Peste 200 de militari ucraineni au murit de la începutul operaţiunilor în estul ţării

Peste 200 de militari au murit şi peste 600 au fost răniţi de la începutul operaţiunilor speciale ale armatei ucrainene împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării, a anunţat miercuri purtătorul de cuvînt al Consiliului ucrainean pentru apărare şi securitate naţională, Andrei Lîsenko, citat de RIA Novosti, AGERPRES şi MOLDPRES.

“Numărul celor morţi, de la începutul operaţiunii speciale, este de 200, iar al celor răniţi de 619. După încetarea armistiţiului (luni seara) au fost ucişi cinci militari şi 31 au fost răniţi”, a precizat Lîsenko.

Secretarul general adjunct al ONU pentru drepturile omului, Ivan Simonovic, indica săptămîna trecută în Consiliul de Securitate al ONU că luptele dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi din estul Ucrainei au făcut 423 de morţi, civili şi militari, în perioada 15 aprilie-20 iunie.

Ivan Simonovic, autorul unui raport pe subiectul situaţiei drepturilor omului în Ucraina, publicat la 18 iunie, a mai declarat în faţa Consiliului de Securitate că guvernul ucrainean trebuie “să se abţină de la utilizarea forţei într-o manieră excesivă” în operaţiunile sale împotriva opozanţilor proruşi care controlează o parte din estul ţării, informează MOLDPRES.

Foto: gândul.info

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.