt, de aceea, pietrişul este mai măşcat”, ne arată Pavel Garbatii, unul dintre drumari. Colegul său, Sergiu Merloiu, adaugă că, într-o zi, astfel de asfalt se toarnă pe o porțiune de un kilometru. „Acum ne este mai uşor, căci e răcoare şi asfaltul se întăreşte în vreo patru ore, pe căldură însă e mai greu”, spune tânărul care, chiar dacă discută cu noi, nu-l scapă din ochi pe şoferul maşinii care toarnă asfaltul…

Potrivit lui Serghei Polisciuc, șeful Direcţiei investiţii din cadrul Administraţiei de Stat a Drumurilor, pentru reabilitarea segmentului Hâncești-Cimișlia, în luna august au fost semnate două contracte în valoare totală de circa 14 milioane de euro, bani oferiţi de Banca Europeană de Investiţii (BEI). Lucrările de reabilitare includ și reconstrucţia a trei poduri, reparaţia podeţelor, amenajarea trotuarelor, a acceselor și intrărilor în curţi. Costul lucrărilor de reabilitare a drumului Chișinău-Ungheni-Sculeni este de circa 80 de milioane de euro, aici urmând să fie utilizate resurse financiare alocate de BEI, BERD și un grant oferit de Comisia Europeană.

foto 1

Poate vor fi mai puține cruci…

Aceleaşi indicatoare de avertizare le descoperim la intrarea în satul Bozieni din Hânceşti. Aici, chiar lângă şcoală, un grup de muncitori trudesc la reabilitarea unui pod. „Va fi o minune, dacă muncitorii vor face acest pod. De când m-am măritat, acest pod a fost înnoit doar o dată. Dar mulți ani au trecut de atunci…”, ne spune mătuşa Maria Dubceag, în vârstă de 77 de ani… Ea ne asigură că, după renovare, acest pod îi va scăpa pe mulți săteni de pericolul inundațiilor. „Vedeți, aici nici nu mai desluşeşti că a fost cândva un pod. Acum arată ca o râpă…Dacă, însă, podul se va construi aşa cum se cuvine, în timpul ploilor mai mari, apa se va scurge pe sub el şi nu va mai îneca beciurile şi ogrăzile oamenilor”, mai adaugă bătrâna.

La ieşirea din sat ne întâlnim cu o altă locuitoare, Vera Rusu. De mână cu nepoțica ei de doi ani, femeia mergea pe marginea drumului, ferindu-se de băltoacele rămase după ploaie. „Iaca aşa ne chinuim cu drumul nostru. Văd că s-au apucat de lucru şi, odată cu traseul central, fac şi trotuarul pe care să meargă oamenii. Acum, când e glod, lumea preferă să treacă pe şoseaua centrală, iar aici se întâmplă multe nenorociri. Vedeți câte cruci sunt pe marginea drumului?!.”, ne întreabă săteanca.

foto 3„Vrem un drum construit cu adevărat!”

Schimbăm direcția şi mergem pe un alt drum a cărui reabilitare a început în acest an – Chişinău-Ungheni-Sculeni. Şi aici, s-a pornit de la poduri. Acum, pe podul de după satul Bahmut

din raionul Călăraşi se circulă foarte greu, fiind accesibilă doar o singură bandă în ambele direcții. Dar şoferii sunt înțelegători şi speră că peste doi ani, aşa cum s-a promis, vor avea drum nou pe care să circule în siguranță. „Dacă vrem schimbări, trebuie să îndurăm aceste incomodități. Pe aici merg spre capitală oamenii din trei raioane – Ungheni, Călăraşi şi Străşeni –, iar fluxul de transport e foarte mare, ne spune Gheorghe Gârea din Căbăieşti, Călăraşi. Vreau să fie un drum bun, nu doar cârpit, cum se făcea până nu demult. Să fie construit cu adevărat!”.

Traseul Chișinău-Ungheni-Sculeni are o lungime de 92 km. Două segmente, cu o lungime totală de 40 km, vor fi reabilitate de Compania azeră „Azercom”, care va repara podețele, va amenaja trotuarele şi căile de acces în curțile din localitățile Vatra şi Străşeni. Alți 52 km vor fi reconstruiți de Compania cehă „OHL”, care va repara zece poduri, va construi un pasaj denivelat peste calea ferată şi sisteme de colectare şi evacuare a apelor, şi un drum de ocolire de 8 km a oraşului Ungheni.

Potrivit panourilor amplasate pe ambele direcții ale traseului Chişinău-Ungheni-Sculeni, drumul urmează să devină „bun şi modern” până în anul 2016. Acelaşi termen de executare a lucrărilor este fixat şi pentru drumul Hânceşti-Cimişlia.

Această publicaţie este posibilă datorită  ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA. 

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare