Parlamentul European o susține oficial pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european

Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori.

„Astăzi, în conferința președinților din Parlamentul European a decis nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, pentru funcția de procuror-șef european la noul Parchet European (EPPO). Acum, urmează ca Parlamentul să cadă de comun acord cu Consiliul European. Judith Sargentini va conduce negocierile din partea Verzilor/Grupul EFA”, se arată într-un comunicat al Verzilor.

„Parchetul European va investiga și pune sub acuzare cazuri de corupție, fraude transfrontaliere cu TVA și infracțiuni împotriva bugetului UE, atunci când va începe activitatea – la finalul anului 2020. Până acum, 22 de state membre s-au înscris în EPPO, câteva excepții notabile fiind Regatul Unit al Marii Britanii, Polonia și Ungaria”, se mai arată în comunicat.

„Laura Codruța Kovesi are un istoric greu de egalat în susținerea justiției și tragerea la răspundere a oficialilor pentru fapte de corupție, în ciuda numeroaselor încercări de interferență în munca sa a Guvernului PSD-ALDE”, a susținut Ska Keller, preşedinte al grupului Verzilor din PE.

Cei trei europarlamentari care vor negocia cu Consiliului UE viitorul procuror-șef al Parchetului european sunt Ingeborg Grassle, Claude Moraes și Judith Sargentini.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.