PĂRINȚII M-AU IUBIT
CU BĂTĂI ȘI ÎNJURĂTURI
CU BĂTĂI ȘI ÎNJURĂTURI
Uneori oamenii dragi ne provoacă durere.
Ne lasă urme pe corp și în suflet.
Încearcă să ne convingă că bătaia e o dovadă
a grijii și iubirii.
Ne lasă urme pe corp și în suflet.
Încearcă să ne convingă că bătaia e o dovadă
a grijii și iubirii.
Cătălina are ochii mari și frumoși și ai impresia că aceștia sunt și mai luminoși în spatele ochelarilor. Zâmbește larg și tandru, iar atunci când se apucă să-ți povestească ceva, de parcă ar trăi fiecare cuvânt, l-ar umple de culoare și emoție.
Așa povestește și despre acasă, despre copilăria nu atât de îndepărtată și despre părinți. „Pentru mine și fratele meu mai mic violența a fost la ordinea zilei”, spune Cătălina schițând un zâmbet stânjenit, de parcă ar fi vrut ca această frază să fie dintr-o altă poveste, să nu-i aparțină. Dar este a ei și încă o doare, chiar dacă a tot încercat să acopere cicatricele cu vise, zâmbete și planuri de viitor.
Așa povestește și despre acasă, despre copilăria nu atât de îndepărtată și despre părinți. „Pentru mine și fratele meu mai mic violența a fost la ordinea zilei”, spune Cătălina schițând un zâmbet stânjenit, de parcă ar fi vrut ca această frază să fie dintr-o altă poveste, să nu-i aparțină. Dar este a ei și încă o doare, chiar dacă a tot încercat să acopere cicatricele cu vise, zâmbete și planuri de viitor.
|
În timp ce povestește, amintirile năvălesc peste ea ca o avalanșă. Parcă se și vede într-o zi de vară, când avea cinci ani, și a mers în vizită la o vecină. Entuziasmată de joacă și de vremea frumoasă de afară, nici nu a observat cum trece timpul, și nici nu a auzit strigătele alarmate ale mamei. Ceea ce a urmat s-a întipărit în mintea Cătălinei ca o arsură pe piele. „Mama a înșfăcat furtunul din grădină și a început să mă lovească. Eram atât de speriată, încât am făcut pe mine. O rugam să-mi dea drumul, dar ea continua să mă lovească privindu-mă în ochi”. Ploaia de lovituri a încetat atunci când mama a crezut că este suficient. Lacrimile însă au curs încă mult timp.
Cătălina a încercat mereu să fie cea mai bună fiică, cuminte, ascultătoare, grijulie, dar parcă mereu nu era de ajuns. Orice mică greșeală sau neascultare erau pedepsite cu lovituri și cuvinte urâte. „Atunci când se înfuriau, ne băteau cu tot ce aveau la îndemână”. După fiecare lovitură sau cuvânt dureros aruncat în treacăt, în mintea Cătălinei se iveau întrebări la care nu găsea răspuns: Oare de ce se comportă așa? Poate eu sunt de vină? Poate așa se educă copiii?
Limitele impuse de părinți erau atât de strâmte, încât nu aveai cum să nu le încalci. Cătălina nu avea voie să iasă cu prietenii, să vină cu o oră mai târziu acasă, să comunice cu cine și-ar fi dorit ea. Neascultarea era urmată de lovituri și insulte. „Mi s-a spus de atâtea ori că sunt urâtă, proastă, că nu sunt bună de nimic și nu voi reuși să fac ceva în viață, încât am început să cred în asta”.
Cătălina a încercat mereu să fie cea mai bună fiică, cuminte, ascultătoare, grijulie, dar parcă mereu nu era de ajuns. Orice mică greșeală sau neascultare erau pedepsite cu lovituri și cuvinte urâte. „Atunci când se înfuriau, ne băteau cu tot ce aveau la îndemână”. După fiecare lovitură sau cuvânt dureros aruncat în treacăt, în mintea Cătălinei se iveau întrebări la care nu găsea răspuns: Oare de ce se comportă așa? Poate eu sunt de vină? Poate așa se educă copiii?
Limitele impuse de părinți erau atât de strâmte, încât nu aveai cum să nu le încalci. Cătălina nu avea voie să iasă cu prietenii, să vină cu o oră mai târziu acasă, să comunice cu cine și-ar fi dorit ea. Neascultarea era urmată de lovituri și insulte. „Mi s-a spus de atâtea ori că sunt urâtă, proastă, că nu sunt bună de nimic și nu voi reuși să fac ceva în viață, încât am început să cred în asta”.
15.348 cazuri suspecte de violență, neglijare, exploatare față de copiii din Moldova
În Republica Moldova, fenomenul violenței împotriva copiilor este încă o problemă actuală, cu care autoritățile statului și organizațiile non-guvernamentale se luptă de mai mulți ani. Nu putem vorbi despre statistici sigure, pentru că o mare parte a cazurilor de violență nu sunt identificate. Însă, doar în 2019 au fost înregistrate 15.348 cazuri suspecte de violență, neglijare, exploatare și trafic față de copii, în creștere cu 13,9% față de anul 2018 și cu 2,3% față de 2017.
Conform datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului 2020 au fost luați la evidență circa 10,3 mii copii aflați în situații de risc, 71,7% dintre aceștia fiind din mediul rural. În același timp, au fost identificați 866 copii supuși violenței, cu 14,7% mai mult față de anul 2019.
Conform datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului 2020 au fost luați la evidență circa 10,3 mii copii aflați în situații de risc, 71,7% dintre aceștia fiind din mediul rural. În același timp, au fost identificați 866 copii supuși violenței, cu 14,7% mai mult față de anul 2019.
În jur de 17% din copii sunt supuși pedepselor corporale
Violența fizică și psihologică asupra copiilor este un fenomen extrem de răspândit în întreaga lume. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 1 miliard de copii cu vârsta între 2 și 17 ani au fost supuși violenței fizice, sexuale și emoționale pe parcursul anului 2020.
Potrivit unui alt studiu efectuat de UNICEF, în medie, circa 6 din 10 copii din întreaga lume (aproape 1 miliard) cu vârsta între 2 și 14 ani sunt supuși pedepselor corporale de către îngrijitorii lor în mod sistematic. Cele mai severe forme ale pedepsei corporale - lovirea copilului peste cap, urechi sau fatță sau lovirea puternică și repetată a copilului - sunt mai puțin răspândite în general. În medie, în jur de 17 la sută din copiii din 58 de țări trăiesc astfel de practici crude.
Potrivit unui alt studiu efectuat de UNICEF, în medie, circa 6 din 10 copii din întreaga lume (aproape 1 miliard) cu vârsta între 2 și 14 ani sunt supuși pedepselor corporale de către îngrijitorii lor în mod sistematic. Cele mai severe forme ale pedepsei corporale - lovirea copilului peste cap, urechi sau fatță sau lovirea puternică și repetată a copilului - sunt mai puțin răspândite în general. În medie, în jur de 17 la sută din copiii din 58 de țări trăiesc astfel de practici crude.
„Chiar dacă mă simțeam rău, încercam mereu să le găsesc scuze”. Cu greu își poate aminti momente în care familia sa a fost cu adevărat fericită, sărbători în care stau cu toții la masă și râd cu poftă, plimbări lungi cu părinții de mână sau seri în care își spun unii altora povești.
Mângâierile erau împărțite rar și se pierdeau printre multiplele episoade de violență. Scurtele clipe în care totul părea bine erau spulberate de o nouă ceartă, strigăte sau lovituri.
Mângâierile erau împărțite rar și se pierdeau printre multiplele episoade de violență. Scurtele clipe în care totul părea bine erau spulberate de o nouă ceartă, strigăte sau lovituri.
Violența era împărțită egal. Deseori, Cătălina e răvășită de scenele în care fratele ei mai mic este bătut. „Nu puteam sta în aceeași cameră, începeam să mă sufoc, nu îmi ajungea aer, pământul îmi fugea de sub picioare și mă simțeam atât de neajutorată”. Aceeași senzație de amorțeală și panică o urmărește și acum, de fiecare dată când vede o bătaie.
Comportamentul părinților s-a reflectat ca în oglindă în relația Cătălinei cu fratele ei. Certuri, lovituri, înjurături - acesta era limbajul prin care comunicau când erau mici. „Ei au încercat să ne impună respect, dar ne-au impus frică”.
Comportamentul părinților s-a reflectat ca în oglindă în relația Cătălinei cu fratele ei. Certuri, lovituri, înjurături - acesta era limbajul prin care comunicau când erau mici. „Ei au încercat să ne impună respect, dar ne-au impus frică”.
Ce spun psihologii
Mulți părinți consideră că aplicarea violenței poate fi o soluție eficientă și rapidă pentru a face copilul mai ascultător. „Violența produce efecte imediate și asta este, aparent, principalul avantaj în raport cu copii”, afirmă psihologul Sergiu Toma.
Specialistul afirmă că mulți părinți nu reușesc să își exercite autoritate în relația cu copilul, astfel aceștia apelează la violență. „Atunci când părintele nu reușește să se impună în relația cu copilul, apare problema: «Pe de o parte, nu ar trebui să îmi bat copilul, pe de altă parte, ar trebui să-l fac să mă asculte»”, explică Sergiu Toma.
La maturitate, copiii care au fost supuși violenței tind să caute explicații și justificări pentru ceea ce au trăit în familie. Sergiu Toma spune că asta se întâmplă deoarece psihicul uman vrea să găsească explicație pentru ceea ce îl traumatizează, iar în cazul violenței în familie, asta se întâmplă și mai rapid, pentru că abuzul vine din parte celor mai apropiate persoane.
Efectele și consecințele abuzului depind de intensitate, de cât de violente sunt manifestările abuzului și cât de frecvente sunt episoadele de violență. Consecințele pe termen lung ale violenței față de copii depind de foarte mulți factori. „Una dintre consecințele abuzului este că la maturitate persoanele pot avea un grad mai înalt de toleranță față de violență, fie în ceea ce privește propriul comportament violent, fie violența în adresa lor”, susține Sergiu Toma. Iar copiii care au trecut prin abuz în familie pot avea stima de sine scăzută și pot fi mai ușor influențați de cei din jur.
De asemenea, psihologul afirmă că un copil expus violenței are mai multe șanse să devină abuziv în familie la maturitate. Asta se întâmplă inclusiv pentru că violența vine la pachet cu viața de familie. Astfel, comportamentul abuziv începe să fie asociat cu iubirea, cu normalitatea vieții de familie, iar treptat și suferința începe să fie asociată cu iubirea.
Specialistul afirmă că mulți părinți nu reușesc să își exercite autoritate în relația cu copilul, astfel aceștia apelează la violență. „Atunci când părintele nu reușește să se impună în relația cu copilul, apare problema: «Pe de o parte, nu ar trebui să îmi bat copilul, pe de altă parte, ar trebui să-l fac să mă asculte»”, explică Sergiu Toma.
La maturitate, copiii care au fost supuși violenței tind să caute explicații și justificări pentru ceea ce au trăit în familie. Sergiu Toma spune că asta se întâmplă deoarece psihicul uman vrea să găsească explicație pentru ceea ce îl traumatizează, iar în cazul violenței în familie, asta se întâmplă și mai rapid, pentru că abuzul vine din parte celor mai apropiate persoane.
Efectele și consecințele abuzului depind de intensitate, de cât de violente sunt manifestările abuzului și cât de frecvente sunt episoadele de violență. Consecințele pe termen lung ale violenței față de copii depind de foarte mulți factori. „Una dintre consecințele abuzului este că la maturitate persoanele pot avea un grad mai înalt de toleranță față de violență, fie în ceea ce privește propriul comportament violent, fie violența în adresa lor”, susține Sergiu Toma. Iar copiii care au trecut prin abuz în familie pot avea stima de sine scăzută și pot fi mai ușor influențați de cei din jur.
De asemenea, psihologul afirmă că un copil expus violenței are mai multe șanse să devină abuziv în familie la maturitate. Asta se întâmplă inclusiv pentru că violența vine la pachet cu viața de familie. Astfel, comportamentul abuziv începe să fie asociat cu iubirea, cu normalitatea vieții de familie, iar treptat și suferința începe să fie asociată cu iubirea.
|
Lipsurile și nevoile i-au făcut pe părinții Cătălinei să plece peste hotare pentru a-și putea asigura familia cu cele necesare. În lunile când părinții erau plecați, violența continua, dar de această dată din partea unchiului sau mătușii care aveau grijă de cei doi copii.
Cel mai mult au stat cu fratele mamei, care, după ce dădea peste cap câteva pahare de tărie, nu uita să le dea lecții de disciplină, așa cum știa el mai bine. „Dar palmele lor parcă dureau mai puțin, pentru că nici nu așteptam iubire de la ei”.
Dorul de părinți era amestecat cu teama că vor reveni. La întoarcere, în loc de îmbrățișări calde, copiii erau pedepsiți pentru micile ghidușii pe care le făceau cât părinții au lipsit.
Așa a trecut toată copilăria și adolescența Cătălinei. „Ceea ce m-a durut este că pentru mama părerea celor din jur, o farfurie spartă sau o pată pe tapet conta mai mult decât relația cu copiii ei”.
Ceea ce simțea și vedea zilnic îi provoca nedumerire, revoltă, vinovăție. Voia să schimbe ceva, să facă în așa fel ca bătaia să dispară ca prin minune, să scoată vraja de pe părinți, iar aceștia să devină în sfârșit iubitori și grijulii.
Afecțiune găsea doar în brațele bunicii. Doar ea știa să o privească blând, să o asculte, să o înțeleagă și să-i ofere ceea de ce avea atât de mare nevoie - iubire părintească. Bunica știa cum sunt educați copiii, dar nu a știut niciodată cât de multă durere a fost de fapt.
Cel mai mult au stat cu fratele mamei, care, după ce dădea peste cap câteva pahare de tărie, nu uita să le dea lecții de disciplină, așa cum știa el mai bine. „Dar palmele lor parcă dureau mai puțin, pentru că nici nu așteptam iubire de la ei”.
Dorul de părinți era amestecat cu teama că vor reveni. La întoarcere, în loc de îmbrățișări calde, copiii erau pedepsiți pentru micile ghidușii pe care le făceau cât părinții au lipsit.
Așa a trecut toată copilăria și adolescența Cătălinei. „Ceea ce m-a durut este că pentru mama părerea celor din jur, o farfurie spartă sau o pată pe tapet conta mai mult decât relația cu copiii ei”.
Ceea ce simțea și vedea zilnic îi provoca nedumerire, revoltă, vinovăție. Voia să schimbe ceva, să facă în așa fel ca bătaia să dispară ca prin minune, să scoată vraja de pe părinți, iar aceștia să devină în sfârșit iubitori și grijulii.
Afecțiune găsea doar în brațele bunicii. Doar ea știa să o privească blând, să o asculte, să o înțeleagă și să-i ofere ceea de ce avea atât de mare nevoie - iubire părintească. Bunica știa cum sunt educați copiii, dar nu a știut niciodată cât de multă durere a fost de fapt.
|
Părinții Cătălinei s-au cunoscut când mama ei era încă foarte tânără. S-au căsătorit la scurt timp, iar la un an distanță a apărut pe lume primul lor copil, Cătălina. Grijile familiale au năvălit-o, trebuia să întrețină casa, să aibă grijă de copil și să fie o soție bună. „La vârsta la care trebuia să se bucure de tinerețe, să se distreze, mama avea grijă de o întreagă familie”.
Apoi au urmat alte griji, cele financiare. A plecat alături de soț peste hotare pentru a câștiga bani. Treptat, alcoolul afecta tot mai mult relația dintre ei. Au urmat lovituri, înjurături, episoade de gelozie și înșelare. „Tata a abuzat de alcool timp de aproape 10 ani. A fost violent cu mama în tot acest timp”.
Un episod a rămas viu până acum în mintea Cătălinei. Auzea strigătele tatălui, în timp ce mama încerca să se ascundă de furia lui. În casă nu era lumină, iar Cătălina stătea așezată lângă lumânarea aprinsă și își privea neputincioasă lacrimile ce se prelingeau de pe obraji în pumnii micuți. „Îmi era atât de milă de mama, iar ceea ce făcea tata îmi provoca dezgust”.
Peste ani a aflat că cicatricea de pe mâna mamei e de la o tăietură pe care și-a provocat-o singură.
Cătălina a încercat mereu să construiască imaginea unei mame bune. O convingea să petreacă mai mult timp în două, să găsească activități pe care le pot face împreună, dar de fiecare dată auzea doar scuze - că nu este suficient timp sau bani. Atunci a încercat să fie cât mai sinceră, să îi dezvăluie mamei secretele, să-i vorbească despre ceea ce o bucură sau o frământă. La fiecare ceartă însă, destăinuirile erau transformate în arme pe care mama le îndrepta acolo unde doare mai tare.
„Mamei îi place să aibă control asupra mea, iar atunci când simte că nu îl are, atacă emoțional sau fizic. Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care care mi le-a spus mama e că i-am stricat viața născându-mă, de parcă ar fi fost vina mea.”
Apoi au urmat alte griji, cele financiare. A plecat alături de soț peste hotare pentru a câștiga bani. Treptat, alcoolul afecta tot mai mult relația dintre ei. Au urmat lovituri, înjurături, episoade de gelozie și înșelare. „Tata a abuzat de alcool timp de aproape 10 ani. A fost violent cu mama în tot acest timp”.
Un episod a rămas viu până acum în mintea Cătălinei. Auzea strigătele tatălui, în timp ce mama încerca să se ascundă de furia lui. În casă nu era lumină, iar Cătălina stătea așezată lângă lumânarea aprinsă și își privea neputincioasă lacrimile ce se prelingeau de pe obraji în pumnii micuți. „Îmi era atât de milă de mama, iar ceea ce făcea tata îmi provoca dezgust”.
Peste ani a aflat că cicatricea de pe mâna mamei e de la o tăietură pe care și-a provocat-o singură.
Cătălina a încercat mereu să construiască imaginea unei mame bune. O convingea să petreacă mai mult timp în două, să găsească activități pe care le pot face împreună, dar de fiecare dată auzea doar scuze - că nu este suficient timp sau bani. Atunci a încercat să fie cât mai sinceră, să îi dezvăluie mamei secretele, să-i vorbească despre ceea ce o bucură sau o frământă. La fiecare ceartă însă, destăinuirile erau transformate în arme pe care mama le îndrepta acolo unde doare mai tare.
„Mamei îi place să aibă control asupra mea, iar atunci când simte că nu îl are, atacă emoțional sau fizic. Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care care mi le-a spus mama e că i-am stricat viața născându-mă, de parcă ar fi fost vina mea.”
|
În gimnaziu a fost cel mai greu. Cătălina era retrasă și nu prea reușea să găsească limbă comună cu colegii de clasă. Până la primele episoade de bullying au fost doar câțiva pași. Era înjurată, poreclită, puteau să o îmbrâncească sau să-i strice lucrurile. Cei care păreau să fie mai binevoitori își schimbau atitudinea în clipa în care Cătălina refuza să-i ajute la teme.
Profesorii păreau să nu observe nimic și nu s-au implicat niciodată. „Țin minte că odată mi-au dispărut ochelarii, iar apoi am aflat că i-au stricat unii colegi. Acasă, însă, nici nu am avut timp de explicații, am fost imediat lovită”.
Cătălina se întreba de ce colegii se comportau astfel, oare pentru că nu reușea să comunice cu ei în afara orelor?
Profesorii păreau să nu observe nimic și nu s-au implicat niciodată. „Țin minte că odată mi-au dispărut ochelarii, iar apoi am aflat că i-au stricat unii colegi. Acasă, însă, nici nu am avut timp de explicații, am fost imediat lovită”.
Cătălina se întreba de ce colegii se comportau astfel, oare pentru că nu reușea să comunice cu ei în afara orelor?
Ce trebuie să facă profesorii
Una dintre misiunile cadrelor didactice în lupta cu violența împotriva copiilor este identificarea și raportarea cazurilor suspecte. Instituțiile de învățământ sunt locul în care copii petrec o bună parte a timpului, astfel cazurile de violență pot fi mai ușor identificate și gestionate în acest mediu.
În anul de studi 2020-2021, în întreaga țară, cadrele didactice au identificat 6.949 de cazuri de violență, dintre care 2.775 violență fizică.
Drepturile copiilor în Republica Moldova sunt protejate de un șir de legi. Cel mai important document în acest sens este Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, care a intrat în vigoare 25 februarie 1993.
De asemenea, modalitățile de protecție a copiilor aflați în situații de risc sunt menționate într-o serie de articole din Codul Familiei.
În anul de studi 2020-2021, în întreaga țară, cadrele didactice au identificat 6.949 de cazuri de violență, dintre care 2.775 violență fizică.
Drepturile copiilor în Republica Moldova sunt protejate de un șir de legi. Cel mai important document în acest sens este Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, care a intrat în vigoare 25 februarie 1993.
De asemenea, modalitățile de protecție a copiilor aflați în situații de risc sunt menționate într-o serie de articole din Codul Familiei.
Cătălina încerca mereu să-și ascundă vânătăile. „O dată am fost nevoită să merg să mă schimb la baie, pentru că dacă aș fi făcut-o în vestiar, colegele ar fi văzut vânătăile de pe spate”. Profesorii continuau să nu observe și să nu întrebe nimic, iar Cătălina continua să tacă. „Satul este mic, iar dacă ar fi aflat părinții că am vorbit, ar fi fost și mai rău...”
Când nu mai vedea soluții, se gândea să apeleze la serviciul Telefonul copilului, dar a speriat-o gândul că ar putea fi plasată în internat, iar părinții ar fi lipsiți de tutelă.
Când nu mai vedea soluții, se gândea să apeleze la serviciul Telefonul copilului, dar a speriat-o gândul că ar putea fi plasată în internat, iar părinții ar fi lipsiți de tutelă.
Telefonul copilului
Telefonul Copilului
Scopul serviciului „Telefonul copilului” este să ofere asistență copiilor și să-i protejeze de orice formă de încălcare a drepturilor. Serviciul este disponibil 24/24, este gratuit și confidențial. La Telefonul copilului pot apela atât minorii care au nevoie de asistență, cât și adulții. Aceștia pot raporta cazurile de abuz sau încălcarea drepturilor copilului.
Serviciul a fost lansat la 4 iunie 2014, iar în decursul a 7 ani de activitate a înregistrat mai mult de 42.560 de apeluri în întreaga țară. De acest serviciu au beneficiat până acum 28.311 de copii și 5.653 adulți.
Cazurile de abuz sau de încălcare a drepturilor copilului pot fi raportate de asemenea și la Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, la Direcția raională de Asistență Socială și Protecție a Familiei sau la Direcția Municipală Pentru Protecția Copilului din municipiul Chișinău.
Dacă treci prin abuz sau cunoști copii care au nevoie de ajutor, poți apela la telefonul 116-111, la adresa de skype TelefonulcopiluluiMoldova116111 și pe chatul disponibil pe pagina web: telefonulcopilului.md.
Scopul serviciului „Telefonul copilului” este să ofere asistență copiilor și să-i protejeze de orice formă de încălcare a drepturilor. Serviciul este disponibil 24/24, este gratuit și confidențial. La Telefonul copilului pot apela atât minorii care au nevoie de asistență, cât și adulții. Aceștia pot raporta cazurile de abuz sau încălcarea drepturilor copilului.
Serviciul a fost lansat la 4 iunie 2014, iar în decursul a 7 ani de activitate a înregistrat mai mult de 42.560 de apeluri în întreaga țară. De acest serviciu au beneficiat până acum 28.311 de copii și 5.653 adulți.
Cazurile de abuz sau de încălcare a drepturilor copilului pot fi raportate de asemenea și la Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, la Direcția raională de Asistență Socială și Protecție a Familiei sau la Direcția Municipală Pentru Protecția Copilului din municipiul Chișinău.
Dacă treci prin abuz sau cunoști copii care au nevoie de ajutor, poți apela la telefonul 116-111, la adresa de skype TelefonulcopiluluiMoldova116111 și pe chatul disponibil pe pagina web: telefonulcopilului.md.
„Era prea multă presiune pentru un copil, violență acasă, violență la școală… Disperată, am decis într-o zi să-mi pun capăt zilelor”.
Își amintește vag acea zi. A intrat în baie cu decizia fermă că astfel nu mai poate continua. Era ca prin ceață. Însă s-a oprit la timp… „M-au oprit visele pe care vreau să le realizez”.
Primele prietenii le-a legat abia în clasa a VIII-a. A început să comunice cu trei dintre colegii de clasă, iar curând relația lor a crescut într-o prietenie sinceră. Asta a ajutat-o să li se destăinuie. „Prima oară mi-a fost foarte greu să vorbesc. Îmi era rușine, nu îmi puteam reține lacrimile. Dar, cu cât mai mult vorbeam, cu atât mai ușor îmi era.”
Își amintește vag acea zi. A intrat în baie cu decizia fermă că astfel nu mai poate continua. Era ca prin ceață. Însă s-a oprit la timp… „M-au oprit visele pe care vreau să le realizez”.
Primele prietenii le-a legat abia în clasa a VIII-a. A început să comunice cu trei dintre colegii de clasă, iar curând relația lor a crescut într-o prietenie sinceră. Asta a ajutat-o să li se destăinuie. „Prima oară mi-a fost foarte greu să vorbesc. Îmi era rușine, nu îmi puteam reține lacrimile. Dar, cu cât mai mult vorbeam, cu atât mai ușor îmi era.”
|
Gândul de a fugi de acasă o urmărea de mai mulți ani, dar i se părea irealizabil, de parcă nu ar fi existat scăpare. „Dacă m-ar fi găsit și aș fi revenit acasă, credeam că nu voi mai scăpa de acolo”.
Și-a făcut curaj abia când a împlinit majoratul. Și-a strâns hainele în grabă, cât părinții nu erau acasă, de parcă ar fi fost urmărită. A scris un bilet de adio și a urcat în taxi. Inima îi bătea atât de tare, de parcă încă o clipă și ar fi ieșit din piept. „Mama m-a sunat când eram deja în taxi, vorbea cu o voce stinsă, mă ruga să mă întorc, iar eu nu puteam să-mi găsesc putere să vorbesc”.
A înnoptat la prietenii din orașul în care făcea liceul. Aceștia încercau să o convingă că este în siguranță, că părinții n-o pot forța să revină acasă pentru că deja e majoră. În curând, însă, a revenit în familie. „Credeam că poate acum totul se va schimba”. Dar nu a fost să fie.
A urmat și o altă tentativă de evadare. Cătălina a reușit să economisească bani, atât cât să-i ajungă pentru o cameră de cămin. S-a mutat fără să discute mult cu părinții. Camera era mică și veche. Se bucura totuși că este departe de casă. De această dată, părinții au încercat să fie mai buni, să vorbească mai blând, ca s-o convingă să revină.
Cătălina nu a rezistat în camera de cămin mai mult de o lună. „Speram cu naivitate că de această dată cu siguranță va fi altfel”. Speranța însă s-a spulberat și de această dată.
După o nouă ceartă tânăra a fugit de acasă fără bani sau planuri de rezervă. A trăit la o prietenă și, imediat ce a primit primul salariu, a închiriat un apartament. „Am revenit acasă doar când părinții au plecat pentru câteva luni în Germania, iar eu nu voiam să-mi las fratele singur”.
Și-a făcut curaj abia când a împlinit majoratul. Și-a strâns hainele în grabă, cât părinții nu erau acasă, de parcă ar fi fost urmărită. A scris un bilet de adio și a urcat în taxi. Inima îi bătea atât de tare, de parcă încă o clipă și ar fi ieșit din piept. „Mama m-a sunat când eram deja în taxi, vorbea cu o voce stinsă, mă ruga să mă întorc, iar eu nu puteam să-mi găsesc putere să vorbesc”.
A înnoptat la prietenii din orașul în care făcea liceul. Aceștia încercau să o convingă că este în siguranță, că părinții n-o pot forța să revină acasă pentru că deja e majoră. În curând, însă, a revenit în familie. „Credeam că poate acum totul se va schimba”. Dar nu a fost să fie.
A urmat și o altă tentativă de evadare. Cătălina a reușit să economisească bani, atât cât să-i ajungă pentru o cameră de cămin. S-a mutat fără să discute mult cu părinții. Camera era mică și veche. Se bucura totuși că este departe de casă. De această dată, părinții au încercat să fie mai buni, să vorbească mai blând, ca s-o convingă să revină.
Cătălina nu a rezistat în camera de cămin mai mult de o lună. „Speram cu naivitate că de această dată cu siguranță va fi altfel”. Speranța însă s-a spulberat și de această dată.
După o nouă ceartă tânăra a fugit de acasă fără bani sau planuri de rezervă. A trăit la o prietenă și, imediat ce a primit primul salariu, a închiriat un apartament. „Am revenit acasă doar când părinții au plecat pentru câteva luni în Germania, iar eu nu voiam să-mi las fratele singur”.
|
Cătălina a reușit să evadeze cu adevărat abia atunci când a întâlnit persoana care a crezut în ea. S-au plăcut din prima clipă, iar relația a evoluat rapid. Peste câteva luni deja s-au mutat împreună, iar Cătălina putea în sfârșit să se simtă iubită și în siguranță. I-a povestit prin ce a trecut, iar el i-a oferit susținere.
Împreună au decis să facă cunoștință cu părinții ei. „Atunci când am venit în vizită, păream o familie normală, mama ne-a îmbrățișat când am intrat în casă. Asta era atât de ciudat pentru mine”.
Însă la scurt timp, Cătălina a înțeles că grăbit un pic relația, în speranța că asta o va ajuta să depășească situația în care era,. „Acum am decis să trăim o vreme separat”.
Plină de gânduri ce o nelinișteau, Cătălina a vrut să vorbească cu mama despre ceea ce trăiește în relație. Însă, în loc de susținere, a primit critică și cuvinte care au rănit-o. „Așteptam că poate acum mă va înțelege, dar în sistemul ei de valori trebuie să continui o relație, indiferent dacă merge sau nu, pentru a corespunde așteptărilor celor din jur”.
Acum Cătălina este preocupată mai mult de vise și mai puțin de amintiri. Vrea să-și construiască cariera, să facă muzică, să adune experiențe frumoase și să fie alături de cei care o iubesc și apreciază. Mai are mult de muncă, dar știe că va reuși.
Împreună au decis să facă cunoștință cu părinții ei. „Atunci când am venit în vizită, păream o familie normală, mama ne-a îmbrățișat când am intrat în casă. Asta era atât de ciudat pentru mine”.
Însă la scurt timp, Cătălina a înțeles că grăbit un pic relația, în speranța că asta o va ajuta să depășească situația în care era,. „Acum am decis să trăim o vreme separat”.
Plină de gânduri ce o nelinișteau, Cătălina a vrut să vorbească cu mama despre ceea ce trăiește în relație. Însă, în loc de susținere, a primit critică și cuvinte care au rănit-o. „Așteptam că poate acum mă va înțelege, dar în sistemul ei de valori trebuie să continui o relație, indiferent dacă merge sau nu, pentru a corespunde așteptărilor celor din jur”.
Acum Cătălina este preocupată mai mult de vise și mai puțin de amintiri. Vrea să-și construiască cariera, să facă muzică, să adune experiențe frumoase și să fie alături de cei care o iubesc și apreciază. Mai are mult de muncă, dar știe că va reuși.
„Învăț să mă iubesc și să pun limite. Vreau să iert și să uit. Dacă pentru a fi fericită trebuie să exclud din viața mea oamenii care îmi fac rău, o voi face, chiar dacă sunt părinții mei”.
Text și voce de Ecaterina Buruiană
A editat: Marta Sterpu
Ilustrații: Irina Cleșcenco
Editare video: Ernest Todiev
A editat: Marta Sterpu
Ilustrații: Irina Cleșcenco
Editare video: Ernest Todiev
Acest proiect este realizat cu susținerea financiară a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
