Patru români din Italia riscă închisoare sau amendă de 150.000 de euro pentru că au tăiat porcul în curte, de sărbători

Păstrarea tradiţiilor de sărbători ar putea să-i coste scump pe patru români stabiliţi în Italia. Aceștia riscă închisoare sau amendă de 150.000 de euro pentru că au tăiat porcul în curte, într-un oraş din Italia, scrie Il Messaggero.

Cazul a avut loc în Anzio, un oraş de lângă Roma. Poliţiştii au fost chemaţi de vecini, care au auzit guiţatul disperat al porcului. Când au ajuns în curtea românilor, oamenii legii au găsit porcul deja sacrificat şi pârlit pe jumătate.

Potrivit presei locale, porcul a fost sacrificat „în absența oricărei norme de igienă” și „bietul animal a fost ucis cu o cruzime înfiorătoare”.

Poliţia locală a solicitat intervenţia Autorităţii locale sanitare (ASL), care a confirmat nu numai moartea violentă a animalului, ci şi „cruzimea cu care a fost sacrificat”.

Acum, cei patru români, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, împreună cu un cetăţean italian, care a transportat porcul, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni până la un an şi o amendă de până la 150.000 de euro.

Ei au fost acuzaţi de tratamente sălbatice şi suferinţe inutile provocate animalelor şi de nerespectarea legislaţiei privind igiena.

C

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.