Catharsis, penitenciar și recidivă
Fiecare al doilea om din Republica Moldova care a ajuns o dată în pușcărie, recidivează. Specialiștii spun că ei revin în penitenciar pentru că, după eliberare, nu reușesc să se integreze în societate, nu au susținerea familiei, fie nu au un loc de muncă sau mai rău, nu au un loc de trai și aleg, într-un final, calea cea mai ușoară: recidiva. Însă, ce fac autoritățile pentru a reduce rata acesteia și ce soluții există?
Peste 5 mii de oameni se află astăzi în pușcăriile din Republica Moldova. Cele mai multe infracțiuni sunt contra patrimoniului, adică furturi, jafuri, escrocherii și altele ce se încadrează în capitolul VI al Codului Penal. Cei mai mulți dintre deținuți sunt bărbați șomeri.
„Ca să-i fie mai ușor
după eliberare..."
Atunci când vine un om în penitenciar, primul lucru făcut de către autorități este evaluarea nevoilor și riscurilor lui, pentru a-l ajuta să se integreze. După evaluare, se planifică executarea pedepsei printr-un program multidisciplinar individualizat. În funcție de necesități și riscuri, deținutului i se recomandă activități cu psihologul sau cu educatorul sau alți specialiști.
Una dintre nevoile unui deținut este educația. Specialiștii îi recomandă să urmeze cursurile de instruire profesională din cadrul penitenciarului în care-și ispășește pedeapsa.

Iuliana Curea, șefa Direcției generale detenție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu o experiență de peste 15 ani în domeniul de reintegrare socială a deținuților, spune că specialiștii încearcă să vadă ce-i place deținutului și dacă piața muncii are nevoie de astfel de profesii.
„Ca să-i fie mai ușor după eliberare, ne străduim să implicăm această persoană. Să poată ieși din închisoare măcar cu un certificat de profesionist într-un anumit domeniu".

Cei mai mulți deținuți au studii medii incomplete, ceea ce înseamnă că ei nu au studiat nicio profesie. „Avem mult de lucru", comentează Iuliana Curea datele statistice despre studiile lor. Specialista spune că instruirea profesională reprezintă o activitate din programul de executare a pedepsei, însă nu este obligatorie.
De când a fost modificat un articol din Codul Penal al RM, deținuții sunt mult mai motivați să frecventeze cursurile de instruire profesională. Este pentru prima dată când în Penitenciarul 9 Pruncul, pe lângă cele două grupuri de condamnați care studiază, să fie în așteptare alți 40 de doritori. Totul, pentru a fi eliberați condiționat. Art. 91 din Cod spune că dacă vrei să fii eliberat condiționat, trebuie să îndeplinești programul individual de executare a pedepsei, care include, în unele cazuri, instruirea profesională.
În ce măsură educația contribuie la micșorarea ratei de recidive, Iuliana Curea spune că se poate stabili, însă foarte greu. „Trebuie să facem niște studii pentru fiecare om separat, niște studii de lungă durată. Recidiva depinde de cât timp a fost eliberat un deținut. Primul an este perioada de criză, dacă mai trece de trei ani sau de cinci ani, înseamnă că noi am avut un succes".

Totuși, una dintre soluții care ar putea contribui la scăderii ratei de recidivă ar putea să fie comunitățile terapeutice din penitenciare care îmbină nu doar lupta cu drogurile, ci educația deținuților și obținerea unei instruiri profesionale, reabilitarea deținuților, pregătirea lor pentru viața de după penitenciar.
Catharsisul
din penitenciarul Pruncul
Există și în Republica Moldova o asemenea instituție. Comunitatea Terapeutică „Catharsis" din cadrul Penitenciarului 9 Pruncul este destinată consumatorilor de droguri. Pe lângă lupta cu drogurile, deținuții studiază și se pregătesc pentru viața de după eliberare.
Poarta care duce în comunitatea terapeutică
Până a ajunge în comunitate, a trebuit să trecem securitatea. Am lăsat bunurile personale într-un dulap de fier încuiat cu o lăcățică, inclusiv telefonul mobil și banii. Buletinul l-am transmis ofițerei de serviciu din spatele gratiilor. Ca într-o caserolă de ouă, în fața ei, deja stăteau aranjate telefoanele și buletinele angajaților.

Am părăsit clădirea unde are loc, de obicei, controlul și am intrat pe teritoriul penitenciarului. Unii deținuți poartă căciuli pe cap, îndoite până deasupra urechilor. Alții poartă geci matlasate negre sau gri. „Odnoklassniki", „bună ziua" se aude în spatele nostru. Trecerea noastră este grăbită de privirile curioase și insistente ale deținuților, dar și de angajații penitenciarului.

Comunitatea Terapeutică se află într-o clădire aparte și îngrădită pe teritoriul penitenciarului, „un penitenciar mic într-un penitenciar mai mare", după cum zice un consilier de la egal la egal din program.

Primii trei rezidenți au ajuns în comunitate în vara anului 2018. Unul dintre ei a fost Alexandru Biac, eliberat din penitenciar în aprilie 2019. Acum Alexandru lucrează în calitate de consilier de la egal la egal.
În cadrul acestui program pilot implementat de Administrația Națională a Penitenciarelor împreună cu AO „Inițiativa Pozitivă" deținuții devin rezidenți și sunt supravegheați mai lejer decât ceilalți deținuți.

Comunitatea este bazată pe trei programe. Ina Vutcariov, șefa Secției activități pentru persoanele aflate în conflict cu legea în cadrul AO „Inițiativa Pozitivă" spune că programul este strict și include ședințe de grup, consiliere individuală. „Noi am încercat să sintetizăm experiența specialiștilor din Norvegia, România, dar și experiența noastră locală din Comunitatea Terapeutică din Anenii Noi. Sunt niște principii ale comunităților terapeutice care se bazează pe faptul că oamenii interacționează în grup, trebuie să învețe să fie responsabili, să învețe să muncească, să fie capabili să se afle într-un format de comunicare și de feed-back permanent", a menționat psihologa.
I program - schimbarea cognitiv-comportamentală
Primul program prin care a trecut Alexandru Biac este schimbarea cognitiv-comportamentală. Asta presupune anumite tehnici și metode care-i ajută pe oameni să înțeleagă comportamentul lor, să înțeleagă ce consecințe aduce, cum să-l schimbe ca să aibă rezultat pozitiv. Se face în cadrul lecțiilor, ședințelor de grup, anumitor ședințe operaționale când există o situație de conflict. Educatorii discută cu ei despre ce au făcut, cum se corectează și cum se procedează.
II program - 12 pași utilizați de Narcomanii Anonimi
Se studiază cei 12 pași utilizați de Narcomanii Anonimi la ședințele de grup și apoi individual. Alexandru a studiat împreună cu alți doi rezidenți și cu consilierii de la egal la egal. Este un program internațional privind reabilitarea și recuperarea consumatorilor. El are la bază niște principii precum: acceptarea faptului că ești consumator, interacțiunea cu alți oameni și solicitarea de ajutor, recuperarea prejudiciilor aduse în timpul consumului.
III program - instruirea consilierilor de la egal la egal
Pregătirea consilierilor de la egal la egal. Este un program formativ și de profesionalizare în care rezidenții învață cum să interacționeze cu deținuții din poziția de consultant de la egal la egal, cum să desfășoare o ședință de consiliere, cum să consilieze pe diferite tematici, pentru că asociația ar putea să-i angajeze după absolvirea comunității. Respectiv, după absolvire, Alexandru a devenit consilier de la egal la egal și acum muncește acolo unde a cunoscut schimbarea.
Potrivit specialistei, programul trebuie să-i țină ocupați aproape tot timpul cu diferite activități. Alexandru Biac a făcut, la fel cum fac alții astăzi, terapie prin muncă, terapie prin artă, teme pentru acasă și altele. „Acum încercăm să publicăm un ziar care să iasă o dată la 3 luni și să fie despre activitățile comunității. Asta nu este integrat în niciun program, dar este o activitate la care participă mai mulți deținuți. Ei fac interviuri unul cu altul, învață a scrie la computer, învață cum să facă design. Încercăm prin diferite ocupații să le ocupăm timpul. Îi învățăm lucruri, le oferim aceste abilități care, pentru unii sunt obișnuite, dar pentru ei este cosmos", menționează Ina Vutcariov.
Ziua unui rezident în
Comunitatea Terapeutică „Catharsis"
10%
timp liber
25%
terapie prin muncă
40%
activitate de grup
25%
activități recreaționale sau individuale
Reabilitarea durează un an și este formată din patru cursuri. În primul curs Alexandru a făcut cunoștință cu comunitatea, s-a adaptat, a învățat regulile și principiile. A durat trei luni. Trebuia să fie ghidat de un frate mai mare, un rezident din cursul 3 sau 4, dar, pentru că proiectul a fost la început în momentul în care el a intrat în comunitate, a fost ghidat de consilieri. Până la finele cursului, rezidentul a fost implicat în bucătărie, casă, antreprenoriat social și restul departamentelor.

În cursul 2, rezidentul are mai multe responsabilități. Poate să conducă activități de grup pentru colegii săi. În acest curs se pune accent pe învățare, pe schimbare comportamentală. El trebuie să respecte regulile și principiile comunității.
Rezidenții, în timpul lor liber, citesc fie romane,
fie cărți de specialitate sau Biblia
Cursul 3 presupune încă mai multă responsabilitate. Un deținut poate fi responsabil de un departament, de exemplu, de bucătărie. Poate deveni frate mai mare pentru un rezident nou, poate să conducă discuții pe diferite tematici selectate de el, adică are mai multă libertate. Poate veni cu inițiative de proiecte pentru comunitate.

În cursul 4, rezidentul poate fi liderul comunității. După ultimul curs, rezidentul rămâne în comunitate până la eliberare și este mentor pentru ceilalți. Acesta deja urmează programul de post reabilitare.
Ina Vutcariov, șefa Secției activități pentru persoanele aflate în conflict cu legea, AO „Inițiativa Pozitivă"
„Un principiu al nostru este ierarhia pozitivă în comunitate, când persoana se pornește de jos și datorită anumitor abilități se mișcă spre anumite succese. Respectiv, când o persoană finalizează un curs, noi îl felicităm, îi dăm o diplomă, îi spunem ce a făcut bine, ce nu a făcut bine. Totul are loc în cadrul unei ședințe de grup. Băieții așteaptă cu nerăbdare ca ei să bifeze aceste praguri. Sunt niște tradiții care fac, de fapt, parte dintr-un program integrat a unei comunități".
Înainte ca ei să ajungă în comunitate, rezidenții sunt selectați riguros. Criteriile sunt următoarele:

1. persoana trebuie să recunoască dependența de droguri
2. trebuie să fie adecvat, să-și poată controla comportamentul, fără boli psihice
3. trebuie să poată citi și scrie, întrucât programul de reabilitare presupune multă muncă intelectuală
4. să nu aibă alte dosare pe rol.

Potrivit Inei Vutariov, rezidenții frecventează cursurile de instruire profesională așa cum le este recomandat în programul de executare a pedepsei. „Ei merg în grup împreună cu restul deținuților din penitenciar care știu ce se întâmplă în comunitate și le respectă principiile și valorile. Una dintre legile comunității este că noi avem grijă unii de alții, să respectăm principiile".
7
noiembrie a fost data când a venit ultimul rezident în comunitate
4
bărbați așteaptă să intre în comunitate
Iuliana Curea, șefa Direcției generale detenție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor
„Ce contribuie la succesul comunității terapeutice este interacțiunea cu consilierii de la egal la egal. Această interacțiune diminuează inegalitatea dintre rezidenți și consilieri. În comunitate este o atmosferă mult mai caldă și rezidenții se simt în siguranță. Ceea ce nu puteți vedea dacă ieșiți în partea cealaltă a penitenciarului. Dacă intrați în restul penitenciarului se simte o reticență, rigiditate și seriozitate."
Comunitatea soră
din România
Înainte de a deschide comunitatea de la Pruncul, specialiștii au vizitat nenumărate ori Comunitatea Terapeutică din cadrul Penitenciarului București – Jilava din România, de unde s-au și inspirat.

Cea din urmă a fost înființată în 2010, iar astăzi în comunitate sunt 32 de rezidenți. Comunitatea de la Jilava funcționează aproximativ după aceleași principii ca cea de la Pruncul din Republica Moldova, cu mici deosebiri. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, programul este unul rezidențial, care promovează un stil de viață sănătos și moral.

Rezidenții au un program zilnic bine structurat, trebuie să respecte niște reguli pro-sociale, au activități pe toată durata zilei cum ar fi școală, muncă, consilieri socială și psihologică, de grup sau individuală. De asemenea, la fel ca la Pruncul, există stratificarea piramidală a rezidenților unde există lideri formali în progam. Relaționarea dintre rezidenți e de tip Big Brother.

126
deținuți au absolvit programul de la Jilava din 2010 până în 2019
9
persoane au recidivat
Rezidenții sunt cazați separat de ceilalți deținuți și își desfășoară activitatea în departamente ca: Bucătărie, Curățenie, Recepție, Creație etc. Un alt element esențial în program și care diferă de comunitatea de la Pruncul este terapia asistată de animale, rezidenții interacționând zilnic cu câini, pisici sau păsări pe care le au în responsabilitate.

Totuși, pe parcursul timpului, Comunitatea Terapeutică de la Jilava a avut mai multe provocări. Din 2010 au fost incluși 400 de rezidenți. Dar, pe parcursul timpului, 118 dintre aceștia au fost excluși pentru încălcarea regulilor, iar 85 au abandonat din diverse motive. Principalele cauze au ținut de incapacitatea lor de adaptare la cerințele specifice programului. Cu toate acestea, dintre toți cei care au absolvit programul, rata de recidivă s-a dovedit a fi de 7,1%.

În România mai există încă două comunități de acest fel. Totuși, pe parcursul timpului, cea de la Jilava a avut cei mai mulți rezidenți, în total 698 de persoane. La penitenciarul București - Rahova sunt 219 rezidenți, în total, însă nu există date referitoare la recidivă.

În cazul Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou, din 2011 până în 2017, cât a funcționat Comunitatea Terapeutică Eva destinată fostelor consumatoare de droguri, au fost incluse 63 de persoane private de libertate. 6 femei dintre acestea au recidivat, adică 9,5% a fost rata de recidivă.

Începând cu 2017, funcționează Comunitatea Terapeutică Anima destinată persoanelor cu tulburări de personalitate, depresie și anxietate. Până în prezent sunt incluse 16 persoane private de libertate și există un singur caz de recidivă.
„Un format în care
oamenii învață să-și accepte umanitatea"... are și riscuri
Comunitățile terapeutice și pentru alte tipuri de condamnați ar putea contribui la micșorarea recidivei. De această părere este Ina Vutcariov, șefa Secției activități pentru persoanele aflate în conflict cu legea, AO „Inițiativa Pozitivă". Potrivit ei, formatul comunității este mai mult decât doar tratament, este un format în care oamenii învață să relaționeze cu semenii, învață să fie vulnerabili, să-și accepte umanitatea.

„Omul se obișnuiește cu grija și susținerea de care ar parte în comunitate, iar după eliberare este preluat și ghidat în societate. Nu iese de după poartă și este al nimănui. În comunitate construiește relații de prietenie, relații de suport care poate să le utilizeze când iese la libertate, poate să solicite ajutor și să poată fi ajutat", a menționat specialista.
Alexandru Biac discută cu deținuții
despre ce mâncare au pregătit luna trecută
Totuși, și comunitățile terapeutice au anumite riscuri. „Comunitatea aceasta a început ca un proiect pilot și ea trebuie să-și demonstreze eficiența, inclusiv la nivel de costuri. Oricum, totul se măsoară în resurse și trebuie de văzut cât asta este de important pentru economia țării, cât de mult acest model în care se investesc resurse ca el să fie cost-eficient. Respectiv, dacă pilotarea acestei comunități va fi cu succes, va demonstra că așa trebuie de lucrat și iată așa modele trebuie de implementat pentru deținuții care doresc schimbări radicale în viață", a menționat reprezentanta AO „Inițiativa Pozitivă", adăugând că resursele financiare ar putea fi un risc.

O altă provocare ar putea fi resursele limitate de oameni, întrucât, la fel ca în alte domenii, ei lipsesc sau pleacă peste hotare.

Comunitatea Terapeutică de la Pruncul încă se află în fază de pilotare, cel puțin până la finalul acestui an, menționează Ina Vutcariov. Potrivit ei, s-au propus modificări în Codul de Executare, astfel încât activitatea comunităților de acest fel să fie reglementată, să aibă un statut legal.

Alte riscuri, din cauza cărora peste 200 de rezidenți nu au absolvit comunitatea de la Jilava, sunt nerespectarea regulilor sau incapacitatea de a se adapta regulilor.

Administrația Națională a Penitenciarelor din România a declarat, oficial, că programul de tip Comunitate Terapeutică se consideră că poate fi un instrument de reducere a recidivei, respectiv premisă a schimbării psiho-comportamentale în consumul de droguri, prin metode și tehnici specifice, așa cum s-a enumerat mai sus. „Elementele descrise trebuie internalizate de către rezident pentru ca acesta să-și poată însuși planuri de viitor, ce exclud revenirea în penitenciar sau întoarcerea la consumul de droguri. De asemenea, îmbunătățirea rezultatelor, pe termen lung, ar putea fi obținută prin crearea unor centre rezidențiale în comunitate care să ofere posibilitatea de continuare a tratamentului pentru rezidenții care părăsesc aceste Comunități Terapeutice".
PE SCURT Max Martin a scris cel puțin unul dintre cântecele pe care le-ai auzit peste tot de nenumărate ori sau chiar îți plac – „Baby One More Time” cântat de Britney Spears, „I Kissed A Girl” cântat de Katy Perry, „Shake It” cântat de Taylor Swift, „Can’t Stop the Feeling” al lui Justin Timberlake, „Since U Been Gone” interpretat de Kelly Clarkson sunt numai câteva dintre hiturile pe care le-a produs. Max Martin este extrem de discret și rar oferă interviuri. În industria muzicală este considerat un geniu, pentru că, de regulă, tot ceea ce produce ajunge în top. PE LUNG Numele său real este Karl Martin Sandberg, este suedez și s-a născut în anul 1971. A lucrat la 22 de cântece care au ajuns Nr.1 în Topul Billboard 100 – mai mult decât orice alt muzician, întrecându-i pe John Lennon și Paul McCartney. Printre acestea se numără „3” – Britney Spears, „Raise Your Glass” – P!nk, „Roar” – Katy Perry, „Shake It Off” – Taylor Swift, „Can’t Feel My Face” – The Weeknd, „Can’t Stop the Feeling!” – Justin Timberlake. Max este enigmatic și se ferește de lumina reflectoarelor. În rarele sale apariții la evenimente importante, precum decernarea premiilor Grammy este prietenos și uneori dezvăluie detalii din culisele muncii sale.

Trebuie să scrii simplu și interesant

Producătorul povestește că a crescut cu muzica lui Elton John și cu trupa Beatles și, uneori, habar nu avea ce spuneau aceștia. „Nu înțelegeam toate cuvintele, dar era pur și simplu grozav. Acum, dacă am de ales dintre un cuvânt corect gramatical și „cu sens” și un cuvânt care nu are același sens, dar sună mai bine, o să merg pe a doua variantă. Dar evident, ideal este să scrii versuri logice care sună și foarte bine”, afirmă el.
Martin susține că îi place ca un artist cu o voce mare să cânte ceva simplu. „Mulți dintre cântăreți vor să-și demonstreze abilitățile vocale, înțeleg asta. Dar îți poți da seama de grandoarea unei voci și când aceasta interpretează ceva simplu. Trebuie să-i convingi că nu trebuie să demonstreze nimic, că toate turneele și discurile, și premiile lor sunt suficiente, că trebuie să se simtă în siguranță și pe o piesă simplă. Provocarea cea mai mare, dar și trucul cel mai util este să scrii ceva nu neapărat ieșit din comun, dar care este interesant și unic. E cel mai greu”, explică acesta.

Hit me baby one more time

„Baby one more time”, lansată în 1998, este o piesă scrisă de Max Martin și produsă în colaborare cu Rami Yacoub. Titlul original, cel propus de Martin, a fost „Hit me baby one more time”, dar posturile de radio și televiziune au scos „hit me” („lovește-mă”, traducere mot-à-mot din engleză – n.r) din titlu, pentru că ar fi fost un îndemn la violență. Creatorii piesei au explicat, ulterior, că au folosit verbul „hit” ca slang pentru verbul „a suna”. Ideea liniei melodice i-a venit spontan lui Martin. „M-am culcat, adormeam… și la un moment dat, pur și simplu o melodie mi-a apărut în minte. Îmi era atât de lene să mă ridic din pat, dar am făcut-o, pentru că mi-am zis că e o melodie bună. Mi-am luat reportofonul și am îngânat acea linie melodică. M-am dus înapoi în pat și imediat mi-a apărut în minte un alt sunet. M-am ridicat din nou, încet, să nu-mi trezesc soția. Mi-am luat reportofonul iar și în șoaptă, obosit, am înregistrat sunetele pe care le aveam în minte și pur și simplu au ieșit cuvintele hit me baby one more time”, își amintește muzicianul.
Demo-ul piesei a așteptat aproape un an până să fie înregistrat de un artist. Martin își amintește că a încercat să ofere cântecul interpreților cunoscuți la acea vreme, dar nu a fost să fie. Într-un final piesa a ajuns la Britney Spears care avea 16 ani și tocmai semnase un  contract cu casa de discuri Jive Records. „Când am auzit-o cântând, am știut imediat. Felul în care a înregistrat melodia i-a adăugat o altă dimensiune”, spune el. Piesa a ajuns nr. 1 în toate țările în care a fost lansată.

„Am văzut de multe ori ce face faima”

Martin spune că, dacă lucrezi cu cineva care este departe de tine, ca vârstă și personalitate, de exemplu cu o fată de 20 de ani, atunci trebuie să-i asculți povestea. Ideile cântecelor trebuie să vină de la interpreți și de la experiențele lor. Experiența de ani de zile reprezintă o parte a acestui puzzle, dar crearea noilor ritmuri, a noilor tendințe în muzică este treaba celor tineri. Dacă 200 de milioane de oameni iubesc un cântec atunci eu încerc să înțeleg de ce.
„E aproape ca o știință: asculți și încerci să descifrezi codul.”
Multe dintre hiturile lui Martin au fost scrise pentru femei. De la Britney Spears, Taylor Swift și Katy Perry la Adele, Ellie Goulding și Jessie J. Muzicianul spune că a văzut ce poate face faima din om.
„Cred că toți ar trebui să fim recunoscători marilor artiști. Eu sunt bucuros să văd că există oameni care vor să muncească în acest domeniu. Este ușor pentru noi să spunem că ele devin aceste dive bogate și răsfățate, dar uităm că ele ies în lume și lucrează, și fac turnee mondiale, și devin super-renumite pentru plăcerea noastră. Și noi urmărim cum viețile lor se destramă în fața ochilor publicului… Am văzut de multe ori ce face faima. Și asta are legătură cu decizia mea de a nu oferi interviuri și a nu mă expune public. Nu suntem făcuți să fim atât de faimoși, nu este normal. Nu se află în ADN-ul nostru”, consideră producătorul. Cei care lucrează cu Max Martin spun că este un om foarte umil, cu o inteligență emoțională și socială ieșită din comun. Colegii săi îl descriu ca fiind un adevărat psiholog care poate vorbi cu oricine, despre orice.

Munca de echipă

Piesele incluse în Top 100 cele mai mari hituri ale anului 2018 au fost compuse, fiecare în parte, în medie de 5 compozitori și scriitori. Noel Gallagher, membru al fostei trupe rock Oasis nu este de acord cu această formulă. „Doi tipi fac beat-urile, altul face linia de vârf, altcineva face altceva. Este moartea artei, pentru că nu mai există artiști – există doar scriitori și interpreți”, crede acesta. Dar Max Martin are o perspectivă diferită. „Cred că arta este artă, oricum este făcută. Sunt un mare fan a ceea ce a făcut Noel cu Oasis. Dar în toată istoria pop-ului, de la Elvis și artiștii casei de discuri Motown până la Whitney Houston, toți marii artiști au cântat piese compuse pentru ei de echipe întregi”, explică producătorul. Și-ar înregistra Martin propriul cântec? „Niciodată”, spune el. „Dar dacă aș face-o, ar fi ceva acustic, melancolic și foarte, foarte melodic. În muzică, starea mea preferată este aceea când dansezi cu lacrimi în ochi. Cred că e o trăsătură de caracter scandinavă”, glumește el.
PE SCURT Valentina Rusu-Ciobanu este pictorița care s-a opus regimului comunist, a reflectat realitățile Moldovei timp de decenii și ne-a inspirat să descoperim fiecare detaliu din creațiile ei. Picturile ei sunt un amalgam de forme delicate și culori la fel de fine asemeni ei – o femeie scundă, modestă, blândă și care zâmbește timid, în timp ce ochii îi sclipesc în spatele lentilelor groase ale ochelarilor.  „Artista poate fi considerată drept una dintre cele mai reprezentative personalități ale picturii basarabene din ultima jumătate de secol”, scrie criticul de artă Constantin Ciobanu, în studiul inclus în seria celor 12 volume „Maeștrii basarabeni din sec. XIX”.
PE LUNG Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920, în Chișinău. Ea a fost atrasă de artele plastice de la vârsta de patru ani, după ce a rămas profund impresionată de ilustrațiile pe care le făcea unchiul său. Pasiunea pentru pictură a păstrat-o de-a lungul anilor. În timpul școlii simte că este tot mai mult atrasă de culori. Adesea, se retrage în sânul naturii ca să mediteze și să se inspire de la frumusețile locurilor din jur. Aceste plimbări, muzica și literatura au conturat o fire romantică, determinându-i ulterior vocația artistică. În anul 1937, alege să-și facă studiile la Școala Belle-Arte din Chișinău, după care la începutul anilor `40 urmează studiile la Academia de Arte Frumoase din Iași.  Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu au apărut în anii `50, iar printre acestea se numără picturile „Fată la fereastră”, „La bal mascat”, „Tinerețe”. Marele succes i-a adus compoziția „La joc”, realizată în 1957. La începutul carierei sale, Valentina Rusu-Ciobanu a lucrat și în domeniul scenografiei. A realizat decorul la spectacolele: „Radu Ștefan –întâiul ș ultimul” de A. Busuioc (la teatrul „Luceafărul” din Chișinău) și „Păsările tinereții noastre” de I. Druță, montat la „Teatrul Mic” din Moscova. În anul 1991 a fost membru al Colegiului de redacție al revistei de artă, cultură și civilizație „Sud-Est”. Lucrările ei au fost expuse la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. De asemenea, pictorița a fost fost apreciată de mulți oameni și de mai multe galerii de peste hotare: Franța, România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Germania și în multe alte țări.
Valentina l-a cunoscut pe sculptorului Glebus Sainciuc la o școală de pictură, în anii `40. Peste șase ani, cei doi decid să se căsătorească, în pofida faptului că era o perioadă dificilă, după război. Singurul lor copil, Lică, apare pe lume după foamete. „Atunci, ca să supraviețuim, am vândut tot ce aveam mai de preț în casă. Au fost timpuri atât de grele…”, povestea pictorița, în cadrul unui interviu pentru „Viața Basarabiei”.
În timpul dictaturii și cenzurii comuniste, artista a fost una dintre puținele pictorițe care a avut curajul să se opună ideologiei sovietice. Picturile ei fiind o metaforă cu mesaj ironic împotriva regimului comunist. „Tot ceea ce am de spus, o fac prin intermediul culorii, compoziției, ritmului, și, cu toate acestea, tabloul reprezintă doar o parte din zbuciumul unui creator, cea mai mare parte rămânând invizibilă pentru alții, ca și cea mai mare parte a ghețarului, ascunsă sub apă”, mărturisea artista. Însă, acest lucru enerva liderii sovietici. De aceea, timp de opt ani, pictorița nu și-a putut prezenta lucrările în cadrul expozițiilor. Acest lucru însemna condamnarea la sărăcie, dar artista a trecut cu demnitate peste asta. În anul 2010, cu ocazia aniversării vârstei de 90 de ani, Poșta Moldovei a emis plicuri cu marcă, care reprezentau portretul Valentinei Rusu-Ciobanu.
După decenii de muncă în atelier, dar mai ales după plecarea în eternitate a soțului ei cu care a trăit 60 de ani, Valentina s-a retras din viața publică. „Nu mai văd atât de bine”, spune ea. În prezent, pictorița locuiește în vechea căsuța din Chișinăul istoric, unde se bucură de realizările feciorului său, Lică Sainciuc. Ea este laureata Premiului de Stat al RSSM (1974), Maestru Emerit în Artă din RSSM (1980), Artistă a Poporului (1985). În 1996 este distinsă cu „Ordinul Republicii”, iar în 1998 obține Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru întreaga activitate. În 2009 i s-a decernat medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei, iar în anul 2010 i se conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Chișinău. A luat parte la numeroase expoziții republicane și de peste hotare: România, Bulgaria, Polonia, Canada, Siria, Irak, Franța. Picturile ei readuc în actualitate responsabilitatea și dragostea pentru pictură. După decenii de muncă în atelier, dar mai ales după plecarea în eternitate a soțului ei Glebus Sainciuc, Valentina s-a retras din viața publică. În prezent, pictorița locuiește în vechea căsuța din Chișinăul istoric, unde se bucură de realizările feciorului său Lică Sainciuc.

Enlarge

54255778_2490281684315594_2976427170945040384_o
Portret realizat de Valentina Rusu-Ciobanu
  Pictura sa a trecut proba timpului, a supraviețuit cataclismelor istoriei, presiunilor ideologice și mai este actuală și acum. În 2020, Muzeul Național de Arte Plastice al Republicii Moldova pregătește o amplă expoziție pentru a sărbători centenarul artistei. Printre țările unde au fost admirate creațiile artistei se numără România, Bulgaria, Polonia, Canada și Franța. Fotografiile au fost luate din arhiva personală a familiei Sainciuc, a lui Ion Grosu
În acest weekend, la Castel Mimi, s-a dat startul sărbătorilor de iarnă, iar primul eveniment, „Avanpremieră de Crăciun”, din seria „A fost odată la Castel…” s-a desfășurat sâmbătă, 14 decembrie. Oaspeții au fost întâlniți cu izvar cald, pe care l-au savurat, pentru prima dată în istoria Castel Mimi, în porții nelimitate, din pahare comestibile. Aceștia au fost martorii inaugurării pomului de Crăciun, moment ce s-a dovedit unul cu adevărat special, mai ales pentru cei mici. Vizitatorii au ascultat colinde, cântate de mai multe ansambluri vocale de la noi din țară și s-au delectat cu un concert excepțional, oferit de Moldovan National Youth Orchestra, sub bagheta dirijorului Andriano Marian și a soliștilor Stela Botez, Romn Zes, Felicia Dunaf și corul de copii Lia Ciocârlia. Show-ul de lumini grandios, proiectat pe clădirea Castelului a fost un alt element spectaculos, pe care au avut ocazia să îl admire sutele de vizitatori prezenți la eveniment. Iar târgul de cadouri, Casa lui Moș Crăciun și activitățile pentru toate vârstele, de pe teritoriul Castelului Mimi, s-au dovedit, și ele, mai mult decât potrivite, pentru oaspeți.
Sărbătoarea a fost vizitată de aproximativ o mie de persoane, dintre care 240 au venit cu trenul lui Moș Crăciun, un tren direct Chișinău – Castel Mimi. Evenimentul „A fost odată la Castel… Avanpremieră de Crăciun” a fost primul din șirul evenimentelor ce vor fi organizate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la Castel Mimi. Magia sărbătorilor de iarnă va continua și pe 24 decembrie, atunci când va fi sărbătorit Ajunul Crăciunului! Oaspeții evenimentului vor fi întâlniți cu un concert de zile mari, susținut de Cristofor Aldea-Teodorovici Orchestra, cu izvar nelimitat pe toată durata serii, un show de lumini spectaculos proiectat pe clădirea castelului, un târg de Crăciun, de unde vizitatorii vor putea procura cele mai originale cadouri, și gustări delicioase. Suntem sigur că atmosfera va fi de neuitat, iar la eveniment, doritorii vor putea ajunge cu un tren diesel modernizat, care-i  va duce exact la porțile castelului și îi va aduce înapoi, în Capitală. Biletele la eveniment pot fi procurate pe iTicket.  
PE SCURT Luna decembrie s-a caracterizat prin vreme relativ caldă pentru această perioadă și lipsă de precipitații. Totuși, se pare că acest fenomen nu mai este unul deosebit. Prima parte a lunii decembrie din acest an a fost doar cu 1-2ºС mai caldă decât aceeași perioadă în 2018. Mai mult, în 2016, ne-am „bucurat” de aceleași temperaturi. Potrivit specialiștilor meteo, vremea caldă este cauzată de faptul că partea de Sud și Sud-Est a continentului se află sub influența unor mase de aer cald venite din partea de Nord a Africii. Responsabili de la Ministerul Agriculturii susțin că temperaturile ridicate complică ciclul vegetal al culturilor agricole, dar că „deocamdată nimic dramatic nu se întâmplă”. Totuși, potrivit lor, precipitațiile ar redresa situația semănăturilor de toamnă. PE LUNG Datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat arată că, în prima decadă a  lunii decembrie, temperatura medie a aerului a constituit -1,3..+1,4ºС, ceea ce pe 60% din teritoriu în limitele normei, în unele raioane – cu 0,7-1,4ºС mai ridicată față de valorile ei. Doar izolat ( Bălți, Tiraspol) – cu 1,1-1,4ºС mai scăzută. Temperatura maximă a aerului a urcat până la +13ºС (Ceadîr-Lunga), iar cea minimă a scăzut până la -10ºС (Bălțata).  Cât privește cantitatea de precipitații, în primele 10 zile ale lunii decembrie, aceasta a constituit în fond 1-9 mm (10-55% din norma decadică), iar izolat în raioanele de sud ele în general au lipsit. Ghenadie Roșca, șeful Centrului de prognoze meteo al Serviciului Hidrometeorologic, a precizat că iernile din Republica Moldova devin mai calde în raport cu anii precedenți și cu astfel de fenomene ar trebuie să ne obișnuim. 
„Dacă până în anii 2000, iarna ținea în jur de două luni, acum această perioadă s-a micșorat la o lună și jumătate.”
  Ghenadie Roșca a mai adăugat că tendința este în scădere. Cauza acestui fenomen sunt schimbările climatice globale. Potrivit lui, prognozele europene arată că iarna din acesta an va fi mai caldă, dar aceasta nu înseamnă că nu o să avem și temperaturi negative, cu -15 și -20 de grade Celsius. Întrebat când vor fi înregistrate, totuși, precipitații, Ghenadie Roșca a menționat că pentru ziua de duminică, 22 decembrie, și luni, 23 decembrie, vor fi înregistrate precipitații sub formă de ploi, dar și acestea vor cădea izolat și în cantități nesemnificative. „Ar fi bine să ningă, pentru ca stratul de zăpadă să permită acumulări de umezeală în sol”, a adăugat el.  Iurie Mudrea, responsabil din cadrul direcției politici de producție, procesare reglementarea calității producției de origine vegetală a Ministerului Agriculturii, a relatat că temperaturile de la începutul iernii nu sunt neobișnuite pentru această perioadă.
„Desigur, valori de +14 grade cum sunt înregistrate nu este tocmai pozitive pentru culturile agricole, dar s-a mai întâmplat și în alți ani.” 
Potrivit lui, valorile termice ale aerului deocamdată nu afectează culturile agricole, atât timp cât nu o dureze mult timp. „Se complică ciclul vegetal al plantelor, deocamdată nimic dramatic nu se întâmplă. Un factor limitativ ar fi că toamna și iarna sunt foarte puține depuneri atmosferice și semănăturile se dezvoltă mai prost decât ar putea fi”, a spus Mudrea. De asemenea, potrivit lui, nici pentru plantele multianuale „nimic dramatic nu este”. Totuși, Mudrea a spus că agricultorii așteaptă precipitații pentru ca semănăturile de toamnă să se dezvolte într-un regim „cât de cât normal”. Responsabilul de la Ministerul Agriculturii a menționat că dacă ar fi fost frig, plantele slab dezvoltate ar fi fost afectate mai tare. Dacă nu o să fie precipitații în continuare, dar o să fie cald nu o să fie geruri de -7,  – 8 grade sau -10 grade care să afecteze semănăturile de toamnă ele oricum se vor dezvolta încet, datorită acumulărilor de umiditate. Datele exacte privind semănăturile de toamnă vor fi făcute publice ulterior. În 2018, în Moldova au fost semănate 320 mii hectare de grâu de toamnă, 44 mii de ha de orz de toamnă, 42 mii de ha de rapiță. 
PE SCURT Biserica creștin-ortodoxă de pe teritoriul grădiniței nr. 150 din sectorul Râșcani al Capitalei nu este doar o construcție ilegală și nefinalizată. S-a depistat că, în timpul orelor de program, copiii sunt aduși de către angajații instituției preșcolare în mod organizat în localul respectiv, unde participă la ceremoniile oficializate. Administrația grădiniței neagă acuzațiile. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a fost sesizat în această privință și a emis o decizie în această privință. Acesta a constat discriminarea indirectă pe criteriul de convingeri în procesul educațional și a solicitat DGETS să întreprindă măsurile necesare, în vederea garantării faptului că pe teritoriul instituției preșcolare nu se vor desfășura activități religioase contrare principiului învățământului laic. În același sens, astăzi, un grup de activiști civici au venit la ședința matinală a Primăriei, pentru a-și arăta nemulțumirea față de construcția acelei biserici pe teritoriul grădiniței. PE LUNG

O persoană a cărui identitate nu a fost făcută publică a depus o plângere asupra construcției unei biserici creștin-ortodoxe pe teritoriul grădiniței nr.150 de pe str. Matei Basarab 4 din capitală. Petiționarul a invocat și faptul că, în timpul orelor de program, copiii sunt aduși în mod organizat în localul respectiv, unde participă la ceremoniile oficializate.

Administrația instituției preșcolare neagă că ar implica copiii în cadrul ceremoniilor oficializate și susține că s-a adresat (după schimbarea conducerii instituției), în repetate rânduri, autorităților responsabile cu privire la construcția locașului de cult.

Mai mult, Ministerul Educației Culturii și Cercetării este de părere că prezența unui edificiu religios nemijlocit pe teritoriul unei instituții publice de învățământ nu se aliniază principiului învățământului laic.

Citește și „Biserica de pe teritoriul unei grădinițe din Chișinău nu a mai fost demolată. Ce mai poate fi făcut”

Analizând materialele dosarului și probele foto-video, Consiliul a constatat că la primul nivel al construcției nefinalizate sunt amenajate obiecte cu caracter religios, acolo desfășurându-se activități religioase cu participarea copiilor și a cadrelor didactice, deși, potrivit certificatului de urbanism și autorizației de construcție, în limitele hotarelor terenului repartizat pentru instituția de educație timpurie urma să fie construită o bibliotecă cu Centru de educație moral-spirituală. De asemenea, Consiliul a luat act că, prin dispoziția viceprimarului, lucrările de construcție urmau a fi sistate, iar partea de construcție ridicată deja, urma să fie demolată – responsabilități care reveneau Preturii sectorului Râșcani și Direcției de poliție a mun. Chișinău.

Consiliul a emis o decizie de constatare a discriminării indirecte pe criteriul de convingeri în procesul educațional și a solicitat DGETS să întreprindă măsurile necesare, în vederea garantării faptului că pe teritoriul instituției preșcolare nu se vor desfășura activități religioase contrare principiului învățământului laic. Administrației instituției i s-a recomandat să nu admită influențarea religioasă a copiilor în incinta instituției preșcolare și să nu-i expună pe aceștia la ceremonii religioase pe parcursul programului. În aceeași ordine de idei, Direcția de poliție din mun. Chișinău și Pretura sectorului Ciocana urmează, în baza recomandărilor și după competență, să asigure executarea dispoziției Primăriei de sistare a lucrărilor de construcție, prin limitarea accesului neautorizat al persoanelor străine pe teritoriul grădiniței și demolarea construcției neautorizate.

Sursa foto: Agora.md
  Mai mult, astăzi, la ședința primăriei mun. Chișinău, un grup de activiști a amintit că au cerut să fie sistate lucrările de construcție a unei biserici, iar viceprimarul Victor Chironda le-a promis că slujbele religioase vor înceta. Acest lucru nu s-a întâmplat. Activiștii declară că au solicitat și audieri la primarul general, Ion Ceban, și ar fi fost refuzați.   Amintim că de aproape doi ani, o grădiniță din sectorul Râșcani al Capitalei ajunge periodic subiect de știri în presa națională. Potrivit autorizației de construcție, acolo urma să fie construită o bibliotecă, cu centru de educație moral-spirituală. Deși există o dispoziție a fostului primar interimar Ruslan Codreanu de a demola construcția, lucrările sporadic mai continuă. Responsabili de la Primăria Chișinău cunosc situația și promit că o vor discuta la Consiliul Municipal. Juriștii urbaniști declară că nu s-ar fi ajuns la o așa situație, dacă ar fi existat un plan urbanistic transparent, care ar include destinația tuturor bunurilor imobile. Totodată, ei susțin că ar fi necesară și o interpretare a normei constituționale în ceea ce privește învățământul laic. În total, în Chișinău există aproximativ 10 biserici ridicate pe teritoriile grădinițelor și școlilor.
PE SCURT Tribunalul București a pronunțat luni sentința în dosarul Colectiv. Conform deciziei judecătorești, 13 persoane, printre care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, au fost condamnate la ani grei de închisoare, iar alte trei persoane vor face muncă în folosul comunității fie vor plăti amenzi considerabile. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă. PE LUNG La peste 4 ani de la tragedia de la Colectiv, care a luat viața a 65 de oameni și aproximativ 150 de persoane au fost spitalizate, a generat demisii la nivel înalt, rețineri și trimiteri în judecată. De asemenea, s-a modificat legislația, iar la 21 ianuarie 2018, la aproape 3 ani a intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Astăzi, însă, Tribunalul de la București a luat o decizie, deși cu drept de apel. Astfel, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru club. Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au primit câte 11 ani și 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Daniela Niță, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, a fost condamnată la 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare. În același dosar, pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise au primit 9 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Citește și „4 ani de la Colectiv. Ce s-a schimbat și ce a învățat Moldova din asta” George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, au fost condamnați la câte 9 ani și 2 luni de închisoare. Aurelia Iofciu (șefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie) a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminița Ganea (consilieră superioară) – 7 ani, Ramona Sandra Moțoc (referentă superioară) – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moțoc, instanța a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității. SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, au fost condamnate la 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei amendă pe zi. De la SC Colectiv Club SRL a mai fost confiscată și suma de 62.298 lei. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.  
PE SCURT În Republica Moldova, conform Biroului Naţional de Statistică, în trimestrul III 2019, sunt înregistrați 37,8 mii de șomeri. Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații – 51,9% din total șomeri și persoanele din mediul urban – 53,5%5. Statistica spune că rata șomajului (ponderea șomerilor în forța de muncă) la nivel de țară a înregistrat valoarea de 4,0%. Dar cine sunt considerați șomeri în Republica Moldova și de ce ajutor pot beneficia din partea statului?
PE LUNG Potrivit legislației în vigoare, șomer/ă este considerată persoana aflată în căutarea unui loc de muncă, care întrunește cumulativ următoarele condiții: are vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta stabilită pentru obținerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, este aptă pentru prestarea unei munci, nu are un loc de muncă, nu studiază la o formă de învățământ cu frecvență. De asemenea, caută activ un loc de muncă atât în mod individual, cât și prin intermediul ANOFM, este disponibilă să înceapă activitatea de muncă și este înregistrată cu statut de șomer la ANOFM. Astfel, dacă v-ați pierdut jobul, dar sunteți apt de muncă și vă aflați în căutarea unui loc de activitate, trebuie să vă înregistrați în calitate de șomer ca să beneficiați de ajutor de șomaj. Totuși, nu orice șomer poate beneficia de ajutor de șomaj, ci doar cei care întrunesc cumulativ următoarele condiții:
  • nu realizează venituri la momentul stabilirii ajutorului de șomaj,
  • au activat și au realizat un stagiu de cotizare în sistemul public de asigurări sociale de stat de cel putin 12 luni în ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării,
  • nu refuză un loc de muncă corespunzător,
  • participă la măsurile active de ocupare a forței de muncă oferite de subdiviziunea teritorială conform planului individual de angajare a șomerului.
Dacă întruniți aceste condiții, puteți să vă prezentați personal la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă în a cărei rază teritorială domiciliați. Aici veți depune o cerere-tip pentru înregistrarea în baza de date a ANOFM și obținerea statutului de șomer. Pe lângă cerere, veți mai mai depune următoarele acte: buletinul de identitate cu viza de domiciliu în raionul respectiv, actele de studii și de calificare și declarația pe propria răspundere. Cuantumul ajutorului de șomaj se stabilesc în baza datelor transmise în regim on-line de către subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de muncă. Cuantumul ajutorului de șomaj se stabilește în funcție de circumstanțele în care șomerul a încetat activitatea de muncă: – în cazul încetării activității de muncă drept urmare a lichidării sau încetării activității angajatorului, reducerii numărului sau a statelor de personal sau în cazul decesului, declarării decedat sau dispărut fără veste, prin hotărârea instanței de judecată, a angajatorului persoană fizică – 50% din venitul mediu lunar asigurat al șomerului realizat în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării cu statut de șomer. – în cazul încetării activității de muncă în alte circumstanțe decât cele indicate – 40% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei realizat în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării cu statut de șomer. Precizăm că venitul mediu asigurat se determină prin împărțirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unitățile în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării cu statut de șomer. Deci dacă ați avut mai mulți angajatori, ați avut lucrul prin cumul sau prestări servicii, tot ce ați  acumulat în 12 luni se împarte la 12 și acesta se consideră venitul mediu lunar. Cuantumul lunar al ajutorului de șomaj nu poate depăși cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul precedent. Perioada de plată a ajutorului de șomaj se stabilește diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:
  • 5 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între cel puțin 12 luni și până la 10 ani;
  • 7 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 10 și 15 ani;
  • 9 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare de peste 15 ani.
colhozurile
Explicăm pentru cei care nu le-au prins
Mulți oameni din Republica Moldova sunt nostalgici. Privesc în trecutul sovietic ca într-un paradis în care ar mai vrea să se întoarcă. Visează și așteaptă să reînvie fostele ferme colective, fără să cunoască terorile din anii `30-`40 prin care au trecut cei care aveau proprietăți și care nu voiau să dea statului ceea ce au agonisit în timpul vieții.

În anii `30, liderii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste decid să creeze noi forme de organizare colectivă a agriculturii, care să-i „facă pe toții egali”. Peste noapte, toate proprietățile oamenilor ajung (ne)benevol în mâinile statului. Cei care se opuneau erau percepuți ca dușmani ai poporului și deportați. Pentru a slăbi rezistența proprietarilor de pământuri, liderii URSS au lansat două valuri de deportări și au organizat foametea, care drept rezultat i-a slăbit moral pe oameni și i-a făcut se se supună.

O stână de oi urcă încet dealul. Doi ciobani pășesc în urma lor, zgârâind cu un băț pământul pe care s-a așternut ceața. În depărtare se aud câteva tractoare și sunetul unui ciocan care lovește într-o bucată de fier. Veaceslav Dermenji își pune câteva documente în automobilul albastru. Urcă în el, își potrivește oglinda, suspină adânc aerul rece cuibărit în mașină, pornește motorul și se îndreaptă spre marginea satului. Acolo merge zilnic deja de 30 de ani. Zi de zi, trece pe lângă inscripția ruginită, care te anunță că ești pe teritoriul sovhozului „Pobeda”.
Istoria sovhozului „Pobeda” începe în 1944. Deținea o suprafață de până la 8000 ha de pământ și avea 900 de angajați. Timpurile s-au schimbat, URSS-ul s-a destrămat, iar sovhozul s-a transformat într-o cooperativă agricolă.

În urmă cu un an, în fruntea cooperativei „Elita-Alexanderfeld” a venit Veaceslav Dermenji. „Aproape nimic nu s-a schimbat de la perioada sovietică. Doar că acum se folosește tehnică modernă, care implică mai puțin forța fizică”, povestește Veaceslav în timp ce se îndreaptă spre birou. Mirosul de lemn și hârtie îți umplu nările. Aici, ai impresia că timpul s-a oprit. În hol se aud oamenii care se salută: Zdrastvuite, Ilya Grigorievici - zdrastvuite, Maria Ivanovna. „Noi așa ne-am obișnuit să ne salutăm, folosind patronimicul. Dacă îi spui omului și numele tatălui, asta înseamnă că-i respecți părinții”, ne spune Veaceslav.

El recunoaște că deși sovhozul a dispărut demult în documente și e interzis de Legislația Republicii Moldova, structura acestuia rămâne și acum. „Avem aceleași departamente. Totul funcționează ca la sovhoz. Singurul lucru care s-a schimbat e că acum suntem proprietate privată și avem doar 190 de angajați”, subliniază el.


Formarea agriculturii colective


În anii `30, conducerea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste decide să creeze noi forme de organizare colectivă a agriculturii. Dar pentru aceasta, e nevoie de pământ. Mult pământ adunat de la oameni și luat sub administrarea Uniunii. „Această nouă politică a fost implementată destul de anevoios, deoarece a contrazis declarațiile inițiale ale Revoluției și ale reprezentanților bolșevici care au spus: pământul - țăranilor și fabricile - muncitorilor”, povestește istoricul Sergiu Musteață.

Liderii URSS înțelegeau că nu au cum să ajungă la o construcție socialistă perfectă, în care toți să fie egali și să fie eliminate toate diferențele sociale, atâta timp cât oamenii vor avea proprietăți private. Însă, oamenii s-au opus. Anunțul că toată lumea trebuie să cedeze dreptul de proprietate a fost o lovitură dureroasă pentru oameni. Era al lor și peste noapte, se trezesc că nimic nu ar mai trebui să le aparțină. Trebuie să renunțe la proprietăți, pentru că statul vrea să-i vadă pe oameni în aceeași coloană socială. Nu mai puteau avea nici pământ, nici vite și nici tehnică agricolă. Statul ți le lua, pentru ca să fii egal cu vecinul care nu avea absolut nimic. „Desigur că pentru mulți a fost greu să înțeleagă și să accepte acest lucru. Când s-a început această campanie de colectivizare, concomitent a fost pornită și lupta împotriva celor care se opuneau campaniei: au pornit deportările, arestările și foametea”, povestește istoricul.

Proprietarii de pământ erau percepuți ca dușmani.
Lichidarea chiaburilor prin expropriere şi deportare se făcea pentru a accelera ritmurile colectivizării şi a transforma acest proces într-o acţiune de masă. Se miza pe frica de deportare, care era implantată tot mai adânc în rândul ţăranilor. Primul val de deportări din 1941 a fost pentru lichidarea elitei locale, deportarea celor care aveau voce în sat. Apoi a urmat foametea organizată. „Totul se făcea pentru împlinirea planului stabilit de către metropolă, de către Moscova”, povestește istoricul Musteață. El povestește că unele documente din acele timpuri arată că multă lume s-a opus. Unii chiar cu text deschis spuneau că așteaptă eliberarea, ca să revină la „normalitatea” din perioada interbelică, perioadă în care au suferit la fel de mult.

Dar cea mai dureroasă lovitură pentru oameni a fost în 1949. Deportarea din iulie `49 a avut efectul scontat: timp de câteva zile populaţia RSSM a trăit într-o stare de frică intensă, că va fi deportată în Siberia dacă nu va intra în colhozuri. După terorile prin care au trecut, oamenii erau atât de obosiți și storși că au renunțat și s-au supus dorinței sovieticilor de a implementa colectivizarea. În rezultat, de la 6 iulie pâna la 1 septembrie 1949, în RSSM au fost organizate 750 de colhozuri în care au intrat 183.333 de gospodării ţărăneşti (procentul gospodăriilor ţăraneşti colectivizate, sporind de la 32,2 la 71,7%).

La început, sovhozurile au fost organizate de stat pe marile proprietăți confiscate de la moșieri, în vreme ce colhozurile au fost create prin unirea micilor ferme individuale. În noile ferme de stat (sovhoz) și colective (colhoz) ordinele erau făcute de structurile birocratice centrale, care nu țineau cont de condițiile locale. Amestecul autorităților în viața de zi-cu-zi a țăranilor stârnea resentimente. Este adevărat, însă, că unii țărani fără pământ sau cu pământ puțin au beneficiat din plin de schimbările intervenite în agricultură.

„Atunci nu era tehnica modernă pe care o avem acum. Cea mai mare parte a muncii era făcută cu mâinile. Am prins momentul când fiecare angajat al sovhozului trebuia să prășească minim 2ha de floarea soarelui sau de porumb”, povestește directorul cooperativei „Elita-Alexanderfeld”.
„Tu trebuia să îndeplinești doar ordinele, fără să te gândești singur ce mai poți face”, constată Musteață.
Deși a venit să lucreze la sovhoz deja după destrămarea URSS-ului, Veaceslav spune că ar fi vrut ca URSS să fi rămas în formatul în care era. „Europa s-a unit. Înseamnă că nu e chiar atât de rău când se unesc mai multe țări… Desigur erau și atunci multe lacune, dar în acea perioadă, URSS avea tot de ce e nevoie”, opinează el.

Istoricul Musteață spune că înțelege de ce unii oameni continuă să ducă „dorul" perioadei sovietice, când statul era cel care decidea unde vei lucra și cât vei câștiga. „Tu trebuia să îndeplinești doar ordinele, fără să te gândești singur ce mai poți face”, constată Musteață.
În decembrie 2018, Ilan Șor a anunțat inaugurarea „colhozului modern” la comuna Jora de Mijloc. De fapt, acest așa numit colhoz de Ilan Șor, condamnat pentru escrocherie și spălări de bani, este o asociație care funcționează ca alte organizații agricole existente, dar scopul căreia a fost să câștige voturile și simpatia celor care mai sunt nostalgici după perioada sovietică.
Una dintre problemele mari cu care se confruntă cooperativele care au luat locul sovhozurilor și colhozurilor, spune Veaceslav Dermenji, este lipsa tinerilor cu studii care vin să se angajeze în sate. „Noi nu putem găsi un agronom. Acum nu e atât de grav. Oamenii care lucrează aici au în jur de 50 de ani, dar timpul trece repede și în urma noastră nu vin tinerii”, îl completează agronomul care trece pe holul cooperativei. Sergiu Ciobanu lucrează agronom începând cu anul 1988. „Cel mai greu este să găsești tineri care să vrea să rămână și să lucreze în sat, în rest colectivul e organizat. Oamenii sunt învățați să îndeplinească cerințele și să lucreze cât e nevoie”, spune agronomul, un bărbat scund, cu o musteață stufoasă deasupra buzei și pielea arsă de soare. Muncește mult pe arșiță. „Obligațiile mele sunt clare: de la pregătirea terenului până la aducerea cerealelor în depozitele de păstrare. Toate acestea sunt datoriile agronomului general”, spune acesta cu mândrie, ridicându-și ușor bărbia și sprijinindu-se în călcâie.

La fostul sovhoz din Alexanderfeld, Cahul, sunt produse semințe, cereale, poamă și sunt crescute oi. „Da, se fura mult la colhoz/sovhoz, dar oamenii furau pentru ei, iar acum fură ca să vândă”, spune Veaceslav, în timp ce se îndreaptă spre depozitele de cereale construite încă în perioada înfloririi URSS-ului. Acolo o găsim pe Valentina, soția lui Veaceslav, care lucrează la cooperativă timp de trei decenii. În toată această perioadă, nu s-a schimbat nici programul de lucru. Obligațiile ei sunt curățarea semințelor, verificarea lor, păstrarea și ulterior comercializarea. „Ambalăm în saci, coasem și îl dăm la control și apoi le vindem”, spune ea trecând printre depozitele de fier.


Plăcuța ruginită cu vopseua roșie scorojită de timp este scuturată de vânt. Peste sat se așterne un strat de ceață. Luminile din birouri se sting, iar Veaceslav iese obosit din birou. S-a încheiat încă o zi când amintirea cea mai accentuată a perioadei sovietice rămâne plăcuța fostului sovhoz „Pobeda” pe care nu vrea să o schimbe. „Este ca o amintire a ceea ce a fost”, punctează Veaceslav.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial