Regimul totalitar a prigonit bisericile, ateismul a fost promovat la nivel de politică, iar celebra afirmație „religia este opiu pentru popor” a devenit un soi de doctrină de stat pentru regimul totalitar sovietic. De ce comunismul a încercat să elimine orice formă de credință din societate? Această strategie a avut succes sau, dimpotrivă, a transformat religia într-o formă de rezistență?
Sunt întrebările abordate în dezbaterea „Religia între disidență, represiune, ilegalitate și exil”, organizată de Radio Europa Liberă, în cadrul noului sezon al proiectului multimedia „AntiNostalgia – Privind spre viitor”. La dezbatere au participat Moni Stănilă, scriitoare și deținătoare a unui master în teologie, Vitalie Sprînceană, doctorand la Universitatea George Mason din SUA, blogger și activist civic, Eugenia Negru, profesoară de istorie la Liceul „Prometeu” din Chișinău. De asemenea, la dezbatere a participat și ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk. Vedeți mai jos care au fost punctele cheie ale dezbaterii și opiniile prezentate de participanți.
De ce comunismul a încercat să elimine orice formă de credință din mintea și sufletul oamenilor?
Moni Stănilă: Sunt două aspecte diferite aici, dar la fel de importante pentru ei. În primul rând, ca orice sistem totalitar, s-a încercat nivelarea omului, iar nivelarea nu se poate face atâta timp cât omul are demnitate. Demnitatea în om e zdrobită atunci când e zdrobită credința lui. Indiferent dacă vorbim despre credința în dumnezeu, sau de credința în societate sau de idealurile intelectuale. În momentul când nu se poate accepta diferența și ierarhizarea specifică oricărei structuri sociale, când în lanul de porumb niciunul nu se poate duce mai înalt, e nevoie de o nivelare și asta se poate face doar cu distrugerea omului. Deci omul nou trebuia să fie distrus din interior.
Pe de altă parte, ei, neavând credință și raportându-se la credință ca la un fenomen de putere, considerând religia opiu, au vrut să o înlocuiască. Să nu uităm cultul care s-a făcut pentru Lenin sau cum li se zicea celor mici – „bunelul Lenin”. Adică pe de o parte voiau să distrugă imaginea lui dumnezeu, dar voiau s-o înlocuiască cu modelul lor, exact ca să folosească ideologia lor ca un opium de manipulare a poporului.
Vitalie Sprînceană: Mi se pare că citatul lui Marx, foarte des folosit, este o pistă falsă. Pentru că atunci când se referă la religie ca opiu pentru popor, Marx are în vedere semnificația politică a religiei și nu prea intră în esența ei teologică. Pentru el, religia este periculoasă în măsura în care este un instrument prin care masele ajung să își justifice starea proastă în care se află. Exploatarea este explicată prin tot felul reguli, canoane teologice, și devine într-un fel naturalizată. Pentru Marx răsturnarea care se produce este eliberarea clasei muncitoare de acești ochelari falși. Este unul dintre izvoarele care alimentează discursul antireligios sovietic, Înțelegerea religiei, instituțional, ca o formă de control.
Pe partea ideatică, Uniunea Sovietică nu este un caz singular. Retorica ateistă a bolșevicilor face parte din normalitatea științifică a vremii…
A reușit comunismul să prigonească biserica sau, dimpotrivă, a fost credința singura resursă de rezistență?
Vitalie Sprînceană: E o întrebare foarte complexă. Comunismul existent în Uniunea Sovietică a avut față de religie atitudini diferite în diverse epoci. Avem epoci foarte dure, avem epoci de acomodare. Apoi contează și „la care etaj” ne uităm. Probabil e foarte greu de făcut anumite generalizări, dar una care ar sta în picioare este că la nivel de ierarhie bisericească, și aici ne referim și la culte religioase, instituțiile au colaborat. Rezistența se referă cred că la credința populară: dacă s-a rezistat, s-a rezistat foarte puțin în rândul ierarhiei bisericești, dar s-a rezistat mai mult la nivelul comunității.
Cât privește transformarea comunismului într-o religie și încercarea de a înlocui o religie cu alta, pot spune că iarăși e o întrebare foarte complexă. Pe de o parte, comunismul este așezat pe aceeași formă pe care e așezată o religie – cu carte sfântă, cu un fel de sfinți, cu un fel de doctrină oficială. La o privire formală, probabil se poate afirma că comunismul avea caracteristicile unei religii, dar pe partea de conținut e ceva mai complicat.
Moni Stănilă: Este biserica o putere în societate? Cu siguranță. Îmi amintesc cu spaimă cumva când în România au început să deschidă dosarele preoților care au colaborat. În Republica Moldova peste 400 de preoți au fost băgați în pușcărie și exilați. Este o cifră foarte mare. Pe de altă parte, în România au fost peste două mii de clerici închiși, mulți dintre ei morți, între care 1725 sunt preoți ortodocși, 220 preoți greco-catolici, 109 preoți romano-catolici și ceilalți pastori de la diferite confesiuni neoprotestante. De aceea, nu cred că nu putem vorbi despre o mare prigoană. În momentul în care o biserică a rămas deschisă la cinci-șase sate, oamenii au ascuns icoanele, au fost arse cărți și icoane, nu putem spune că nu a fost o prigoană. Deci, a fost o prigoană clară împotriva bisericii. Și, da, cumva a întărit biserica. Au ieșit niște părinți care au ajutat și au pus o adevărată renaștere spirituală în biserică după anii ‘90.
De ce oamenii au continuat să creadă? De ce rezistă oamenii? De ce protestează?
Moni Stănilă: Oamenii aveau nevoie de demnitatea lor. Pentru omul credincios hrana sufletească e mai importantă. Un om ancorat real în credința lui, pentru el viața lui e un drum. Și atunci el nu se teme. Desigur, creștinul nu trebuie să caute martiriul, dar atunci când el vine, e un motiv de întărire a credinței. În vremuri de restriște, credința e și mai puternică. E cea care salvează omului viața de care are nevoie și care i se ia într-un sistem totalitar.
Vitalie Sprînceană. E o întrebare la care trebuie să răspundem studiind diverse forme de rezistență. Pentru că și rezistența e o chestie complicată. Și s-a întâmplat în multe feluri. Pentru unii rezistența era să nu ajungă pioner sau comsomolist sau să nu lucreze în colhoz, pentru alții erau alte forme de rezistență, s-a ajuns și la rezistență armată. Cred că oamenii au rezistat după cum rezistă și acum – au simțit că o anume parte a ceea ce cred că ei sunt este amenințată. Și atunci oamenii la fel ca și acum acum își fac calcule – te acomodezi sau ridici capul cu riscurile pe care le ai?
Ambasadorul Bartłomiej Zdaniuk: în Polonia s-a păstrat credibilitatea Bisericii
Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartłomiej Zdaniuk, prezent la această dezbatere online, a menționat că în ultimii 250 de ani polonezii au fost o națiune care a trebuit fie să lupte pentru a apăra independența, fie pentru a o recâștiga.
Bartłomiej Zdaniuk: Deci, când a venit perioada anului 1945, adică vorbim despre sosirea sistemului comunist, noi eram un popor care era cumva învățat cu situația în care trebuia să lupte. Al doilea element, care trebuie menționat, este că sistemul comunist era un sistem străin, nu era un sistem pe care ni l-am fi creat, ci dimpotrivă, a fost adus prin forță de către armata unui alt stat. Dar sunt și două elemente legate de structura și esența bisericii romano-catolice în Polonia. În primul rând, specificul bisericii romano-catolice: vedem o diferență mare între relațiile dintre puterea bisericească și cea statală în partea latină și cea greacă a Europei. Și acest aspect a jucat un rol și în secolul XX și cred că îl joacă și acum. De asemenea, este și rolul personalităților – biserica romano-catolică din Polonia a avut șansa de a-l avea primat (cardinal) pe Stefan Wyszyński, care a refuzat vreun compromis cu puterea comunistă. A fost întemnițat, a petrecut vreo trei ani în pușcării, dar nici atunci nu a acceptat vreun compromis. Deci, nu ar fi existat niciodată vreun Papă din Polonia, dacă Stefan Wyszyński nu le-ar fi spus comuniștilor la timpul său „NU”.
În Polonia s-a păstrat această credibilitate a Bisericii, care a devenit un adăpost al libertății. Oamenii mergeau acolo pentru că se putea auzi un alt adevăr, un adevăr cu literă mare.
E foarte mare rolul jucat și de oameni din parohii. În unele cazuri când se vorbește despre societatea civilă foarte des se spune ONG-uri. Foarte bine. Dar vreau să menționez și activitatea credincioșilor fie în parohii, fie în organizații bisericești. Și această activitate face parte din societatea civilă. Deci, zic eu, există un spațiu foarte mare pentru oameni totodată și enoriași, și cetățeni, ca să activeze în aceste structuri, dar cumva să fie și vocea vie a poporului.
În cadrul dezbaterii, a fost prezentat și un fragment din interviul acordat de istoricul polonez Piotr H. Kosicki, profesor la universitatea Maryland SUA pentru Radio Europa Liberă. Piotr H. Kosicki a fost întrebat dacă comunismul în Polonia a căzut din cauza catolicismului prea puternic sau partidul prea slab. „Sunt ambele cauze. Între începutul și sfârșitul Holocaustului, când hotarele Poloniei suferă transformări în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial — adică pe de o parte luteranii și protestanții sunt expulzați din Germania, iar pe de altă parte grecii ortodocși — astfel încât catolicii și ortodocșii est-europeni sunt strămutați în teritoriile de est ale URSS din Ucraina și Belarus. Atunci, pentru prima oară în istoria sa, Polonia era compusă dintr-o populație care reprezintă catolici în proporție de 90%. Așadar, această forță nu este de neglijat.
Astfel, datorită factorului demografic, Biserica Catolică a devenit pur și simplu atât de puternică încât comuniștii au fost nevoiți să țină cont de ea și — revenind la întrebarea dumneavoastră — în acest fel i-a făcut slabi pe comuniști. Ei au trebuit să accepte implicit contradicția din propria învățătură despre religie ca opium pentru mase”.
Prezentă la această dezbatere online, Eugenia Negru, profesoară de istorie la liceul „Prometeu”, a menționat, cu referire la cazul Poloniei, că admiră acest popor, pentru că a știut să se adune în jurul religiei, în jurul Bisericii.
„Adevărul este că romano-catolicii l-au avut pe Papă într-o lume liberă. Și Papa a fost simbolul libertății. Respectiv, a fost mai ușor de a rezista, pentru că exista cineva în lumea liberă. Pentru lumea ortodoxă a fost altfel. Tradiția istorică face ca biserica să fie aservită statului, din această cauză rezistența a coborât jos, la bază. Nu cred că e corect să vorbim despre o rezistență populară, este una aproape genetică. Pentru că omul rezistă prin sistemul de valori.
„Povestea cineva că mergea cu bunica la Biserică și tot o întreba de una de alta. Și bunica îi explica, iar când nu mai știa ce să mai explice îi zicea: nu mai întreba și tu. E minunea lui Dumnezeu. Ei, ce vreau să zic, în jurul acestei minuni s-a rezistat.”
Proiectul multimedia „AntiNostalgia – Privind spre viitor” este desfășurat cu susținerea Ambasadei Statelor Unite la Chișinău. Prima ediție a avut loc anul trecut.
